Autor: Tiberius Hodoroabă – Simion, profesor susținut de Teach for Romania, generația a III-a
Înainte de a ajunge profesor în fața copiilor de la Budești, Călărași, am lucrat vreme de 3 ani ca dezvoltator software într-o companie mică într-o arie intens dezbătută în prezent, cea a securității informației. Domeniul IT este cel care mi-a deschis ochii către lume, este locul unde am cunoscut mulți oameni valoroși din diferite țări și unde am lucrat cu cele mai noi tehnologii, iar toate acestea m-au ajutat să cresc profesional.
Mai apoi însă, într-o zi de iarnă, după ce am văzut animația The Little Prince, ceva s-a declanșat în mine. Sau mai bine zis, s-a redeclanșat, pentru că era o veche dorință a mea. Am vrut să mă fac profesor. În România. La țară. Am căutat pe Internet informații despre ce înseamnă să fii profesor în România și uite-așa am găsit Teach for Romania, o mică organizație cu dorințe mari de a transforma educația din România, trimițând oameni faini în medii în care e cea mai mare nevoie de ei. M-au acceptat și iată-mă aici.
Cred că majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut și care discutau despre lucruri care nu merg grozav în țara aceasta, au ridicat problema educației. Și mereu am fost de acord. Dar dincolo de asta, de câteva discuții la o cafea, am vrut să fac ceva. Am simțit că trebuie să mă implic în modelarea comunității de peste 10, 20, 30 de ani. Iar asta încerc și astăzi.
Când ești profesor, înveți că trebuie să ai mare grijă cu așteptările pe care ți le faci în legătură cu copiii în fața cărora ești. Am învățat că trebuie să te apropii de copii (de toți!) și să le fii model, chiar dacă uneori este atât de greu. Am învățat că pentru ei contează ca tu să le arăți că ești fericit acolo, alături de ei. Ce țeluri am? Să învăț și eu cât mai multe despre ce înseamnă să fii un mentor bun, să ajung un profesor care să îi inspire măcar într-o decizie din viața lor.
Eu predau matematică și informatică și, deși admit că este important să dezvoltăm latura abstractă a gândirii prin exerciții și probleme cu care noi am fost atât de obișnuiți când eram elevi, lucrăm împreună să găsim matematica din viețile noastre de zi cu zi – de la listele de cumpărături și reduceri, la vopsitul unei camere, gătit în bucătărie, confecții etc.
Totodată, la ore, încerc să îi motivez prin „consecințe” pozitive. Spre exemplu, la finalul fiecărei ore, în funcție de nivelul de implicare în activități, copiii pot primi câte un cupon ștampilat (ce ține loc de monedă de schimb) cu care ei pot „cumpăra” diverse „produse”: 1 oră asistent de profesor (6 cupoane), 1 zi fără teme (8 cupoane), 15 minute de dezbatere a unei teme de interes (4 cupoane), 1 oră ne uităm la microscop (30 de cupoane – astfel stimulând colaborarea).
Cât despre informatică, anul acesta am reușit, împreună cu Teach for Romania, Ateliere fără Frontiere și alte câteva companii, să amenajăm un laborator de informatică în care am pornit pe drumul tehnologiei digitale, iar copiii sunt vizibil motivați să vină la școală și să ajungă cât mai des în acest laborator. Parte a proiectului intitulat Budești 2.0, ne dorim ca elevii și profesorii să folosească acest laborator multimedia în demersul educațional, la cât mai multe discipline. Competențele digitale și folosirea informației într-un mod responsabil le dezvoltă copiilor spiritul critic și îi pregătește mai bine pentru viața de după școală.
Când mă gândesc la clasicele cursuri de la școală, îmi vine în minte repetitiv obsesia competiției dintre elevi. Cred că mai important pentru copii este să lucreze în echipă, să colaboreze în cât mai multe activități, dintr-un simplu motiv: nu știu câți adulți lucrează individual în joburile pe care le au. Încerc să clădesc în copii această idee de colaborare, care să le arate că, deși nu este ușoară , este mai umană și de un real folos pe parcursul vieții.
Educația (din familie, de la școală, comunitate, media, și chiar autoeducația) are un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ca oameni mari autonomi, cât și ca buni profesioniști. Un om educat este un om fericit.
În România există mulți profesori dedicați, domni și doamne Trandafir, eu însumi considerându- mă norocos că am fost educat temeinic în ceea ce sunt astăzi. Recunosc însă că mai sunt atâtea lucruri bune de făcut, începând de la modul în care resursa umană (cea mai importantă de altfel) ajunge în învățământ, la schimbarea orientării sistemului dinspre cadre didactice spre copii, sau la revizuirea conținutului de predat.
Copiii sunt cei mai importanți în ecuația educației din România. Nu numărul de ore de matematică din clasa a 6-a sau dacă să aibă sau nu manuale de sport (trebuie reamintit că manualele sunt instrumente opționale, calitatea predării depinzând de alte aspecte). Copiii de azi sunt adulții de mâine. Ei sunt România de mâine.
Conținutul acestui articol nu reflectă neapărat opinia oficială a organizației. Informațiile și punctele de vedere exprimate aparțin în totalitate autorului.
Acest profesor este beneficiar al proiectului NEWTT (564718-EPP-1-2015-2-BG-EPPKA3-PI-POLICY), cofinanțat prin KA3 a Erasmus+, a UE
