Home Academia de Leadership si Pedagogie 2020

Academia de Leadership și Pedagogie 2020

Prima academie de pedagogie digitală din România

Ce este Academia de Leadership și Pedagogie?

Ne conectăm real în mediul digital

Pe măsură ce noua situație ne-a arătat cât de importantă este forța unui „împreună”, în ultimele luni am învățat mai mult decât oricând că online sau offline, conexiunea care contează cu adevărat este cea dintre profesor și elev.

Începând cu 13 iulie și până pe 22 august, organizăm prima academie de pedagogie digitală pentru profesorii din educația publică din România, Academia de Leadership și Pedagogie. Alături de parteneri din mediul de învățământ și din sectorul privat, testăm cu 60 de profesori și învățători, care vor preda în școli vulnerabile din România, un nou model de pedagogie, care combină predarea online cu cea offline.

Vor fi 6 săptămâni în care pregătim o nouă generație de profesori agili, gata oricând să se ajusteze și să aducă școala către fiecare copil din România, indiferent de cum deschidem anul școlar peste 2 luni, în septembrie.

Totul pentru a inspira și a oferi contexte de învățare prin educație de calitate, online și offline. În spatele fiecărui copil se ascunde potențialul care deschide aripile viitorului lui. Al comunității lui. Și al unei societăți incluzive și echitabile.

Când? Unde?

Online: 13 iulie –  22 august cu o sesiune de Pre-Academie în perioada: 08 iunie – 08 iulie.
Partea pedagogică va avea loc în perioada 10-18 august, online.

Academia Copiilor

Online: 10 – 18 august
– 300 de copii din 19 comunități rurale;
– 3 ore de curs/zi;
– Muuuultă educație cu dragoste și muuulte zâmbete.

Descoperă cine sunt cei care ne susțin în Academia de Leadership și Pedagogie 2020

Ca în fiecare an, avem alături de noi traineri profesioniști, care au acceptat să ne ajute să formăm viitorii lideri în educație, cărora le mulțumim!

Pagina este în curs de actualizare.

Traineri

Anca Nedelcu

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Teach for Romania a demonstrat în timp seriozitate, responsabilitate și implicare consistentă în viața educației, a arătat că se poate mai bine, mai altfel acolo, unde nimic nu părea că funcționează. Ca urmare doresc cu sinceritate succes acestei aventuri, acestui proces plin de provocare și sens pedagogic!

Oana Moșoiu

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Sunt alături de Teach for Romania în prima academie de pregătire în format digital pentru că apreciez modelul lor de intervenție care pune accent pe ce se întâmplă în sala de clasă, pe ceea ce este în mâinile profesorilor, adică în posibilitățile lor de acțiune.

Petruș Cindea

Grow Space International

Petruș este de părere că „nu există succes în afaceri fără a investi în oamenii tai”, iar noi suntem de părere că nu există succes în educație fără a investi în profesori. Cu o experiență de peste 25 de ani în roluri de conducere din diferite companii românești, Petruș Cindea are răspunsurile la întrebările profesorilor ce vor forma următoarea generație de profesori și îi va îndruma pe aceștia în procesele de introspecție și descoperire de sine, pentru a putea ajunge la cea mai bună versiune a lor.

Lila Vasilescu

Verita International School

Alegerea Lilei de a susține Teach este „bucuria personală de a contribui la procesul de autocunoaștere și la o stare de bine a unor oameni care fac același lucru la rândul lor cu copiii cu care lucrează”. Consideră că „liderul în educație” este un profesor carismatic, care are curajul să schimbe, oriunde este, cu mijloacele de care dispune.

Marius Luca

Verita International School

Marius se regăsește pe deplin în viziunea, misiunea și valorile promovate și întrupate de echipa Teach for Romania. „Vin, așadar, să împărtășesc echipei Teach, viitorilor profesori, despre experiența acumulată în practica personală și în încercarea de a implementa mindfulness în școala Verita.”

Andreea Alexandrescu

Verita International School

Am ales să vin aproape de Teach din dorința de a contribui la o schimbare profundă a sistemului de învățământ din România și cu speranța că voi putea împărtăși din informația și practicile acumulate, cu cât mai mulți profesori, părinți și copii.

Andy Szekely

Trainer, Speaker, Autor, Antreprenor

„Aleg să fiu alături de Teach for Romania dintr-un motiv foarte simplu: ceea ce fac astăzi se datorează frustrării pe care simțit-o în școală. Am terminat școala punându-mi încă o întrebare: de ce am făcut-o? Văzându-i însă pe profesorii Teach for Romania la treabă, am rămas mișcat. Teach for Romania nu este doar o școală nu pentru copii, este o școală pentru oameni mari, întrucât profesorii de la Teach for Romania trec printr-un sistem de educație de doi ani de zile, în care este imposibil să nu te dezvolți ca lider.”

Mihaela Tăbăcaru

New School Norvegia

Mă alături comunității Teach datorită pasiunii de neoprit de face bine, nu doar copiilor, dar și oamenilor pe care îi formează, cât și pentru determinarea cu care se ridică din cenușă indiferent câte obstacole li se pun. Educația de calitate are nevoie de oameni de calitate, și cei din Teach sunt de un profesionalism debordant, autentic și nescorțos.

Paul Olteanu

Mindarchitect

Ioana Ghiga

Alumnă Teach for Romania

Am ales să vin alături de Teach și ca trainer, după doi ani memorabili petrecuți ca profesoară susținută de program, cu care rezonez profund la nivel de valori, viziune și misiune. Am găsit în această organizație cea mai mare concentrație de profesioniști dedicați educației din România și e o bucurie și o provocare permanentă pentru mine să cresc și să inovez împreună cu ei.

Ioana Sănduleasa Moholea

UiPath

Schimbarea pornește de la educație de calitate. Nu doar accesul la informația potrivită contează, dar și viziunea și valorile la care se aliniază și mai ales, comunitatea. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care le știu azi, adună oameni cu care rezonez puternic la nivel de concepte și modalitate de acțiune.

Olimpia Meșa

Book to CoursesTM Online School

Olimpia este designer-ul de curs care se află în spatele unor sute de programe corporative, educaționale de succes traduse în peste 20 de limbi. În paralel, în cadrul Book to Courses™ Corporate Learning School, ea livrează cursurile Creating Cutting Edge Corporate Courses dedicate trainerilor, consultanților și profesioniștilor în HR. Colaborarea cu Teach for România vine din dorința sa de a împărtăși oamenilor secretele neuroștiintei privind învățarea, secrete care speră că vor îndrepta cât mai mulți copii spre un viitor mai bun, prin intermediul profesorilor lor.

Oana Moraru

Școala Helikon

Oana Moraru este profesor în învățământul primar și preșcolar, profesor de limba română și limba engleză, formator, coordonatoarea platformei Vocea Părinților și manager al școlii Helikon.

Daniela Stoicescu

Infinit Edu

InfinitEdu este o rețea de profesori activi din toată țara. Sunt oameni pasionați, cărora le pasă și care țintesc dragul de a veni la școală. Așadar, avem același scop cu Teach for Romania. Aspirăm spre titlul de profesori transformaționali și ne dorim schimbarea educației din România. Contextul actual ne-a determinat să ne lipim de cei asemeni nouă și să acționăm pentru lucrurile în care credem, cum este echitatea în educație.

Maria Kovacs

Fundația Noi Orizonturi

Am ales să mă apropii de Teach for Romania pentru a pune umărul la eforturile sale de a oferi educație de cea mai bună calitate copiilor din medii marginalizate.

Maria Gheorghiu

Co-fondator și Director Executiv al Asociației OvidiuRo

Prima inițiativă a asociației OvidiuRo a fost Programul Fiecare Copil în Grădiniță, având scopul de a încuraja prezența la grădiniță a celor mai săraci copii, prin acordarea de tichete sociale. Apare, astfel, un program de interes național, finanțat de la bugetul de stat. În prezent, Maria coordonează programele OvidiuRo ce au ca scop crearea unei infrastructuri pentru educație de calitate în comunitățile sărace și susține ateliere de formare pentru profesorii preșcolarilor din medii defavorizate.

Constantin Lomaca

Teaching for Thinking - Germania

„Lider în educație” include: „lider” la clasă, ca profesor/ învățător ce facilitează și monitorizează învățarea; „lider” ca membru al comunității ce are o responsabilitate în formarea personalităților indivizilor ce vor constitui noile generații; „lider” ca formator și inițiator de proiecte, nu numai școlare-academice ci și civice și sociale. Mă bucur că „am ocazia să pot face parte din această minunată inițiativă, cu care îmi identific majoritatea dorințelor și speranțelor mele educaționale!”

Claudia Ionescu

Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, Dâmbovița

„Cred în Teach. Cred în puterea sa transformațională. Îmi place și mă motivează tinerețea, entuziasmul și dorința de a învăța și de progresa a celor pe care Teach îi pregătește pentru a deveni lideri în educație. Am ales să susțin Teach și în acest an pentru ca aici învăț permanent, găsesc idei pentru școala mea și, mai ales, lucrez cu oameni minunați și dedicați educației cu care împărtășesc valori comune. Toți credem în puterea educației.”

Laura Ierulescu

Laura este profesor de limba și literatura română la Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, București, pasionată de învățare sub toate formele ei, cu deschidere spre tot ce e nou, care învață cu aviditate despre sine și despre ceilalți. Consideră că locul ei este aici, în Academie. „Teach for Romania reprezintă un spațiu extraordinar de creștere și de învățare, iar eu sunt foarte fericită că pot face parte din povestea aceasta minunată.”

Radu Ciorniciuc

Regizor al filmului documentar „Acasă”

Raluca Negulescu Balaci

UiPath Foundation

Teach for Romania este partenerul strategic al UiPath Foundation în ceea ce privește capacitarea învățătorilor și profesorilor din comunități vulnerabile pentru a susține copiii să-și înțeleagă și să-și dezvolte potențialul prin acces la educație de calitate. Dincolo de alinierea misiunilor noastre, susțin personal investiția în viitor prin educație pentru copiii vulnerabili.

Mihaela Murgoci

Alumnă Teach for Romania

Cătălina Leuca

Coach

Teach for Romania a fost și rămâne pentru mine o organizație dedicată trup și suflet misiunii sale. Cu toate piedicile, sincopele, confuziile, oamenii din Teach, atât profesorii, cât și angajații care lucrează pentru susținerea programului, caută oameni și soluții. Cred că asta e ceea ce m-a atras pe mine și ce îi atrage și pe alții alături de acest grup de oameni integri și curajoși.

Monica Anastase

Improvisneyland

Cred foarte mult în impactul real pe care programul îl are în comunităţile unde se desfăşoară şi am foarte multă admiraţie pentru cei care decid să facă parte din povestea aceasta.” Monica este actriţă, trainer în trupa Improvisneyland şi fondatoarea !MPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie. A jucat şi susţinut ateliere la festivaluri internaţionale precum cele din Tallinn, Goteborg, Dublin şi Amsterdam, şi a studiat alaturi de maeştri improvizatori precum Keith Johnstone, Joe Bill sau Jill Bernard.

Mădălin Mandin

Improvisneyland

„Teach for Romania reprezintă mentorul pe care eu nu l-am avut în școală, iar copiii de astăzi au posibilitatea să vorbească cu el, să crească alături de el, să gândească alături de el, să fie ascultați și nu în ultimul rând apreciați.”

Pavel Bârsan

Improvisneyland

Am ales să vin alături de Teach for Romania, deoarece simt că atât eu, cât și voi credem în aceleași lucruri, și vrem să facem bine în același mod. îmi face plăcere să le ofer oamenilor și o altă perspectivă – una artistică – și să-i fac curioși și în legătură cu anumite unelte inedite, acelea ale spontaneității și intuiției.

Raluca Ilaș

Școala de Circ

Sunt alături de Teach pentru că este unul din puținele proiecte educaționale din România care pleacă de la nevoile reale ale comunităților rurale și vine cu o soluție de impact pe termen lung.

Ana Rusu

Proiectul MEMIS

Teach for Romania este de departe pentru mine singurul sunet care, odată emis are ecou.

Ana Medesan

Profesorul Digital

Am ales să mă alături organizației, pentru că Teach a ales calea transformării și pentru că rezonăm valoric atât de mult. Inovare, Învățare, Impact, Împărtășire, Colaborare, Curiozitate și muult sens. Toate cu bucurie.

Oana Chisalom

Profesorul Digital

La mine a vibrat tare autenticitatea echipei Teach for Romania. Încă din primele interacțiuni mi-a fost clar că misiunea și valorile Teach nu sunt simple vorbe. Ele sunt profund integrate în comportamentele, acțiunile și mindset-ul echipei.

Irina Itu

Profesorul Digital

Am ales să vin aproape de Teach deoarece mă inspiră angajamentul vostru pentru dreptul fiecărui copil la o educație de calitate, fie ea în mediul digital, fizic sau la distanță.

Bianca Dragu

Profesorul Digital

M-au atras misiunea Teach și oamenii care o urmează atunci când am hotărât să mă alătur academiei. Copii deveniți adulți vor avea o perspectiva mult mai sănătoasă asupra vieții si societății. Așa chiar vom schimba lumea!

Mădălina Cucu

The Forge

Am ales să mă alătur organizației Teach for Romania deoarece ador să dau mai departe din cunoștințele mele. Sunt mereu deschisă către experiențe noi, iar interacțiunea cu oamenii mă bucura enorm.

Mihai Ivan

the Forge

Am ales să mă alătur organizației Teach for  Romania deoarece vreau să fac partedin schimbare. Organizația a arătat că se poate și altfel în toți anii ei de activitate.

Eduard Mailat

The Forge

Am ales să mă alătur organizației Teach For Romania pentru a transmite beneficiile educației prin mișcare și pentru a contribui la schimbare împreună într-o manieră sănătoasă.

Facilitatori

Mihaela Murgoci

Alumnă Teach for Romania

Mădălina Horneț

Învățător generația a 6-a

Iasemin Agi-Murat

Învățător generația a 6-a

Emilia Dinică

Alumnă Teach for Romania

Ioana Cordoș Pană

Învățător generația a 6-a

Simona Ioniță

Învățător generația a 6-a

Iuliana Prefit

Alumnă Teach for Romania

Leonard Sîrbu

Învățător generația a 6-a

Alexandru Roșu

Alumn Teach for Romania

Maria Prisecaru

Învățător generația a 6-a

Silvia Pătrașcu

Alumnă Teach for Romania

Ioana Ghiga

Alumnă Teach for Romania

Florentina Tituleac

Alumnă Teach for Romania

Iuliana Sescu

Învățător generația a 6-a

Alexandra Rucsăndescu

Învățător Generația 6

Mentori

Mălina Flocea

Alumnă Teach for Romania

Iasemin Agi-Murat

Învățător generația a 6-a

Emilia Dinică

Alumnă Teach for Romania

Mihaela Bucșa

Alumnă Teach for Romania

Cosmina Dranga

Alumnă Teach for Romania

Nastasia Alexandru

Alumnă Teach for Romania

Florentina Tituleac

Alumnă Teach for Romania

Marius Bogdan

Alumn Teach for Romania

Diana Basca

Învățător generația a 6-a

Gianina Badiu

Învățător generația a 6-a

Livia Berevoianu

Învățător generația a 6-a

Maria Prisecaru

Învățător generația a 6-a

Constantin Cojocea

Alumn Teach for Romania

Gabriel Răducanu

Profesor generația a 6-a

Monica Șurubariu

Învățător generația a 6-a

Andrei Papadache

Alumn Teach for Romania

Iuliana Oprea

Învățător generația a 6-a

Olguța Moise

Alumnă Teach for Romania

Gina Nechifor

Învățător generația a 6-a

Oana Livia Catinca

Alumnă Teach for Romania

Alina Ramona Anghel

Învățător generația a 6-a

Ana Maria Gogîță

Alumnă Teach for Romania

Profesori Parteneri

Valentin Negoi

Alumn Teach for Romania

Tiberiu Dolha

Profesor generația a 6-a

Roxana Marinescu

Învățător generația a 6-a

Raluca Strîmbeanu

Alumnă Teach for Romania

Otilia Chiselev

Alumnă Teach for Romania

Nina Jipa

Profesor generația a 6-a

Monica Șurubariu

Învățător generația a 6-a

Mihaela Murgoci

Alumnă Teach for Romania

Mihaela Bucșa

Alumnă Teach for Romania

Oana Livia Catinca

Alumnă Teach for Romania

Ioana Pană Cordoș

Învățător generația a 6-a

Gina Nechifor

Învățător generația a 6-a

Camelia Brișan

Profesor generația a 6-a

Elena Badea

Alumnă Teach for Romania

Ana Maria Cîrțu

Învățător generația a 6-a

Cristian Petrescu

Alumn Teach for Romania

Gianina Badiu

Învățător generația a 6-a

Gabriel Răducanu

Profesor generația a 6-a

Diana Ilie

Alumnă Teach for Romania

Alexandra Jalbă

Învățător generația a 6-a

Specialiştii noştri interni

Mirela Ștețco

Director Training&Support

Alina Andronescu

Tutor Coordonator

Gabriela Dima

Tutor Coordonator

Cristina Constantin

Tutor Coordonator

Ionela Munteanu

Tutor Coordonator

Anca Popa

Tutor Coordonator

Cristina Șerban

Tutor Coordonator

Agnes Țolescu

Specialist Evaluare Impact

Carmen Vlaicu

Manager Parteneriate și Relații Instituționale

Andreea Romeghe

Specialist Parteneriate și Relații Instituționale

Cosmina Schiau

Specialist Candidate Journey

Anca Mărgineanu

Coordonator Comunitate Alumni

Aura Stan

Director Program

Costin Corbeanu

Manager Recrutare

Vlad Alexe

Organizational Development Director

Andei Hultoană

Specialist Candidate Journey

Mara Niculescu

Fundraising Manager

Mihaela Negru

Specialist Selecție, Onboarding și Integrare

Echipa Academiei de Leadership și Pedagogie

Iulia Pielmuș

CEO Teach for Romania

Ana Maria Grădinariu

Coordonator Academie

Mirela Ștețco

Director Training&Support

Georgiana Curea

Coordonator Logistic

Giorgiana Aștefanei

Responsabil Comunicare

Lavinia Turcu

Responsabil Logistic

Fabiola Istudor

Specialist Digital Marketing

Voluntarii Academiei

Vlad Popescu

Voluntar

Andreea Băceanu

Voluntar Marketing&Comunicare

Aniela Burlacu

Voluntar Marketing&Comunicare

Andreea Dogaru

Voluntar Grafică

Alexandra Toma

Voluntară

Mihaela Lungu

Voluntar Tech Master

Aida Ispas

Voluntară

Ela Vlăsceanu

Voluntară

Bianca Mirea

Voluntară

Nicoleta Roncea

Voluntară

Andreea Abaza

Voluntar Editare Video

Nicoleta Mocanu

Voluntară

Roxana Morar

Voluntară

Oana Bazavan

Voluntară

Maria Zancu

Voluntară

Magda Gurzun

Voluntară

Andrei Marinescu

Voluntar

Andreas Tudosi

Voluntar

Maria Mosorescu

Voluntară

Laurențiu Goras

Voluntar

Daniel Blaga

Voluntar

Alexandra Marcu

Voluntar Tech Master

Bianca Costeliuc

Voluntară

Carmen Bocăneț

Voluntară

Academia de Leadership și Pedagogie în cifre:

Ce înseamnă pentru participanți:

„Academia de Leadership și Pedagogie 2019 a fost una dintre cele mai năucitoare și plăcute experiențe de care eu aveam nevoie… Simt că am venit aici un om și plec acasă altul. Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie această Academie, acesta ar fi DESCOPERIRE. Mi-am descoperit niște colegi valoroși, am descoperit niște mentori și tutori înțelepți, o comunitate plină de reurse și de oameni frumoși și, nu în ultimul rând, în marea asta de oameni, m-am descoperit pe mine. Am aflat că sunt foarte puternică și că pot. Mi s-a spus că, dacă vreau, pot să mut munții din loc și aceste cuvinte m-au mobilizat mereu, în încercarea mea de a face lumea mai bună”, Roxana Marinescu, generația a șasea.

Parteneri strategici

Parteneri Principali

Parteneri

Sponsori

Prietenii Academiei Copiilor

Parteneri educaționali