,,De câțiva ani sunt voluntar la un centru cercetășesc dintr-o comunitate din județul Sibiu. Merg acolo ori de câte ori am ocazia. Aici a fost și primul contact cu educația. Am văzut și auzit copii și adulți care nu știau să scrie ori să citească. Poate că nu avuseseră șansa unei educații potrivite lor. Aici mi-am dat seama că educația pentru mine e mai mult decât un hobby. M-am înscris în Teach for Romania fiindcă știam realitatea de pe teren, însă nu realizam ce impact poate să aibă educația de calitate, dar și lipsa ei”.
Diana Mîrț a plecat din Roman la București pentru facultate. Și-a dorit să se mute în Sibiu, însă provocarea Teach de a lucra într-o comunitate provocatoare i-a surâs, iar Castelu din județul Constanța a fost comunitatea aleasă. Aici, alături de Cristina Dan, și ea învățătoare a generației 9, face minuni: multiculturalitatea zonei le-a adus amândurora provocări, însă a contat foarte mult susținerea pe care și-au oferit-o, cât și susținerea unității școlare și a Primăriei.
,,Primul contact în comunitate cu elevii a fost impresionant, fiindcă acei copii, deși nu vorbeau limba română, îmbrățișau, râdeau, se bucurau în limbaj universal. Nu ai nevoie de cuvinte ca să transmiți și să primești bucurie și afecțiune. A contact tare mult că am avut această vizită în Castelu înainte de a merge la clasă”.
Diana are clasă pregătitoare cu elevi tare curioși, însă care nu cunosc limba română sau noțiuni de reguli ori rutine zilnice sau școlare. Niciunul dintre ei nu a frecventat nici macar o zi de grădiniță. În prima zi de școală, Diana a realizat că e necesar să ceară ajutorul părinților pentru a se putea face înțeleasă, dar și să înțeleagă nevoile elevilor ei. În fiecare zi, câte un părinte din comunitate venea la clasă și traducea din limba horahai în limba română și invers: ,,acești părinți au fost salvarea mea! I-am implicat și pe elevii de la clasele gimnaziale în traducerea de la clasă. Au fost tare încântați să fie de ajutor! Așa au devenit un model de urmat și pentru elevii mei mici”.
,,În prima zi de școală am constatat că părinții nu aveau noțiunea timpului. Mă întrebau când să vină să ia copiii de la școală, însă intrau în sala de clasă și îi luau când considerau ei că a trecut acel interval de timp dat. Nu aveau încredere în ce se întâmplă în sala de clasă fiindcă nu aveau această nevoie construită; așa că i-am invitat și pe ei în sala de clasă, am discutat cu ei, le-am dat și lor timp de acomodare cu noul mediu, cu rutinele de care și copiii, dar și noi, adulții avem nevoie. Au asistat la ore și le-a plăcut ce se întâmplă. A fost un proces în care am crescut împreună. Acum, în luna mai, aproape de finalul anului școlar, elevii cunosc limba română, se fac înțeleși și știu să își exprime nevoile, chiar dacă nu toți în același ritm. Vom persevera. A contat tare mult să exersăm cultura reușitei prin reguli, rutine. Dar cel mai mult a contat încrederea. De aici am început.”
Cine spune că în 9 luni nu se pot produce schimbări la clasă ori în comunitate? 9 luni de mentorat din partea Teach for Romania, 9 luni de ambiție, dar și momente în care Diana a simțit că ar renunța. Timp în care și-a reamintit de ce face asta, de ce este la catedră și despre cum educația poate oferi un viitor mai bun pentru copiii din Castelu. Iar acest ,,mai bun” este doar în mâinile ei.
Diana și Cristina au strâns în jurul lor oameni care s-au implicat, care au donat, care sunt gata oricând să acționeze pentru această comunitate. Fiindcă dincolo de catedră se află oameni care fac ca binele să se întâmple, oameni care se duc pe teren, în comunitate, să se intereseze de elevii lor, să afle de ce lipsesc și care le sunt nevoile ce trebuiesc acoperite pentru a veni la școală. Iar copiii văzând asta, învață că sunt importanți, văzuți și auziți.
În formarea profesorilor ca Diana e nevoie de susținere constantă. Mulțumim prietenilor de la UniCredit că ne sunt parteneri de drum în educație și ne susțin ca astfel de profesori să ajungă la cât mai mulți copii din zonele vulnerabile ale României.