„Eu am urcat pe lună.
Pe lună am mâncat o căpșună.
Căpșuna de pe lună era tare ca o alună”.
Textul-poezie îi aparține Rebecăi, elevă în clasa a V-a. L-a scris alături de domnul Andrei, în cadrul laboratorului de literație remedială, și acum se află înrămat pe un perete din școală. Lângă text sunt desenate cuvintele principale – luna, căpșuna și aluna – și tabloul transmite parcă bucuria cu care a fost creat.
Rebeca e fiica cea mare dintr-o familie cu cinci copii și locuiește alături de părinți și bunici într-o casă din apropierea școlii. Îi place să cânte, să deseneze și să se joace cu frații și verișorii ei de-a mama și de-a tata sau de-a calul și călărețul (pune genunchii și palmele pe covor și o ia în spatele pe sora ei de un an). Mai nou, are încă o pasiune: cititul.
În urmă cu doi ani, Andrei Bărbos a făcut două tipuri de evaluări cu cei aproximativ 300 de elevi ai școlii. Prima dintre ele a fost BRIO, care indică nivelul general al clasei, iar a doua a fost inventarul formal de citire, care evaluează individual literația emergentă. Cea din urmă e cea mai concludentă: arată, pratic, dacă un copil știe ce literă îi corespunde fiecărui sunet și mai apoi, dacă înțelege ceea ce citește.
În urma evaluării individuale, 25 de copii din școală au trecut pragul atelierului de literație remedială. Până la vârsta de 3 ani, contează cantitatea de cuvinte la care este expus un copil, subliniază Andrei Bărbos. „Există o diferență de 3 milioane de cuvinte între un copil dintr-un mediu social defavorizat și între un copil dintr-un mediu social normal”. În cazul copiilor care vin cu un bagaj lipsă, carențele se vor adânci dacă nu se intervine, mai punctează el.
Rebeca era în clasa a III-a când a venit la laboratorul de literație remedială. Își amintește că nu putea să citească foarte repede și nu prea înțelegea ce citea. „Eu citeam un cuvânt pe care-l știam și după era unul și mi-era mai greu să-l citesc”, povestește fetița cum se împotmolea de cuvintele necunoscute.
Domnul Andrei a observat acest lucru, așa că la atelierele unu-la-unu sau la cele de câte trei-patru copii, îi arăta texte cu cuvinte simple. Din unele trebuia citească cu voce tare, iar din altele, să decupeze cuvinte pe care să le lipească apoi într-un text nou.Pe măsură ce a început să citească mai repede, Rebeca a realizat un lucru important: contează mult dacă îi place povestea pe care o are în față. Ce au în comun poveștile preferate? „Un personaj care să fie bun cu toată lumea sau un personaj pe care trebuie să îl ajuți”.
Își amintește un text despre o gărgăriță care nu avea buline, motiv pentru care celelalte insecte râdeau de ea. Într-o zi, o albină i-a sărit în ajutor și l-a rugat pe un băiat să-i picteze câteva buline negre. La final, gărgărița a fost fericită, iar celelalte insecte nu au mai râs de ea.
Așa se simte și Rebeca acum, când trebuie să citească un text cu voce tare la ea în clasă și îi ia mai puțin timp decât îi lua înainte, iar colegii nu mai chicotesc, ca la început. „Dacă citesc mai repede, poate mă pune și doamna să citesc mai mult”, speră Rebeca să se întâmple de la anul. E un sentiment plăcut să împărtășească o poveste cu alții, mai ales când e un text care îi place.
În vacanța de vară, va continua să citească romanul Matilda, care are în centru o fetiță care învață să citească la trei ani, susținută de învăţătoarea ei, domnișoara Honey. „Citesc cu sora mea și cu încă o verișoară. Și citim împreună”, spune fetița, care și-a propus să parcurgă cel puțin trei pagini pe zi.
Fetița petrece mult timp cu bunica ei, care face plăcinte cu dovleac, mere sau brânză, checuri și torturi delicioase. Bunica nu a avut șansa să meargă la școală, precum frații ei, și i-a povestit cât de greu este să nu știi să scrii și să citești. „Dar a învățat cu timpul. Pentru că și noi îi mai citim, îi mai zicem și a învățat în timpul ăsta”, povestește Rebeca impactul pe care îl au deja acțiunile ei.
