Maria Chiriac este unul din profesorii Teach for Romania care zilnic trec dincolo de sala de clasă și nu renunță la primul hop, pentru că, zilnic, vede cum educația este una dintre cele mai puternice forțe care pot transforma destine. Lucrul acesta este cu atât mai evident în comunitățile vulnerabile, unde un profesor devotat poate face diferența dintre abandon și reușită.
Am stat de vorbă cu Maria, educatoare de peste două decenii în satul Chiricani, un loc unde a ales să rămână și să își dedice viața copiilor. Chiar dacă atunci când era mică se visa actriță, parcursul profesional s-a schimbat o dată cu absolvirea liceului pedagogic.
Cu multă perseverență, creativitate și dragoste pentru meseria sa, a reușit nu doar să educe, ci și să inspire, să schimbe mentalități și să construiască speranță acolo unde părea că lipsește (chiar și atunci când toate materialele și universul copiilor au ars într-un incendiu care a mistuit grădinița).
În interviul următor, Maria ne-a povestit despre parcursul său, despre provocările și bucuriile meseriei de dascăl și despre modul în care reușește să creeze un univers plin de magie și povești în sala de clasă, zi de zi.
De cât timp lucrezi în învățământ?
Lucrez ca educatoare de 21 de ani, într-un sat dezavantajat numit Chiricani, aflat la aproximativ 80 de kilometri de Focșani.
Cum te-ai hotărât să intri în învățământ?
Nu a fost alegerea mea inițială să fiu educatoare, ci mai degrabă a mamei mele, care m-a îndrumat pe acest drum. Încă de mic copil, eu visam să fiu actriță și să joc în piese de teatru, însă am absolvit Liceul Pedagogic și, astfel, am devenit educatoare. Totuși, consider că mai importantă decât decizia de a deveni profesor a fost decizia de a rămâne în învățământ. Mi-am dat seama că locul meu era printre copii, că îmi place să dau mai departe din cunoașterea mea, să le ofer sprijin, îndrumare și, mai mult decât atât, m-am simțit binecuvântată fiind în permanență înconjurată de copii, de zâmbetul lor inocent care îmi luminează zilele, de curiozitatea lor nesfârșită care mă provoacă să descopăr mereu lucruri noi, de bucuria lor sinceră pentru cele mai mici reușite, de îmbrățișările calde și de ochii lor plini de speranță.
Ce te-a determinat să alegi această carieră și cum ai ajuns să predai în Chiricani?
Deși am absolvit și Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, având posibilitatea să îmi schimb profesia, am ales să rămân în educație pentru că am simțit că aceasta este chemarea mea, misiunea mea.
De la începutul carierei mele, am predat în această comunitate. La momentul titularizării erau puține posturi disponibile, iar eu am ales un post titularizabil fără să știu exact unde voi ajunge. Astfel, am ajuns la Chiricani.
De ce aici? Majoritatea profesorilor fug de catedrele din mediul rural.
La început a fost foarte greu. Viața de oraș nu se compara cu condițiile din Chiricani, unde efectiv înotam în noroi pentru a ajunge la grădiniță. Totuși, am realizat imediat că aveam o misiune specială: să mă pun în serviciul Vieții și să aduc educația și lumina într-un loc din care majoritatea fugeau, lăsând în urmă copii care aveau nevoie de sprijin și de îndrumare.
Am început într-o școală improvizată într-o casă veche, cu condiții precare: frig, fum, noroi, dar și cu multă speranță în suflet că voi reuși să fac o diferență. Și chiar am reușit, cu timpul… Am rămas aici pentru că am înțeles că pot face o schimbare și că fiecare gest, oricât de mic, conta enorm pentru acei copii. Deși grădinița a luat foc și mi-au ars toate materialele, am luat-o de la zero cu tot ce era necesar pentru a oferi copiilor un mediu sigur și stimulant. Am construit iar un spațiu educațional în care preșcolarii mei de atunci să nu ducă nicio lipsă, să se simtă apreciați și încurajați să învețe. La exterior, grădinița arăta jalnic, însă în interior era amenajată frumos, plină de culoare și veselie, captivând copiii și făcându-i să uite de greutățile din jur.
În anul 2018 ne-am mutat în locație nouă și am avut condiții mai bune, ceea ce a însemnat un pas uriaș pentru educația din comunitate. Am înființat și biblioteca școlară „Mihai Eminescu”, cu sprijinul doamnei director Simona Păucă și al colegei mele, doamna înv. Vulcan Ionica, un loc unde copiii au putut descoperi magia cărților și bucuria lecturii. Am cerut donații de carte, sponsorizări, am câștigat și un concurs premiat cu cărți, toate acestea contribuind la dezvoltarea unui spațiu de învățare modern și accesibil nu doar pentru preșcolarii mei sau pentru elevii de la Școala Chiricani, ci pentru toți copiii din sat, care puteau veni să împrumute cărți.
Ce te-a determinat să te înscrii în Teach for Romania?
Mi-am dorit să fac parte dintr-o comunitate asumată, unită în BINE, să am sprijin în proiectele mele și să cunosc lideri adevărați, care nu se sperie de voința și perseverența mea, ci le valorizează. Am rezonat profund cu viziunea Teach for Romania și cu leadershipul colectiv pe care îl promovează.
Există beneficii în munca de profesor? Ție de ce îți place să fii educatoare?
Beneficiul cel mai mare este impactul pe care îl ai asupra copiilor. Fiecare zâmbet, fiecare progres, fiecare copil care își depășește limitele este o recompensă imensă. Îmi place să fiu educatoare pentru că pot contribui la formarea unor oameni frumoși, care vor duce mai departe valorile învățate.
Ce te mulțumește cel mai mult la munca aceasta?
Cel mai mult mă împlinește faptul că pot vedea transformarea copiilor, felul în care cresc, învață și prind încredere în ei. E o satisfacție de nedescris să știi că ai pus și tu o cărămidă la temelia dezvoltării lor.
Ce crezi că ar trebui să știe cei care au o chemare spre a deveni profesori, dar se tem de minusurile sistemului?
Să nu lase frica să-i oprească! Este adevărat că sistemul are multe provocări, dar dacă îți urmezi vocația cu pasiune, vei găsi mereu soluții și vei face o diferență reală în viața copiilor. Nu perfecțiunea sistemului contează, ci impactul pe care îl ai asupra fiecărui copil care îți trece pragul. Bucuria din ochii lor, progresul pe care îl vezi zi de zi și recunoștința sinceră pe care o simți sunt mult mai valoroase decât orice obstacol administrativ. Educația nu este doar despre manuale și programe școlare, ci despre oameni, despre suflete care au nevoie de ghidare, susținere și inspirație. Dacă simți că ai această chemare, nu ezita! Copiii au nevoie de profesori dedicați care să le arate că pot visa și pot reuși să-și împlinească visurile, indiferent de circumstanțe!
De ce crezi că are nevoie educația pentru a fi performantă, mai ales în mediile vulnerabile?
Educația are nevoie de profesori dedicați care să pună în practică cultura reușitei, de resurse mai multe și de o comunitate care să sprijine școala. Dar, mai ales, are nevoie de oameni care să creadă în copii și în potențialul lor.
Care sunt cele mai mari provocări din munca ta de zi cu zi?
Lipsa resurselor, infrastructura deficitară, condițiile grele de trai ale copiilor sunt provocări constante. Uneori, mă confrunt cu situații în care trebuie să găsesc soluții creative pentru a suplini lipsurile materiale, să creez din puțin un mediu primitor și stimulant pentru copii. O altă provocare este să le mențin vie curiozitatea, să le ofer experiențe care să-i inspire și să-i motiveze să descopere lumea cu bucurie. În plus, fiecare copil are ritmul său, nevoile sale unice, iar eu încerc să fiu pentru fiecare dintre ei sprijinul de care au nevoie, să le ofer încredere, siguranță și dragoste, astfel încât să crească frumos și armonios.
Ce faci tu diferit față de alți profesori?
Pun accent pe leadershipul colectiv, pe dezvoltarea valorilor și pe educația prin povești. Încerc să le ofer copiilor o experiență de învățare plină de sens și de emoție.
Cum te-ai hotărât să scrii o carte? Povestește-ne despre acest proiect.
Scriu de mulți ani atât cărți de povești, cât și ghiduri educaționale, auxiliare pentru copii. Primele mele cărți au fost publicate în anul 2011 și le-am lansat în cadrul simpozionului „Pădurea, plină de viață, farmec și culoare, are câte-o poveste pentru fiecare!”. În 2017, am scris o colecție de 13 povestiri despre virtuți, în 2021 am publicat „Prințesele Luminii și Curcubeul”, iar în 2025 am lansat „Fulg-de-Nea Povestea mea”, o poveste despre copilărie, inocență și despre importanța îngerului păzitor.
Cartea „Fulg-de-Nea Povestea mea” a fost lansată pe 31 ianuarie la Focșani și pe 13 martie la Nereju, două evenimente deosebite cu ajutorul cărora am reușit să inițiez proiectul „Povești cu inimi de aur”. Deoarece toate poveștile mele abordează valorile fundamentale care stau la baza educației și formării caracterului unui copil (bunătate, generozitate, blândețe, iertare, curaj, compasiune, iubire etc.) am considerat că un astfel de proiect care să aducă laolaltă istorioare scurte despre valori este oricând binevenit în comunitate.
Fiecare carte pe care o scriu este inspirată din ceea ce trăiesc alături de copii, din dorința de a le oferi povești care nu doar să îi încânte, ci și să le modeleze comportamentul. Mai mult decât atât, scrisul a devenit pentru mine un mod de a aduce lumină în viața celor mici, de a-i ajuta să descopere lumea prin intermediul poveștilor și de a le transmite mesaje profunde într-o formă accesibilă. Fiecare carte este un dar pentru copii, dar și pentru adulții care nu și-au uitat copilăria și care mai cred în frumusețea valorilor autentice.
Ai vreo poveste de succes cu vreun elev până acum?
Sunt multe povești de succes, dar cel mai mult mă impresionează când un copil timid începe să aibă încredere în sine sau când un copil considerat „problematic” descoperă plăcerea de a învăța. Pot să vă spun două povești:
Prima este despre o fetiță. La început, era ca o umbră în clasă. Nu vorbea, nu se juca, nu interacționa cu nimeni. Se retrăgea într-un colț, evitând privirile tuturor. Într-o pauză, am rămas cu ea, am privit-o blând și mi-am întins mâinile spre ea, cu palmele în sus, fără să-i spun nimic. Doar zâmbeam. A fost o clipă magică: cu sfială, a pus palmele ei mici peste ale mele și, pentru prima dată, m-a privit în ochi și a început să zâmbească. Avea cei mai frumoși și mai luminoși ochi albaștri pe care-i văzusem vreodată! Din acel moment, am început să construim o punte invizibilă între noi. Încet-încet, a prins curaj să își exprime emoțiile, să interacționeze cu ceilalți și să se simtă în siguranță. Fetița este acum la școală, dar îmi amintesc cu drag de anii petrecuți împreună la grădiniță. Deși provenea dintr-o familie cu o situație financiară dificilă, venea zilnic la grădi cu aceeași lumină în ochi. Era pasionată de povești, asculta cu sufletul la gură fiecare întâmplare și se pierdea în lumea personajelor, ca și cum ar fi trăit alături de ele. Grădinița devenise pentru ea un refugiu, un loc unde se simțea iubită și în siguranță.
Pe de altă parte, un băiat energic și agitat îi lovea pe colegi, fura mâncare din ghiozdanele lor și provoca conflicte zilnic. Mulți îl etichetau drept „copil-problemă”, dar eu am înțeles că în spatele acelui comportament se afla o rană adâncă. Părinții lui divorțaseră, iar el se simțea abandonat și furios. În loc să-l pedepsesc, i-am oferit un spațiu sigur, unde putea să-și exprime emoțiile fără teamă. I-am validat trăirile și i-am oferit alternative pentru a-și gestiona furia. Treptat, din copilul agresiv și neîncrezător, a devenit un băiat prietenos, dornic să învețe și să descopere lumea. În ciuda situației financiare dificile, are un potențial extraordinar, iar acum știe că nu este singur și că face parte dintr-un grup care îl apreciază.
Aceste povești sunt doar două exemple care îmi confirmă, zi de zi, că fiecare copil are nevoie de înțelegere, de siguranță și de cineva care să creadă în el.
Cum pot oamenii să facă o diferență în comunitatea lor, chiar și fără resurse financiare mari?
Prin implicare. Prin a-și oferi timpul, sprijinul, prin a încuraja și susține copiii. O simplă prezență și un cuvânt bun pot schimba destine.
Cum ai convinge un proaspăt absolvent de facultate să se facă profesor la țară?
I-aș spune că este o experiență care te schimbă profund, care îți oferă o satisfacție unică și care îți dă ocazia să faci o diferență reală în viața copiilor. În mediul rural, fiecare lecție poate deveni un pas spre un viitor mai bun pentru un copil care poate nu are alte modele sau alte oportunități.
Este adevărat că mulți profesori aleg să rămână la oraș pentru confort și siguranță, dar adevărata provocare și adevărata împlinire vin atunci când reușești să schimbi vieți acolo unde este cea mai mare nevoie. La sat ești mai mult decât un profesor. Ești mentor, sprijin, model de urmat. Copiii din comunitățile rurale au nevoie de oameni care să creadă în ei, să-i încurajeze și să le arate că merită mai mult decât limitele impuse de sărăcie sau de lipsa de resurse.
Este greu? Da. Dar în momentul în care un copil timid prinde curaj să vorbească, atunci când un elev considerat „problematic” își descoperă talentul și se simte valorizat, când un copil îți spune simplu „Mulțumesc, doamna, că ați avut răbdare cu mine!” , toate provocările se transformă în cea mai frumoasă răsplată.
Dacă vrei să faci ceva cu adevărat valoros, să predai la țară este una dintre cele mai frumoase alegeri pe care le poți face. Nu vei schimba doar viețile copiilor, ci și propria ta viață.
***
Povestea Mariei este o mărturie vie a faptului că educația adevărată nu înseamnă doar materii predate, ci și suflete atinse, încredere clădită și visuri transformate în realitate. Prin implicarea sa neobosită, a dovedit că un profesor poate schimba nu doar viețile elevilor, ci și întreaga comunitate. Mesajul ei este clar: indiferent de obstacole, un dascăl dedicat poate face minuni.
Maria Chiriac este sprijinită în programul Teach for Romania de către Pepco România, pentru că educația are nevoie de oameni pasionați, iar copiii merită profesori care să creadă în ei.
