Treptele bucuriei de a fi profesor. Un interviu cu Emilia Dinică

December 14, 2016
SuperTeach
emilia dDe ce ai vrut să devii profesor pentru copiii dezavantajați?
În primul rând, mi-am dorit să fiu profesor. Îmi amintesc că, de când eram mică, țineam lecții în fața bunicului meu și mă plimbam cu o sacoșă plină de hârtii. Apoi, mi-am dat seama că doar dând mai departe ceea ce am avut privilegiul să învățăm ne putem duce spre o evoluție sănătoasă.
În primă instanță m-am poziționat ca un salvator care va merge într-un mediu dezavantajat și va crea lucruri uimitoare. După primul semestru, am realizat că este despre a fi prezent, despre a face această meserie cu tot ceea ce însemni tu.
Nu m-am gândit că vreau să predau într-un mediu dezavantajat, ci doar că vreau să le arăt un colț de artă și copiilor care nu vor să facă neapărat o carieră din asta.
Cum arată o zi din viața ta?
Emoții. Zâmbete. Îmbrățișări. În final, cu aceste trei lucruri rămân, indiferent de cât de grea a fost ziua. Detaliat, as tinde să spun că fără pauză. Mă trezesc foarte devreme pentru a finaliza materialele pentru ore, mai caut idei, mă documentez despre diverse cazuri care îmi sunt dificile la clasă. În momentul în care pășesc în școală, simt că sunt într-o altă dimensiune. Dacă tot drumul spre școală mi-a fost rău, când știu că trebuie să fiu prezentă total în fața lor, mi se anihilează orice simț din exterior, din ceea ce înseamnă Emilia și devin doamna Emilia! Uit că trebuie să merg trei ore zilnic, dus-întors, pentru a preda. Uit că e frig în autobuz, că te lasă trenul într-un camp de la care mai mergi 20 de minute pe jos, uit chiar și că mi-am uitat pachetul.
O zi din viața unui profesor este ca o fugă fără pauză, singurele guri de aer fiind luate în momentele în care cineva te deconectează. Tu, ca profesor, nu te poți scoate din priză, funcționezi continuu. Fie că sunt planuri de lecții, idei noi, metode de a-i aduce la școală, premii pentru reușite, întrebări despre cum să îi integrezi pe toți sau teancuri de hârtii pe care le completezi. Simți că niciodată nu ajungi la un capăt. Răsufli ușurat la sfârșitul zilei, când te așezi în pat și îți revezi ziua. Adormi cu gândul că mâine vei încerca altfel lucrurile și poate va fi ziua care va declanșa măreția.
Cine spune că a fi profesor este bine, cine spune că să fii profesor înseamnă cinci ore pe zi la școală și atât, se înșală amarnic. Atunci când alegi să fii profesor, alegi să ai un job full time (chiar și în somn, când mai visezi metode de recapitulare!).
Ce te-a surprins la copiii pe care i-ai găsit și la noul mediu?
Ei chiar te pot vindeca de absolut orice – răceală, zile grele, tristețe. Îți arată în orice secundă, dacă știi să privești, că sunt extraordinar de buni, că există un întreg izvor de lucruri și gânduri bune în suflețelele lor colorate. În același timp, te vindecă și de naivitate, îți arată în fiecare zi cât de recunoscător trebuie să fii pentru tot ce ai.
Însumate, toate astea ar încăpea în ideea că alături de ei ești captiv într-o realitate cruntă, dar din care tot ei știu cel mai bine să te scoată pentru a visa.
Care este situația copiilor tăi? Ce provocări personale sau în clasă au?
Având aproximativ 400 de copii, mi-ar fi foarte greu să generalizez. Sunt provocări la nivel material – case extrem de modeste, unele fără apă curentă sau lumină, altele cu prea puține camere pentru câți membri există. Apoi, ar fi materialele școlare. Puține de la stat, manuale inexistente pe alocuri, prea puțini bani pentru a-și cumpăra cele necesare școlii. La polul opus, stau casele grandioase, mașinile scumpe, hainele de firmă. Toate aceste lucruri culminează cu lipsa motivației lor de a învăța. Sau, mai bine zis, cu lipsa speranței lor că școala îi poate ajuta în vreun fel.
Curiozitatea îi scoate din cotidian și poți vedea sclipirea din ochii lor când în sfârșit ceva dintr-o oră a fost pe placul lor. Îi poți vedea fericiți cu adevărat când îți povestesc că au luat 9 în teza de la geografie, sau când au învățat cuvinte amuzante la română, când știu ce este o dezbatere pentru că au facut la ora de cultură civică sau când îi auzi șoptind, în timp ce aleargă să caute frunze, că „domnul de fizică e cel mai tare!”. Vor. Le lipsește doar perseverența sistemului într-o direcție bună.
Ei vin cu tot acest bagaj și orice profesor pornește de acolo.
Cu ce provocări te confrunți la clasă?
Segregarea. Cred că este cel mai important factor pentru fiecare clasă în parte. Faptul că sunt împărțiți în clase bune și mai puțin bune îi determină pe copii să își asume acest lucru. Drept urmare, se comportă ca atare.
Violența este un alt punct important. Violența verbală, fizică…toate integrate dintr-un mediu violent și el.
Cel mai greu punct pe care a trebuit să îl bifez a fost câștigarea încrederii lor. Consideră că adulții nu îi ajută, nu îi ascultă, îi condamnă, îi discriminează. Să câștig încrederea fiecăruia și apoi a clasei ca grup a fost principalul punct pe care m-am concentrat și încă o fac.
Provocări sunt in fiecare zi, de orice natură. Violență, copii care n-au mâncat nimic, care vin bătuți, care nu au încredere în ei. Copii care nu ajung la școală pentru că nu au cu ce se încălța sau pentru că trebuie să ajute cu munca în familie. Copii prea maturi, pentru care școala este un fleac, ei au responsabilități reale în viața lor. Totuși, vin la școală, stau la ore, se străduiesc. Uneori, mă uit la ei și mă întreb dacă aș fi fost la fel de puternică dacă rolurile ar fi fost inversate. Te cuprinde un real sentiment de recunoștință când îi auzi povestind.

emilia d c

Cât de mult contează pentru ei educația care ajunge la ei prin tine?
Aici doar ei ar putea răspunde sincer…
Ce am putut observa este că ei au nevoie, dincolo de informații, de afecțiune. După primele trei luni, în care mă îmbrățișau la fiecare oră, au uitat într-o zi. Mai târziu, au venit în cancelarie să mă îmbrățișeze, pentru că uitaseră.
Mi-au spus că sunt sinceră, că la oră le vin multe idei. N-aș putea spune din perspectiva lor. Poate că nici ei nu și-au dat încă seama cu ce îi ajută, dacă îi ajută și cum se pot folosi de informațiile primite de la mine.
Ei simt nevoia să deseneze, vor puțin sau deloc conținut, așa că aș vrea să cred că există un interes crescut pentru ora de educație plastică.
Povestește-ne despre o realizare/bucurie legată de copiii tăi.
Bucurii sunt nenumărate. Te surprind cu o floare din origami, cu o felicitare desenată, cu un colț de hârtie pe care au desenat o inimioară. Te surprind cu zeci de vizite, deși au terminat școala gimnazială. Vin să își vadă toți profesorii cu mare bucurie, iar aceste momente sunt o fericire pentru întreaga cancelarie.
Realizare este să auzi un copil punându-ți întrebarea „doamna, cum se desenează nimicul?”. Îmi e drag să îi văd gândind dincolo de barierele mele, iar aici este doar meritul lor.
Aș putea spune că o realizare a lor la care am contribuit este nivelul de cunoștințe acumulat după doar trei luni de școală. Spre exemplu, clasa a cincea – au reținut și înțeles termeni ca pointilism, abstract, reformă, toate în contextul artei.
Bucurii sunt în fiecare zi și mi-ar trebui,cu siguranță, trei săptămâni să povestesc. Cred că doar spunând „copii” spui realizări și bucurii.
Ce îți dorești cel mai mult pentru copiii tăi?
Îmi doresc să iasă cu deprinderi din școală, să aibă cunoștințe care să îi conducă spre orice își doresc să facă. Îmi doresc să aibă parte de o școală, de un sistem care să le demonstreze zilnic faptul că ei sunt scopul, ei sunt drumul, ei sunt viitorul. Să li se arate constant că absolut fiecare oră e cu ei, pentru ei, despre ei, oricât de greu ne-ar fi nouă, profesorilor.
Pe mai departe, îmi doresc să aibă aceeași bunătate. Atât! De aici, pot face orice.
Cât de relevantă este pentru dezvoltarea ta experiența Teach for Romania?
Aș porni spunând că m-am trezit. Exact cum mi-a spus un elev din clasa a opta după un semestru în care am bâjbâit prin toate. M-am trezit la realitate, am văzut-o, am înfruntat-o, pe alocuri m-a învins, iar pe altele am învins-o eu.
M-am trezit la mine. Am conștientizat cine sunt. De fapt, am reușit să mă justific mie, să mă pricep, să mă trăiesc. Să ai pe lângă tine omuleți care se agită din fel și fel de motive te face activ, agil și conștient, prezent.
Experiența Teach for Romania m-a trezit inspirat – să nu renunț, să am o cauză, să știu că pot ajunge unde mi-am propus.
Pentru mine, a fost un prilej de a găsi cei mai geniali oameni, cele mai bune suflețele și cei mai extraordinari prieteni – colegii din Teach for Romania și copiii.
Dacă te aștepți să te schimbi total, subit, ești un naiv. M-am schimbat câte puțin în fiecare zi și am scos la iveală ce puteam face, dar nu știam cum. Iar pentru acest cum au fost alături cei din Teach for Romania. Citisem undeva „Change may not always bring growth, but there is no growth without change.”. Și îmi „sună” atât de cunoscut!
Sunt dese momentele în care vrei să renunți? Care a fost cel mai greu moment de până acum?
Cred că avem cu toții momente în care am vrea să renunțăm la job, indiferent care este acesta. Fie din cauza oboselii, lucrului prea mult sau chiar din cauza dezamăgirii temporare. Da, sunt momente în care mă gândesc dacă ceea ce fac este bine, dacă ajunge ceva la ei, dacă pot schimba ceva. Dar îmi amintesc apoi că fac ceea ce iubesc.
Cel mai greu a fost în primul an, când predam și fizică, aveam foarte mult de lucru, iar starea mea generală era una sub stres continuu. Am așteptat în stația de autobuz o oră, în frig, la -10 grade. La școală era frig, ziua lungă. Mi-au înghețat picioarele atât de tare, încât am crezut că voi suferi degerături. În noaptea în care mă rugam să mi se dezghețe degetele mă întrebam dacă sunt pe drumul cel bun. Mi s-au dezghețat, am învățat o lecție și am mers mai departe, plecând spre școală dimineață. E greu, teribil de greu uneori, dar nici o altă meserie nu te poate trece prin atâtea sentimente frumoase.
Povestește-ne despre o lecție neașteptată pe care ai primit-o până acum.
Lecțiile vin zilnic. De la copii, de la cancelarie, de la oamenii pe care îi întâlnești pe drumul spre școală. Ce am învățat în anul jumătate de când sunt profesor este că, dacă te înconjori de copii, nu poți fi decât bun, empatic și dedicat. Nu m-am așteptat o clipă că a sta în fața unor copii este locul în care mă simt în siguranță și confort.
Ai recomanda altor persoane să se înscrie în program?
Aș recomanda oamenilor să își analizeze puterea de a se ridica cu un scop, să se întrebe dacă ce fac zilnic aduce o schimbare lor sau lumii.
Dacă au aceste lucruri în gând, dacă vor să lucreze la ele în fiecare zi, adăugând fericirea de a te trezi nu doar pentru tine, atunci da! Să fii profesor este mai mult decât a preda lecții. Este despre a face ceea ce îți place într-un mediu constant alert, din care pleci în fiecare zi cu încă o lecție învățată.
 Ce mai vrei să ne povestești și nu te-am întrebat?
Aș vrea să amintesc oamenii minunați din sistem care fac lucruri extraordinare la clasă. M-au inspirat să nu renunț, să nu mă simt dezamagită. Sunt oameni care predau de foarte mulți ani, iar sistemul nu a fost deloc prietenos cu ei. Nu au primit cursuri de formare constant, nu i-a întrebat nimeni în afara familiei dacă sunt bine, dacă au nevoie de ceva. Sunt oameni care inspiră copii, colegi, oameni. Care își fac perfect meseria, în liniște, în modestia absolută a  dascălului.

Poți susține și tu schimbarea!

Donează pentru o educație de calitate Înscrie-te în programul Teach for Romania

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>