Interviu cu Alina Andronescu, alumnă Teach for Romania și tutor în cadrul programului
Alina ne mărturisește că decizia de a deveni profesor și de a se alătura echipei Teach for Romania a venit într-o perioadă în care se întreba cum își poate aduce contribuția în lumea în care trăiește. Perioada celor doi ani de program a reprezentat un cadru plin de provocări, transformări și de experiențe unice, în care și-a dezvoltat competențe noi într-un mod constant. Curând aceste școli au devenit pentru ea „acasă”, ajungând să cunoască fiecare copac în drumul spre ele.
Această experiență transformațională și dorința de a-și aduce un impact pozitiv asupra mediului educațional, au determinat-o pe Alina să devină Tutor Coordonator și să mentoreze următoarele generații de profesori. Până acum, a ghidat peste 50 de profesori în cariera didactică, iar în paralel își dorește să construiască instrumente de evaluare și dezvoltare a literației și module de formare pentru profesori.
„Am încercat să le insuflu copiilor de la clasă o mentalitate care să-i ambiționeze în procesul lor de învățare nu doar la școală, ci în general, în viață.”
Povestește-ne câteva lucruri generale despre tine, parcursul tău academic și profesional.
Am copilărit într-un sat din Argeș. Născută cu o curiozitate pe care încă nu am pierdut-o, de mică am vrut să cunosc, să știu de ce. În copilărie m-am bucurat de multă libertate dată de câmpurile întinse, Teleormanul care traversa comuna, serile de vară în care uitam să intru în casă, pădurea în care fugeam în zilele de primăvară. Studiile au mers spre profilul real, matematică-informatică în liceu și apoi studiile universitare și postuniversitare în Biologie. Decizia de a deveni profesor sprijinit de Teach for Romania a venit după finalizarea doctoratului, într-o perioadă în care mă întrebam cum pot aduce o contribuție în lumea în care trăiesc, unde îmi pot folosi competențele dobândite. Perioada celor doi ani de program TfR a fost cadrul în care mi-am adus contribuția și, în același timp, mi-am dezvoltat competențe noi. După cei doi ani am ales să mă alătur asociației, aplicând pentru poziția de Tutor Coordonator, rol pe care îl am de aproape 4 ani.
Cum a fost pentru tine experiența programul TfR?
Plină de provocări, de transformări și de experiențe unice. Naveta către școli, construirea activităților relevante pentru elevi, construirea relatiei cu elevii, dezvoltarea unor competențe noi au fost lucruri care m-au provocat, m-au scos în mod constant din zona mea de confort, m-au transformat.
Ce impact a avut în viața ta profesională programul Teach, dar și personală? Ce este diferit în viața ta acum?
Programul Teach a inițiat și susținut o serie de schimbări în viața mea, atât profesională, cât și personală. Pe plan profesional, curiozitatea, pasiunea mea pentru învățare s-au transformat, prima dată în activități de învățare pentru elevii mei apoi, în asistență pentru alți profesori care își doresc să facă același lucru. Pe plan personal a contribuit la schimbări importante în viața mea, de la cele legate de mentalitate, de curajul de a alege drumuri mai puțin bătătorite, la unele mai concrete cum a fost mutarea și stabilirea într-un alt oraș.
Care crezi că este schimbarea cea mai importantă pe care ai adus-o la copii și în școală?
Consider că fiecare dintre noi își poate aduce un impact pozitiv asupra mediului din care facem parte. Am încercat să le insuflu copiilor de la clasă o mentalitate care să-i ambiționeze în procesul lor de învățare nu doar la școala, ci în general, în viață. Că fiecare este important, că fiecare poate. Că învățarea este naturală, că fiecare este capabil să-și dezvolte competențe noi dacă știe care sunt pașii, dacă învață să învețe. Apoi un alt lucru esențial este să încerci, chiar și atunci când rezultatul nu este cel dorit din prima. Cred ca nu le era frică să încerce la orele mele. De asemenea, consider că un lucru definitoriu este întelegerea faptului că a face greșeli este omenesc și că nu trebuie să ne lăsăm demoralizați sau să abandonăm. Greșelile ne ajută să devenim o variană mai bună a noastră, în fiecare zi. Pot spune că au învățat că greșeala este o parte necesară din procesul de învățare.
„Consider că după 20 de ani pe care i-am petrecut pe băncile școlii, 2 ani la catedră și aproape 4 ani în calitate de tutore, pot spune că am o vedere de ansamblu a ceea ce putem face împreună”
Povestește-ne o întâmplare care ți-a rămas întipărită în minte în perioada în care erai la catedră.
Întotdeauna îmi este greu să mă opresc la una. Îmi aduc aminte cum după o perioadă cu multe provocări legate de cultura clasei, în care încercam să le transmit cât de important este să ne respectăm, că violența nu este o soluție, una dintre eleve, spune: “Doamna, mi-am dat seama că dacă și noi suntem violenți cu el (era vorba despre un baiețel care îi întrerupea din activități, era agresiv fizic și verbal) asta nu face decât să-l facem și mai rău.” Nu era ceva ce eu le spusesem, era o concluzie la care ea ajunsese singură. Reușise să construiască un raționament cauză-efect care mi-a permis să construiesc și posibile soluții, care până atunci nu fuseseră luate în calcul de ei. Cum ar fi fost să-l învețe și un alt comportament, cum ar fi putut ei să-i modelele respectul și să-i dea ocazia să experimenteze situația în care cineva se purta frumos cu el.
Care au fost cele mai bune lucruri pe care le-ai văzut și vezi că se întâmplă în educație și în școlile vulnerabile din România?
Potențialul copiilor. Faptul că trăiesc mai aproape de natură și că nu sunt atât de expuși la o suprastimulare face ca atenția lor să fie mai ușor de susținut. Elevii sunt curioși, dacă le construiești experiențe de învățare potrivite, devin foarte interesați de învățare.
Relația școală-director, profesori. Pentru că unele sunt comunități mici și se întâmplă uneori ca directorul să fie din localitate face ca relațiile să fie mai strânse. Consider că o cultivare a relațiilor de calitate de la o vârstă fragedă poate, în timp, juca un rol definitoriu pentru caracterul copilului. Din acest motiv, încercam și la clasă să stabilesc cu ei un raport frumos și sănătos, care să-i ajute în viitor și să le dea încrederea de care au nevoie că și ei pot reuși ceea ce își doresc. Este un proces continuu și uneori anevoios, însă satisfacțiile și rezultatele nu întârzie să apară, iar să contribui la dezvoltarea potențialului copiilor este un sentiment înălțător de care mă bucur în fiecare zi.
Dar cele mai grele și provocatoare aspecte care crezi că sunt pentru un tânăr debutant și elevi?
Pentru un tânăr debutant, provocarea numarul 1 este dată chiar de faptul că este la început. Îmi aduc aminte, în primul an, cum simțeam constant sentimentul de copleșeală. Aș mai adăuga lipsa resurselor, naveta, construirea relațiilor. Pentru elevii din mediile vulnerabile cred că este dată de situațiile familiale, de poverile pe care le poartă, de lipsa unei expuneri la informație. Ceea ce îi ajută cel mai mult este prezența unui adult care să creadă cu adevărat în capacitățile lui și care să-i îndrume în lucrarea lor.
Când te gândești la un profesor model întâlnit în școala în care ai activat în programul Teach, care ți-a schimbat parcursul în viață sau perspectivele, către cine mergi?
Și aici este greu să rămân doar la un exemplu. În primul rând, cred că am fost binecuvântată să lucrez în două colective care m-au primit cu drag în mijlocul lor. Ca exemplu m-aș gândi la domnul Dumitru Duminică, directorul și învățătorul uneia dintre școlile în care am fost. Am zis învățătorul, pentru că era singurul din acea școală, având simultan pentru toate clasele de primar. L-am admirat pentru dorința continuă de a învăța și pentru cât de mult îi păsa.
Dacă ai putea face 2-3 schimbări astăzi în educație, care ar fi și de ce?
Să înțelegem cum funcționează. Mă gândesc că în orice meserie, pentru a ajunge la rezultatele dorite depunem un efort pentru înțelegerea pașilor, a proceselor care stau la baza activității noastre. În acest context cred că o schimbare importantă ar fi să ne gândim la invățare ca la o operație pe creier și la cei care o facilitează ca la niște neurochirurgi. Oare câte schimbări ar decurge din asta? Cum ne-am pregăti profesorii, cum i-am respecta, cât de rezervați am fi în a le da sfaturi?
Cum te implici în educație și inechitate în momentul de față, care este rolul și impactul tău?
Consider că după 20 de ani pe care i-am petrecut pe “băncile școlii”, 2 ani la catedră și aproape 4 ani în spatele clasei, în calitate de tutor, luând notițe, dând feedback, construind alături de profesori experiențe de învățare pentru elevi, astăzi pot spune că am o vedere de ansamblu asupra situației actuale, dar și asupra lucrurilor pe care care eu le pot face, în fiecare zi, pentru a avea un impact semnificativ în sistemul educațional.
Experiența celor doi ani petrecuți în programul Teach for Romania m-a determinat să contribui la acest proces atât de important pentru societatea noastră și să-mi folosesc, cum pot eu mai bine, competențele noi dobândite în tot acest timp. Așadar, tot acest carusel emoțional, m-a determinat să aleg a mă alătura echipei Teach for Romania, în calitate de Tutor Coordonator.
„Lucrurile se pot schimba. Ține de fiecare dintre noi și de cum ne facem treaba.”
Ce înseamnă pentru tine apartenența la comunitatea Teach și la comunitatea de alumni Teach? Ai acțiuni comune cu organizația sau alți alumni?
Teach for Romania a devenit încă din primul an un context în care mi-am dezvoltat multe prietenii. Am participat, de asemenea la o conferință Teach for All în Columbia, despre Collective Leadership, unde am descoperit că ne confruntăm cu aceleași provocări peste tot în lume.
După ce am absolvit programul am avut șansă să cunosc fiecare generație încă din primele zile de pregătire și până când au intrat în comunitatea de Alumni. Am făcut parte din prima generație de profesori, eram o comunitate extinsă. Spre exemplu, Academia de Leadership și Pedagogie s-a facut cu toată lumea (staff, profi și parteneri), ne știam cu toții. În G1 se simțea că suntem Teach for Romania, aveam și slogan „Noi suntem Teach for Romania”- aceasta este misiunea vieții noastre.
Povestește-ne o realizare/bucurie legată de ceea ce faci/activitatea ta în calitate de alumnus/alumnă.
Îmi aduc aminte cu bucurie de o discuție pe care am avut-o cu una dintre profesoarele noastre, la aproape un an după unul dintre evenimentele de formare, pe care le-am facilitat. Îmi împărtășea cu recunoștintă de schimbările pe care le-a observat la o elevă după ce a aplicat la clasă modalitățile pentru dezvoltarea literației. Bucuria ei venea din curajul și încrederea pe care eleva le manifesta la ora ei, de când înțelesese cum să navigheze în lumea întortocheată a cuvântului și a sensului.
Ce planuri profesionale ai în perioada următoare și cum plănuiești să ajuți dezvoltarea educației?
Vreau să contribui la construirea unor instrumente de evaluare și dezvoltare a literației. De asemenea, îmi doresc să continui să construiesc module de formare pentru profesori. Acum este a patra generație de profesori pe care o tutorez, au fost 16 în primul an, anul acesta am 10, anul trecut am avut 12 și 14 – Wow, peste 50 de profesori.
Cum creezi acest profesor care să creadă, în mod autentic, în copilul din fața lui? Această șansă ține de mine și de cei cu care el interacționează. Însă frumusețea este, că după un timp, vă pot spune că acești copii se schimbă.
Ca să fii model pentru cineva trebuie să fii dospit tu pe interior. Trebuie să fii matur ca om și detașat de tine și să înțelegi că nu e despre tine ci despre copii, de sensibilitățile tale și de a fi respectat/iubit – Consider că această carieră de profesor este cea mai complexă meserie, trebuie să fii pregătit tot timpul.
Comunitatea de alumni Teach for Romania numără în momentul de față 102 membri, dintre care 70% abordează inechitatea în educație. Conform Teach for All Alumni Global Survey 40% dintre ei au mentorat sau au sprijinit un profesor din programul Teach for Romania. 7 din 10 persoane care formează departamentul de Training și Suport din organizație sunt alumni ai programului, iar în ultimii trei ani peste 1000 de profesori au participat la evenimente de formare pe zona de leadership și pedagogie facilitate de către alumni.
Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.