Ionuț are 11 ani, e în clasa a V-a și e pasionat de sport. Joacă fotbal pe stradă – cel mai des e atacant – și face lupte libere la un atelier în cadrul școlii. Acolo a învățat că, în cazul în care se ia cineva de el pe stradă, e bine să nu înceapă să se bată, ci să aștepte ca celălalt să se oprească.Ionuț e fratele cel mai mare dintr-o familie cu cinci copii – are trei frați și o soră. Părinții lui vând fructe și legume în piață și îi place să îi viziteze la muncă. În drum spre taraba lor, se oprește la un magazin cu animăluțe și se uită la peștii colorați. Uneori își cumpără câțiva, îi pune într-o pungă cu apă și acasă le dă drumul într-un vas. Când se uită la peștișorii aurii care mișcă în apă, se calmează.
În urmă cu doi ani, când a venit la atelierul de literație remedială, îi era foarte greu să scrie și să citească. „Și când citeam, nu înțelegeam nimic”, povestește el. A participat la activități individuale și de grup, în care decupa cuvinte, le lipea, și apoi alcătuia propoziții, pe care le citea cu voce tare. De multe ori, desena obiectele pe care le reprezintă cuvintele, răspundea la ghicitori sau juca diferite jocuri.
Prefera activitățile de grup, pentru că putea să se consulte cu colegii lui și să se ajute unii pe alții. „Era un pic ca la fotbal, pentru că e tot de echipă”, spune el. După doi ani de participare săptămânală la laboratorul de literație remedială, citește mai ușor. „Înțeleg niște cuvinte mai grele”. Acum, dacă ar avea ocazia, ar putea să parcurgă, de exemplu, o biografie pentru copii a fotbalistului Cristiano Ronaldo. Îl admiră și ar vrea să fie un fotbalist ca el.
Profesorul laboratorului de literație, Andrei Bărbos, spune că, filosofic vorbind, a dezvoltat o tehnică: să nu fie atașat de rezultat. Să facă tot ce poate mai bine în lucrul cu copiii și apoi să lase lucrurile să se întâmple.
