„Trebuie să le fiu alături și să-i motivez tot timpul”, interviu cu Mihaela Cosoreci, profesor în proiectul Prof21

May 4, 2020
SuperTeach
Comments Off on „Trebuie să le fiu alături și să-i motivez tot timpul”, interviu cu Mihaela Cosoreci, profesor în proiectul Prof21

5 Prof21 - Mihaela Cosoreci1

Mihaela Cosoreci visa să devină profesor încă de când era mică. De la “furatul” cretei de la școală, confecționarea cataloagelor la evaluările proprii ale colegilor săi, le-a făcut pe toate. Visul a devenit realitate. De 11 ani predă limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr.5 Săcele-Gârcin, județul Brașov, și face parte din grupul de beneficiari ai activităților de formare, Teaching as Leadership și mentorat, în cadrul proiectului Prof21 (POCU/73/6/6/105288).

Nu i-a fost ușor la început. Emoțiile au năpădit-o prima dată când a ajuns la poarta acestei școli. Provocarea părea mult prea mare. Însă astăzi este convinsă că așa trebuia să fie – locul ei este aici. Nu și-a dorit să mai plece nicio clipă. Ne mărturisește că aici a avut parte de cele mai minunate, frustrante, plăcute, disperate și transformatoare experiențe din viața ei. Locul și oamenii din Gârcin au făcut-o să vadă lumea dintr-o cu totul altă perspectivă și să înțeleagă mai bine că acei copii au nevoie de o mână care să-i ridice din mediul în care au crescut și să-i ajute să progreseze, zi de zi. Totodată, în ciuda sentimentului de neputință, Mihaela se străduiește să-i învețe pe copii care e rolul regulilor care ni se impun în această perioadă atipică.

Recunoștința pe care o are față de elevii săi și de oamenii care au crezut în ea este nemărginită. Au realizat lucruri frumoase și au crescut împreună, cu efort susținut, muncă și determinare. Acum, încercarea de a-I face tot timpul să rămână optimiști și să-și lărgească orizontul este necontenită și crucială pentru a nu pierde lunga perioadă de străduință dinaintea pandemiei.

„Locul și oamenii din Gârcin m-au făcut să văd lumea dintr-o cu totul altă perspectivă și să înțeleg că acei copii au nevoie de o mână care să-i ajute să progreseze, zi de zi.”

În primul rând, povestește-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine: la ce nivel predai, de când, unde, de ce te-ai dus spre meseria asta.

Mă numesc Mihaela Cosoreci, predau limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr.5 Săcele – Gârcin din 2009. Mi-am dorit să devin profesor încă de când eram mică. „Furam” creta de la școală, îi strângeam pe copiii mai mici din fața blocului și îi puneam să-și facă temele pe ușa panoului electric din spatele blocului.

Îmi făceam cataloage cu numele copiilor de la mine din clasă și le puneam note în functie de evaluarea mea personală, mi se părea că la școală profesorii nu erau obiectivi și niciodată notele din capul meu nu coincideau cu ale lor.

Mult timp am abandonat această idee, fiind influențată de părinți și prieteni. Voiam să merg pe un alt drum. Doar că viața a avut un alt plan pentru mine. Chiar dacă intrasem la facultatea la care îmi dorisem – Psihologie, lucrurile au mers spre alte cărări pentru mine. Și acum sunt recunoscătoare oricui a contribuit ca eu să ajung acolo.

După ce am terminat Facultatea de Litere, care nu mi-a adus împlinirea pe care o căutam, mi-am promis că o să accept orice post pentru a-mi da seama ce mi se potrivește. Începutul a fost greu și copleșitor. În primul an m-am mutat din Argeș la Bușteni, am făcut naveta un an de zile, am înghețat la -20° pe DN1 așteptând să oprească o mașină cu care să ajung până în Brașov. Și nu regret absolut nimic. Ulterior m-am mutat în Brașov.

Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge într-o școală din care, la momentul respectiv, mulți fugeau. Îmi amintesc că am început să plâng când am ajuns pentru prima dată la poarta școlii. Însă, iată-mă tot acolo și după 11 ani! Acum mi-e și mai clar că pentru mine „cineva” a avut planurile astea scrise cu mult înainte. Nu mi-am dorit nicio clipă să plec din acea școală. Acolo am avut parte de cele mai minunate, frustrante, plăcute, disperate și transformaționale experiențe din viața mea, atât personală, cât și profesională. Locul și oamenii din Gârcin m-au făcut să văd lumea dintr-o cu totul altă perspectivă și să înțeleg că acei copii au nevoie de o mână care să-i ridice din mediul în care au crescut și să-i ajute să progreseze, zi de zi.

Acolo am întâlnit oameni care au crezut în mine, mi-au dat avântul de care am avut nevoie, oameni care m-au ajutat să mă transform în ceea ce sunt azi, oameni pe care, cu siguranță, nu i-aș fi întâlnit în alte circumstanțe. Sunt extrem de recunoscătoare pentru asta.

Cum arată acum o zi de școală mutată în online? Și cum e experiența aceasta pentru tine?

Lucrurile sunt destul de frustrante în situația actuală. Am reușit să păstrez legătura doar cu 7 copii din clasa la care sunt dirigintă și câțiva de la alte clase. Din păcate, din cauza situației economice, copiii nu au acces la tehnologie, iar în cazurile fericite în care au, semnalul serviciului de telefonie și internet este destul de slab spre deloc.

Mă simt neputincioasă, mă frustrează faptul că pot lucra doar cu cei câțiva copii și mi se pare nedrept pentru ceilalți. E destul de dificil și cu cei 7, unii nu au materiale pe care să lucreze acasă, unii nu au dispoziția necesară. Trebuie să le fiu alături și să-i motivez tot timpul.

Cum s-a făcut trecerea în online a interacțiunilor tale cu elevii?

Pentru că mi-am dat abia acum seama că eram „dependentă” de interacțiunea cu oamenii, cu copiii în special, mi-a fost foarte greu în primele săptămâni. Mi-a fost greu de suportat și faptul că nu mă deranjează nimeni, că nu mă întreabă nimeni de 10 ori cum să realizeze materialul X sau sarcina de lucru Y. Încet, încet am facut trecerea la interacțiunea online, dar nu este nici pe departe un lucru care mă face să mă simt confortabil. Îmi lipsesc zâmbetele, gălăgia, chiar și micile certuri între ei. Mă simt golită sufletește de trăirile care mă făceau să mă simt vie. Mai mult decât atât, mă simt neputincioasă pentru că nu pot lucra și interacționa cu toți.

Ce simți că poți face în formatul acesta și ce nu?

Îmi este clar că acest mod de lucru este benefic și util în contextul societății în continuă dezvoltare tehnologică, că acest mod de lucru îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile digitale și să fie conectați la tot ce se întâmplă. Doar că, în anumite situații, acest lucru nu a fost făcut gradual. E ca și cum ai fi aruncat într-o mare apă fără să știi să înoți. Și ai două opțiuni: ori te zbați să reușești cât de cât să înveți și să supraviețuiești, ori abandonezi și pierzi lupta. Ori ajungi la mal și te poți mândri cu ce ai reușit să înveți, ori te dai bătut înainte ca lupta să înceapă pentru că te simți neputincios.

Cu câți elevi ai reușit să lucrezi în online?

Din clasa la care eu sunt diriginte, țin zilnic legătura cu 7 copii. Mai am încă 2 cu care mai reușesc să comunic din când în când pe telefoanele părinților, atunci când sunt acasă. Sunt familii în care există un singur telefon și 7-8 copii sunt „asaltați” cu teme și de la alți colegi profesori și învățători.

Și mai am câțiva de la alte clase cu care lucrez, nu în fiecare zi, în funcție de cum au și ei acces la telefoane cu internet. De laptopuri sau tablete nu poate fi vorba.

Cum crezi că e important să arate și să fie rolul tău de profesor în perioada în care școlile sunt închise?

Atât pentru noi, cât și pentru copii, aceasta este o situație complet nouă și necesită o abordare lucidă și realistă, din toate punctele de vedere. Nu pot fi absurdă și să cer, atât de la mine, dar mai ales de la ei, niște lucruri care nu pot fi realizate.

Copiii sunt destul de demoralizați, mă întreabă mereu când începe școala, scriu mereu pe grup că le e dor unora de alții, de școală, inclusiv de certuri și mici conflicte. Cred că rolul meu este destul de diferit acum. Încerc să le fiu alături în fiecare zi și să-i îndrum.

Încerc tot timpul să rămân pozitivă și să-i fac și pe ei să fie așa, să îi fac să-și lărgească orizontul către perioada în care ne vom reîntoarce la școală și lucrurile vor reveni la o oarecare normalitate. Încerc să-i fac să înțeleagă care e rolul regulilor care ni se impun în această perioadă, pentru că toate sunt foarte ușor de interpretat după bunul plac. Mai ales că, într-o comunitate destul de debusolată, din multe puncte de vedere, regulile nu sunt atât de ușor de respectat.

Proiectul „Prof21 – Dezvoltarea competențelor profesorilor și managerilor școlari pentru o școală atractivă și incluzivă” (POCU/73/6/6/105288) îşi propune să aducă o contribuție semnificativă la dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din 23 de școli din județele Brașov, Mureș, Vaslui, Călărași, Ialomița, Prahova, Dolj, Olt, Vâlcea și Hunedoara de a implementa programe educaționale inovatoare care să conducă la îmbunătățirea calității educației și la accesul echitabil la educație pentru copiii cu un grad ridicat de risc educațional.

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice, personalului de sprijin şi managerilor şcolari din unităţi de învăţământ publice defavorizate de a implementa programe educaţionale inovatoare care duc la îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi la accesul echitabil la educaţie pentru copiii cu un grad ridicat de risc educaţional.

Proiectul beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) în parteneriat cu Asociația REPER21, Fundația World Vision România și Asociația Teach for Romania.

Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.