Interviu cu o alumnă Teach for Romania, despre experiența celor 2 ani de program

April 12, 2019
SuperTeach

Am stat de vorbă cu Raluca Petrescu, alumnă Teach for Romania, parte din generația a III-a susținută de programul nostru, și am fost curioși să aflăm cum a arătat experiența ei profesională înainte de a intra în program și cum a ajutat-o în lucrul cu copiii, dar și care au fost cele mai mari bucurii pe care le-a trăit alături de ei.

Iată ce ne-a povestit!

IMG_3522 copy copy

Cu ce te ocupai înainte de Teach for Romania?

Un lucru relevant și de durată, ce s-a suprapus perioadei programului Teach for Romania, a fost să mă ocup de o serie de evenimente și de un program derulat în cadrul Ministerului Educației, “Tinerii Dezbat“. Acesta a fost cumva declicul, motivul pentru care am zis că trebuie să facem ceva cu sistemul acesta de învățământ. Am lucrat ca formator și, ulterior, ca organizator de evenimente regionale și naționale pentru programul Tinerii Dezbat și mă întâlneam foarte des cu cadre didactice din București și din afara Bucureștiului. Am ajuns să-i cunosc pe cei care făceau dezbateri în țară și erau preocupați de zona aceasta de a schimba ceva în învățământ.  Atunci când am vazut inerția din sistemul public de învățământ, am luat povestea de a mă înscrie în program ca pe o provocare, eu fiind freelancer, ONG-ist și trainer în zona de educație.

Cum te-a ajutat experiența anterioară?

Inițial nu aș putea spune că m-a ajutat. Trebuia să  intru în niște șabloane, să răspund unor repere care nu aveau nicio legatură cu ceea ce se întâmplase până atunci, și evident că stilul meu de revoltă și rebeliune a fost acolo, în prima linie, cu daunele și riscurile colaterale. Nu regret, pentru că a fost un parcurs foarte frumos. Și asta le spuneam și colegilor mei, alumni, de curând – că pe mine Teach for Romania, în primul rând, m-a făcut o mamă mai bună. Am înțeles filosofia cu planul de lecții, cu programa, cu documentele curriculare, înțeleg că sunt niște constrângeri birocratice la care noi avem de răspuns și în cadrul școlii și în cadrul sistemului.

M-a ajutat zona de reziliență și că am aplicat principii de training, aducând în clasa mea o atmosferă de comunitate, reguli, cumva valorizând backgroundul de filosofie morală. Am zis că aceasta este șansa mea, că omul sfințește locul – chiar și acolo, într-o clasă atipică de 6 metri cu un stâlp pe mijloc, în care, în orice loc m-aș fi așezat, nu puteam să văd copiii din clasă. Tablele erau de-o parte și de alta a stâlpului, așadar, în primul rând, am cucerit spațiul. Spre deosebire de cum arăta la început, clasa era cu totul transformată atunci când am plecat, mobilată cu toate cele necesare. Am încercat să gestionez spațiul în așa fel încât să ofer o atmosferă caldă și primitoare copiilor, mai ales că ei acasă nu aveau parte de un mediu securizant. Faptul că aveau pupitrul lor, cu scaunul lor, era incredibil pentru ei; nu o să uit cum, într-o zi, a venit doamna director și mi-a zis: faptul că tu le-ai construit încrederea de a-și lăsa lucrurile la școală este un lucru imens – ceva ce nu realizasem și pe care mi-l spunea un om al sistemului, care cunoștea comunitatea și se uimea de tot ce reușisem să fac în 3-4 luni.

IMG_3515 copy copy

Acasă nu aveau o stare de bine, așa că le-am creat eu una, prin lucruri mărunte cum ar fi faptul că dimineața le spuneam ”Bună dimineața!” și plecam cu ei la prima oră să ne spălăm pe față și pe mâini. Lucruri mărunte, cu care am lucrat un an întreg. În anul doi, mi-a fost teamă că ar putea uita tot. Mi-am dorit atât de mult să îi duc mai departe. Nu a fost nevoie să reactivez nimic, însă, totul era în continuare acolo. Faptul că veneau curați la școală, aveau o cultură pentru școală, nu în sensul în care o iubeau, dar era un altfel de loc. La sfârșitul clasei a doua, dincolo de rezultatele de la evaluarile naționale, care au fost peste așteptări, erau capabili să poarte un dialog fără să se întrerupă unii pe alții. Au creat o cultură a dialogului și a respectului în clasă, valori pe care am lucrat împreună. De aici, toate regulile și tot setul de principii și de valori au decurs. Întotdeauna aduceam invitați străini, am înțeles că au nevoie de altceva, de alți oameni care să vină să le spună lucruri, astfel încât săptămână de săptămână aveam cel puțin un invitat sau doi.

În linii mari, am preluat din zona de andragogie către pedagogie. Al treilea principiu luat din training a fost că fiecare om are povestea lui.  Mi-a luat o lună și jumătate să cunosc fiecare copil – tot ceea ce era în programa școlară era subsidiar faptului că voiam să îi descopăr pe acești copii așa cum erau ei. Așa am aflat că erau copii care dormeau în cotețul câinelui, la un kilometru distanță de Guvernul României. Veneau la școală și spuneau că le este foame. Am cărat tone de mere până când s-au reintrodus cornul și laptele – nu aveau absolut nimic de mâncare.

Poți să ne dai și câteva exemple de bucurii pe care le-ai trăit alături de ei?

Mi-am adus aminte zilele trecute de o „bucurie tristă”. Unul dintre cei mai greu încercați copii de la mine din clasă a ajuns să fie într-un centru de plasament. Povestea lui este foarte atipică, în ideea că a venit în clasa noastră la mijlocul anului școlar, având mult peste vârsta de școlarizare. La serbarea de Crăciun am avut o interacțiune foarte dură cu familia lui – tatăl lui mi-a furat atunci telefonul, iar școala a zis că nu se poate trece peste această faptă, fiind faptă penală. El nu era tatăl lui biologic, ci concubinul mamei, care îl aducea totuși pe băiat la școală, luând în calcul faptul că mama acestuia nu își dorea să îl aducă. În cele din urmă, concubinul s-a despărțit de mamă, iar copilul nu a mai venit la școală. Am făcut demersuri împreună cu Salvați copiii, cu care am avut o colaborare excelentă, iar, la un moment dat, aproape de 1 martie, copilul a venit la școală. Toți ceilalți aveau câte un mărtișor, ceva făcut pentru Doamna, mai puțin el. L-am văzut cum s-a lăsat în scaun. A doua zi, am găsit pe catedră un trandafir roșu, din acela de tango, impecabil. Știa că vin foarte devreme, așa că a venit și el devreme. Și îi zic “Ce-i cu trandafirul acesta, dragul meu?”, la care el îmi răspunde: “Aseară am fost la cerșit, doamna, și ăștia sunt banii pe care i-am câștigat eu, că am vrut să vă fac un cadou de 1 martie”. Am simțit că mi se face rău. Știam că merge la cerșit, dar niciodată nu mi-a recunoscut până în ziua aia. Țin minte și acum cât de bucuros a fost că mama lui l-a lăsat să meargă la cerșit și nu i-a luat banii, ci l-a lăsat să îi ia flori doamnei învățătoare.. încât și acum am trandafirul într-o vază, acasă. Puține lucruri am luat de la școală acasă, însă trandafirul este unul dintre lucrurile pe care am simțit că e bine să le iau cu mine.  Nu pot să îl arunc, e o amintire care rămâne acolo.

O altă bucurie a fost că, de curând, când am fost în vizită la ei, toți știau să scrie și să citească, în condițiile în care unii dintre ei la început nici nu știau să spună ”Bună ziua!” (logopedic nu puteau rosti). Rezultatele de la proba de citire au fost de peste 75% de B și FB. Mai presus de programă și lucrurile pe care le faci extra cu ei, cel mai important lucru este că putem măsura impactul profesorilor și dupa ce aceștia pleacă de la clasă. Eu cred că faptul că pleci nu este o tristețe, ci o bucurie. Înseamnă că tu ai puterea de a contamina mai multe medii, mai multe cancelarii.

Au fost multe momente în care am vrut să renunț, dar am avut credința că totul va fi bine și mă bucur că am reușit să închid frumos. Cu atât mai mult am vrut sa închid programul, ca să fiu alaturi de ei – e o experiență pe care clar nu aș schimba-o. Daca aș adăuga ceva la cei 2 ani, probabil ar fi timpul acordat părinților. Cred că aș sta mai mult de vorba cu ei, în școală. Deși nu am certitudinea că asta ar fi fost cheia succesului.

13938361_1281520368524916_8694333917303547843_n

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>