Teach for Romania a semnat un nou parteneriat cu Ministerul Educației pentru o educație echitabilă și de calitate pentru toți copiii din România
Asociația Teach for Romania a semnat, la sfârșitul lunii august, un nou acord de parteneriat cu Ministerul Educației, în vederea continuării eforturilor de cooperare pentru a asigura educație de calitate tuturor elevilor din România, indiferent de zona din care provin, de situația lor materială și de școala în care învață. Intervenția Teach for Romania, susținută în continuare de Ministerul Educației, vizează în special comunitățile cu grad mare de defavorizare, unde în ultimii 10 ani, profesorii susținuți de organizație au lucrat zi de zi cu 90 000 de copii din mai mult de 400 de școli vulnerabile din România. Acest parteneriat strategic pentru creșterea calității actului educațional în învățământul public românesc va avea, pentru următorii doi ani, scopul de a genera progres vizibil și măsurabil pentru competențe care asigură fundația cognitivă și emoțională ce sprijină învățarea și cetățenia activă: literație, numerație, gândire științifică, abilități socio-emoționale. Pentru a avea acest impact, Teach for Romania și Ministerul Educației vor lucra împreună pentru a sprijini oamenii din educație, care aleg să predea sau să conducă școli din comunități vulnerabile, prin formare continuă, mentorat și coaching, acces la modele de bună practică și la o comunitate de profesioniști. Conform studiilor internaționale, acest tip de investiție