Tag: construim modele pentru viitor

Prima săptămână de școală cu Georgiana Riglea și Adelina Pavelescu

„Dacă nu vii la școală, vine școala la tine”, i-a zis Georgiana, învățătoare în satul Mironeasa, județul Iași, unui elev care nu a venit primele zile la școală. Georgiana Riglea este învățătoare în generația a opta Teach for Romania, pentru prima dată la catedră, și ne povestește că săptămâna aceasta a fost pentru ea un carusel de emoții. A hotărât, alături de elevii ei de clasa I, să meargă în sat să cunoască comunitatea. Așa că, împreună cu elevii, a fost la bibliotecă și și-au făcut toți permise de acces, a cântat pe ulițele satului, a făcut cunoștință cu oamenii comunității, cu părinți care au promis că își vor trimite copiii la școală și cu un elev care a absentat de la școală câteva zile, fără ca doamna să știe de ce. I-a zâmbit și glumind, i-a spus “Dacă nu vii la școală, vine școala la tine!”. Georgiana consideră că pentru a atrage copiii la școală este important să ai empatie, să glumești și să înțelegi “de ce-ul” unei situații fără sa îl judeci. La sfârșitul orelor, elevii îi aduc bilețele cu declarații, desene colorate frumos cu inimioare și mesaje din care cu greu reușești să descifrezi ce au vrut

CITEȘTE MAI MULT

[Podcast] Teach la fața locului – episodul 6

un podcast Teach for Romania, prezentat de Unicredit Bank Podcast disponibil pe Apple Podcast, Spotify, Google Podcasts și Deezer E incredibil să vezi bucurie și cea mai mare dorință de a învăța lucruri noi. Cam așa e atmosfera dintr-o școală de vară Teach for Romania, mai precis cea organizată de Codruța Jipa – învățătoare la școala Bragadiru, județul Ilfov. Anul acesta, mai mulți profesori susținuți de Teach for Romania s-au organizat pentru a dărui elevilor lor o mica școală de vară în care s-au concentrat pe educație remedială și pe reducerea diferențelor dintre elevi. Participarea la școala de vară a Codruței nu e obligatorie. Copiii de clasa 0 vin de drag la școala de pe covorașul din curtea școlii și descoperă un mod inedit de a interacționa unul cu celălalt. Sunt mai deschiși, mai veseli, iar modul creativ de a participa a crescut nivelul lor de literație și de cunoștințe generale. De la Șoricelul Chiț, la Banca de cuvinte Codruța pare că are resurse incredibile și infinite. Găsește mereu soluții și variante de a le atrage celor mici atenția, chiar dacă e un joc de mimă pe animale sau o sesiune de identificare a sunetelor dintr-un cuvânt. Iar ceea ce

CITEȘTE MAI MULT

[Podcast] Teach la fața locului – episodul 4

un podcast Teach for Romania, prezentat de Unicredit Bank Podcast disponibil pe Apple Podcast, Spotify, Google Podcasts și Deezer Vorbim despre învățarea socio-emoțională, adică modul în care copii învață mai bine atunci când au o minte liniștită. Profesorii susținuți de Teach for Romania nu livrează la clasa doar cunoștințe generale despre matematică, limbi străine sau biologie, ci îi pregătesc pe ce mici pentru viață, învățându-i lucruri precum empatie, determinare sau auto-reglare. Noi suntem magia! În episodul de astăzi mergem la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Manu“ din Budeşti, judeţul Călăraşi.  Acolo, în vacanță, cu câteva zile înaintea Paștelui, ne-am întâlnit la soare, în curtea școlii cu Jessica, Cami, Iasmine, Jacqueline și Nina, profesor de geografie susținut de Teach for Romania și dirigintă la clasa a VII-a. Am stat mai bine de o oră în care am vorbit despre scopuri în viață, susținere și ce face școala ca să te pregătească pentru viață, într-o comunitate mică, precum cea din Budești. După părerea fetelor, școala ar trebui să te pregătească pentru viață. Au exemplul părinților de acasă, care din diferite motive nu au putut continua școala. Vor să facă mai mult, să reușească în viață, chiar și-au ales de pe acum meserii curajoase, precum

CITEȘTE MAI MULT

[Podcast] Teach la fața locului – episodul 3

un podcast Teach for Romania, susținut de Unicredit Bank Podcast disponibil pe Apple Podcast, Spotify, Google Podcasts și Deezer Ce este SEL? „Atunci când copilul are o minte liniștită și un corp liniștit, poate învăța orice. Când sunt în echilibru, se prind repede de lucruri și înțeleg noțiunile mai bine”. Cu gândul Mădălinei Horneț, învățător Teach for Romania la Școala Gimnazială nr. 2 Crețești, județul Ilfov, vorbim despre dezvoltarea abilităților socio-emoționale la elevi și despre modul în care profesorii Teach for Romania merg dincolo de locul pe care îl au la catedră, pregătindu-i pe cei mici și pentru viață. Învățarea socio-emoțională pleacă foarte simplu de la studiile asupra creierului care au demonstrat legătura dintre gândire și emoții. Cristina Constantin, tutore Teach for Romania ne spune că învățarea socio-emoțională reprezintă acele abilități de viață pe care ar trebui să le aibă toți copii. În Teach for Romania ne folosim de capacitatea de auto-reglare (abilitatea de concentrare a atenției, gestionarea emoțiilor si controlul comportamental), conștientizare socială (abilitatea de a empatiza cu alții din diverse medii și culturi, de a înțelege normele sociale și etice de comportament si de a recunoaște resursele familiei, comunității, scolii), auto-eficacitate (aprecierea subiectivă a capacității proprii de a

CITEȘTE MAI MULT

„Am fost un copil de la țară și am fost discriminată pentru asta”

Autor: Florentina Tituleac, alumnă Teach for Romania Otilia este educatoare în comuna C.A. Rosetti din mijlocul Deltei Dunării. S-a născut și a copilărit la Letea, la doar câțiva kilometri de școala în care predă acum și mereu a visat să se întoarcă acasă. „Am hotărât să vin aici pentru că am fost un copil de la țară și am fost discriminată pentru asta. Părinții mei au făcut sacrificii foarte mari pentru a mă ține în facultate”, povestește tânăra educatoare. A fost unul dintre puținii copii din sat care au avut curajul și susținerea de a merge mai departe. La Letea, mulți adolescenți nici nu visează să meargă la liceu. Ar fi un efort mult prea mare pentru părinți. În prezent, pe „bucata aceasta de pământ” trăiesc haholi, români și lipoveni. „Încă se vorbește haholă și lipovenească. Înainte, oamenii trăiau din pescuit. Acum, însă, s-a dezvoltat zootehnia – oamenii primesc subvenții dacă cresc vaci – și unii au început să facă turism”, spune Otilia. Îi place liniștea de aici, dar îi lipsesc unele lucruri: „Cel mai mult îmi lipsește faptul că nu pot să-mi iau tot ceea ce-mi doresc și aici mă refer în special la mâncare. De obicei îl sun pe

CITEȘTE MAI MULT

Mircea Răzbunătoru – viitor polițist

Miruna Andronescu, diriginta lui Mircea si profesoară de geografie, are mare încredere în elevii ei că vor reuși să își urmeze visele. Chiar și în anii anteriori, ea i-a sprijinit și i-a ajutat să își descopere potențialul și pasiunile, astfel încât să vină cu drag la școală. Un exemplu de elev ce iși urmeaza pasiunea este viitorul politist, Mircea. Mircea Răzbunătoru îți atrage atenția de dinainte să își spună prenumele. Îl remarci într-o clasă plină de elevi și observi imediat combinația interesantă dintre trăsăturile masculine, mai pronunțate decât ale colegilor, fața pistruiată și curiozitatea incredibilă. „Ați venit de la București?” ne-a întrebat în primele 5 secunde după intrarea noastră în clasă. Răzbunătoru, nearticulat, numele dat de tată în certificatul de naștere, are 14 ani, provine dintr-o familie cu 12 copii din Calvini, jud. Buzău și a rămas repetent de 4 ori până acum. Are o familie numeroasă, sunt peste 50, dacă aduni frații, nepoții și mama, dar până acum niciunul dintre ei nu a reușit să termine 8 clase. Mircea vrea să rupă tradiția și să fie primul care termină liceul. Îi e greu să fie mereu cuminte, să vină la școală zilnic și să învețe, dar cu mândrie ne

CITEȘTE MAI MULT

[Comunicat presă] Teach for Romania declară 8 Martie – Ziua fetelor care nu se lasă

Teach for Romania declară ziua de 8 Martie ca Ziua fetelor care nu se lasă! Ca în fiecare an, Ziua Internațională a Femeii aduce în discuție problema egalității de șanse, iar într-un an umbrit în continuare de pandemie, Teach for Romania trage un semnal de alarmă asupra abandonului școlar și a numărului alarmant de cazuri de nașteri în rândul adolescentelor. Prin profesorii susținuți, Teach for Romania încurajează în fiecare zi fetele din comunitățile dezavantajate să nu renunțe la școală și să își continue educația pentru a-și îndeplini visurile. Abandonul școlar în România reprezintă o problemă complexă, cu multe fațete. Conform Eurostat, în 2018, rata părăsirii timpurie a școlii a fost de 16,4%, una printre cele mai mari din Uniunea Europeană, 2 din 10 copii din mediul rural abandonând școala. Motivele părăsirii școlii țin de contextul socio-economic al familiei, bullying, lipsa infrastructurii și a transportului, dar și de lipsa motivației personale sau tulburări de comportament. Mai mult, un recent studiu UNICEF pune România pe locul al doilea în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai multe mame adolescente. Una din 10 nașteri de la noi din țară este a unei mame adolescente, fapt ce aduce de cele mai multe ori

CITEȘTE MAI MULT

Gina Nechifor: “Să-ți propui de la început să fii cât mai bun și să rămâi dedicat acestui scop!”

Plină de emoție. De încredere într-un viitor mai bun. Mai echitabil. Un viitor al tuturor. Acestea sunt doar câteva gânduri care definesc povestea Ginei. Ea este unul dintre profesorii susținuți de Teach for Romania și este sprijinită în cadrul parteneriatului strategic cu UiPath Foundation. Să grădinărești destine este, pentru Gina, unul dintre cele mai nobile lucruri pe care noi, oamenii mari, putem și trebuie să le facem pentru a croi un drum mai bun în viață pentru copiii din mediile vulnerabile din România. Aceasta este promisiunea unui viitor mai bun – munca susținută, la unison, făcută cu determinare și dăruință și mai ales cu speranță. Pentru a putea forma oameni însă, mai întâi trebuie să ne formăm pe noi și, mai mult decât atât, să fim asumați. Încrederea în propria persoană, convingerea că adevărata întrecere în viață este cu noi înșine și că putem progresa în fiecare zi – le-a găsit aici, în Teach for Romania, sau în vorbele sale, în familia Teach. Se revede și acum, zi după zi, cu pas grăbit spre școală, pentru a-și îndeplini misiunea – aceea de a forma, prin educație, un viitor altfel pentru copiii pe care nu trebui să-i uităm, ci în care, dimpotrivă, ar trebui să investim toată

CITEȘTE MAI MULT

Laura Hobincă: despre lucrul cu copiii cu emoție și încredere

Interviu cu Laura Hobincă, alumnă Teach for Romania Având învățăturile dobândite în mijlocul comunității Teach for Romania în minte și în suflet, Laura susține că traversarea programului i-a zdrobit mândria fără fond, lăsând mai mult loc sentimentului de recunoştinţă. Acum înţelege mult mai bine ce daruri a primit și ce minuni se pot întâmpla când obiectivul final priveşte către „împreună”. A interiorizat aici un lucru extrem de important – că se poate orice, dacă alegi să îndrăzneşti. Să ceri ajutorul şi să crezi te poate duce departe. Dar Laura nu simte acea nevoie arzătoare de schimbare, deoarece „petecul de pământ nu îl schimbi niciodată.” Consideră că nu e despre a schimba ci despre a înflori ce este de înflorit, a îndrepta ce este de îndreptat, a sprijini unde e nevoie de sprijin. Exact ca în natură. Îi dai doar ce îi prieşte şi el mai departe rodeşte. Cred că aşa e şi cu noi când învăţăm. Adult sau copil. Micile și marile succese sunt celebrate împreună, deoarece realizările sunt rezultatul muncii de echipă. Zi de zi, Laura crede în fiecare copil. Zi de zi, ei se simt acasă între ei. Vă invităm să descoperiți povestea Laurei Hobincă și emoțiile întâlnirii

CITEȘTE MAI MULT

Ioana Terente: determinare, solidaritate și puterea de a fi „împreună”

Interviu cu Ioana Terente, alumnă Teach for Romania S-a cunoscut mai bine, și-a explorat vulnerabilitatea și punctele forte, iar apoi i-a învățat pe copii cât de importantă este autonomia. „Nu judecăm, ci ajutăm!” este doar unul dintre principiile pe baza căruia Ioana Terente, alumnă Teach for Romania, își construiește astăzi cariera și își amplifică impactul în dezvoltarea echității în societate în calitate de psiholog la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Plecând de la dorința de a schimba viitorul ei și al celor dragi în bine, Ioana a absolvit studiile de masterat în consilierea psihologică a copilului și a familiei. Programul Teach for Romania a ajutat-o să realizeze că poate avea un impact real asupra destinului copiilor și că astfel ei pot deveni cele mai bune variante ale lor. În acest fel, analfabetismul funcțional, sărăcia sau violența fiind, în timp, substanțial reduse. Astăzi și în fiecare zi, Ioana încearcă sa le ofere speranță copiilor, chiar și atunci când contextul este complicat, pentru că doar așa vor reuși să își creioneze un viitor mai bun.    „I-am învățat pe copii că a fi diferit e perfect normal, nu judecăm ci ajutăm.” Povestește-ne câteva lucruri generale despre tine, parcursul tău

CITEȘTE MAI MULT
VEZI MAI MULTE ARTICOLE

NEWSLETTER

CONTACT

Clădirea Globalworth Plaza, Șoseaua Pipera nr.42, București 020112

office@teachforromania.ro

SUSȚINE ȘI TU
MISIUNEA NOASTRĂ!

Cont RON: RO36INGB0000999904210257 RON
Cont EUR: RO32INGB0000999904999424 EUR
Cont USD: RO25INGB0000999904267782 USD
Cont GBP: RO27INGB0000999904908043 GBP

LINKURI UTILE

Conectează-te cu noi

„Aici, la noi, nu își dă nimeni copiii la grădiniță. Eu de ce să îi dau?”

Ne lovim des de astfel de situații în ceea ce privește rutina față de școală.

Dezinteresul se manifestă în mediul familial, acolo unde copilul este motivat sau nu, să frecventeze școala. Este motivat sau nu, să învețe. De cele mai multe ori, din păcate, în zonele izolate geografic sau social, copiii nu sunt înscriși nici măcar în clasele preșcolare.

La nivelul sistemului românesc de învăţământ, elevii sunt declaraţi în abandon şcolar şi scoşi din evidenţele şcolare după trei ani de la renunţarea frecventării studiilor, perioadă în care elevul are timp să-şi reia şi să-și continue studiile. Dacă vrea. Sau dacă are motivația necesară. Dar de cele mai multe ori, decizia nu stă în mâinile elevului.

Magdalena Costache este învățătoare pentru clasa pregătitoare. În această etapă de trecere de la preșcolar la școlar, pentru copil este important să aibă achizițiile de bază căpătate la grădiniță, cât și stabilitatea socio-emoțională. Însă acolo, la clasă, lucrurile stau altfel.

„O treime din copiii de la clasa mea nu au frecventat grădinița din diverse motive”, spune Magda. Mai mult, doi elevi dintre cei înscriși la clasa pregătitoare au renunțat să mai vină după prima săptămână. Eforturile Magdei de a îi aduce la școală pe cei doi nu au dat rezultate: în toate încercările ei, mereu s-a lovit de dezinteresul familiilor când aborda subiectul școlar. O anumită cultură aduce de la sine un răspuns ce le privește pe fete „o să se mărite și nu are nevoie de școală”. În unele comunităţi există norma ca fetele să se căsătorească la vârste foarte mici, acest fapt asociindu-se adesea cu renunţarea la studii.

„Pun foarte mare accent pe autonomie. Le-am spus și părinților să îi lase pe copii să desfășoare anumite acțiuni singuri, altfel, mereu ajutați, stima lor de sine scade și apoi, scade și nevoia de a se mai implica în activități sau motivația de a învăța mereu. Fac o oportunitate de învățare din orice și încerc să nu las niciun elev în urmă”.

De cele mai multe ori, lipsa unei rutine a frecventării instituției de învățământ, mai ales la vârsta preșcolară, anticipează un procentaj de abandon încă din clasele primare. Atât familia de provenienţă, cât și normele comunitare pot fi motivele ce împiedică elevul să aibă continuitate în învățare.

Magda este conștientă că a făcut tot ce s-a putut pentru a îi aduce pe copii la școală, însă, uneori, decizia de a oferi un viitor mai bun copiilor este departajată de cultura etniei, a familiei sau a comunității.

Uneori nu este vorba numai despre copii, ci și despre familiile lor și despre comunitatea în care se dezvoltă. Magda continuă să ofere educație și să creadă în potențialul fiecărui copil, părinte și în fiecare comunitate care alege să educe.

Când nu mai poți,
mai poți puțin

Există o luptă care uneori nu mai e tăcută, între cadre didactice și părinți.

Nu este o luptă violentă, una care naște certuri sau jigniri, ci una care frământă, care arde pe interior, frustrează și descurajează, de cele mai multe ori, pe cadrul didactic. De puține ori, îl motivează și ambiționează pe acesta.

Să știi adevărul, dar să accepți minciuna nu este un act de curaj, ci de delăsare. Ana Maria Petruș a auzit multe neadevăruri pentru care lipseau elevii ei de la școală și a renunțat să le mai accepte, așa că a început să se ducă în comunitate, la copii acasă, să stea de vorbă cu părinții care tot amânau momentul în care se vor implica în educația propriilor copii.

Nu era prima dată când insista la părinți să îi aducă pe elevii ei la școală. Încă sunt mici și unii au nevoie de însoțitor. A realizat că presiunile au fost atât de mari asupra părinților, încât aceștia nu mai răspundeau la telefon. Încă un motiv în plus să nu renunțe și să se ducă la ei acasă, aceasta rămânând singura cale de comunicare cu ei.

Din poartă în poartă, Ana Maria a străbătut satul ca să își cheme elevii la școală și, uneori, ca să îi trezească pe părinți și să le ceară voie să ia copiii la școală. Nu s-au împotrivit, mai ales că până atunci, niciun cadru didactic nu fusese la ei în poartă, atât de determinat să școlarizeze copiii satului.

Frustrarea se amplifică pe măsură ce Ana vede că acei copii care erau acasă, declarați de părinți ca fiind răciți, umblă pe ulițele satului ca într-o zi de weekend, alături de cei mai mici frați de care sunt nevoiți să aibă grijă. Realizează că nu poate face mai mult de atât. Continuu, dimineața, ia în mașina ei copiii care lipsesc și îi duce la școală. În alte dimineți, se bucură că 3 copii aflați în grija unei fundații umanitare, vin constant la școală, dupa multe luni de absenteism.

Se gândește la copiii din sat și la faptul că acești copii sunt obligați să mintă și se întâmplă atât de firesc totul… ca și cum ar fi o joacă pe care, ulterior, o vor da uitării. Dar nu se întâmplă așa, fiindcă vor crește și nu vor înțelege nevoia uriașă de școlarizare, fiindcă întotdeauna va exista o scuză. Scuza că am fost răcit, scuza că șoșonii sunt uzi, scuza că am avut grija de frații mai mici, scuza celor mari, a adulților. Scuza unei rutine a lor, aceea de a se implica în educația propriilor copii.

Ana Maria este înscrisă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), program prin prisma căruia speră să găsească și să aplice o soluție ce le poate oferi copiilor de la sate un viitor autentic, mai bun. Până atunci, când nu mai poate, își demonstrează că mai poate puțin.

Sunt aici ca să Teach: două eleve, primele din familie care au învățat cu Bianca să scrie și să citească

Bianca Nichitean este învățătoare într-o comunitate din județul Brașov. În septembrie 2020, a pornit anul școlar cu un efectiv de 28 copii, însă puțini dintre ei veneau la școală la acel moment.

Are initiativa, asa ca a luat legatura cu o bunică de-a unui copil care a dus-o din poartă în poartă, in comunitate și așa a aflat că doi copii trecuți în catalog erau plecați în străinătate cu familiile lor, iar două fetițe nu fuseseră niciodată la școală și nici la grădiniță.

Bianca a mers constant la ele acasă, ba chiar a strâns fonduri din rândul prietenilor și foștilor colegi de serviciu pentru rechizite și haine, iar în felul acesta Maria și Patricia* au început să prindă încredere în „doamna”.

Atât Maria, cât și Patricia provin din familii numeroase cu 5, respectiv 7 frați, cu părinți neștiutori de carte și frați care le aruncau pe foc caietele.

Bianca a mers săptămânal la ele, în fața porții, și făceau ore din mașină, pentru că tabletele au fost sparte de frații mai mici. A început încet-încet să le învețe literele, fiind în clasa I.

Învățătoarea și-a propus în primul semestru să-i învețe pe copii literele, însă și-a dat seama că abordarea nu era una tocmai potrivită pentru niște copii care nu au mers niciodată la grădiniță sau la scoala.

Ambele fete țineau cu greu creionul în mână, iar atunci, Bianca și-a dat seama că e important să le învețe să facă bastonașe, liniuțe.

În semestrul al doilea, le-a cumpărat haine, încălțăminte și pregătea zilnic câteva pachețele în plus pentru ca toți copiii să poată veni la orele fizice.

De atunci, Maria și Patricia au venit constant la școală, iar când se întâmpla ca una dintre ele să nu poată veni la ore, Bianca era anunțată de către părinți care era motivul.

Invatand alfabetul, învățătoarea si-a dat seama ca e nevoie de o poveste sau o experiență care să aducă alfabetul în viața imediată, concretă, a copiilor, asa ca “intr-o zi le-am dus kiwi la ore și am încercat să duc totul în concret, să fac învățarea vizibilă. A fost o mare realizare când copiii au început să respecte liniatura, să lase un pătrățel liber și să scrie literele si numerele până la 10 crescător și descrescător”.

Maria și Patricia sunt primii copii din familiile lor care au învățat să scrie și să citească.

Învățarea nu s-a terminat, însă primii pași au fost creați. Fără aceștia, se poate ca fetițele să fi abandonat complet școala sau să vină la școală, dar fără să primească mai nimic din orele petrecute în bancă.

Din păcate, vedem des acest scenariu.

La începutul anului școlar trecut, profesorii Teach for Romania de clasele II-VIII aveau, în medie, 4 elevi la clasă care nu știau să scrie și să citească și 6 elevi cu dificultăți de înțelegere a textului.

Drama analfabetismului din Romania începe din primii ani de școală, cu mult înainte de a măsura prin teste standardizate, precum PISA, ce știu copiii de 15 ani.

În mediile vulnerabile, profesorii Teach for Romania se întâlnesc des cu astfel de provocări: absența copiilor de la ore, copii care nu au fost niciodată la școală, lipsuri materiale care contribuie semnificativ la abandonul școlar, copii ai căror părinți nu știu să scrie și să citească și nu numai.

Viitorul copiilor din astfel de medii poate fi schimbat cu ajutorul profesorilor care ies dincolo de sala de clasă, vorbesc cu părinții, construiesc o relație bazată pe încredere și creează din școală un loc sigur de învățare, adaptat nevoilor elevilor.

*Numele copiilor au fost schimbate.

Impactul cel mai mare: dânsa a fost prima și singura care ne-a învățat să greșim și normalitatea acestui act

Ne ascundem când greșim și mascăm orice considerăm a nu fi comform „conform”.

Conform educației pe care am primit-o acasă, la școală, în mediul nostru de dezvoltare, în comunitate… Am tot învățat să nu greșim. Iar uneori, fără să ne dăm seama, transmitem mai departe greșeala de a nu greși.

Pare un joc de cuvinte care influențează percepția unui copil asupra lumii înconjurătoare și asupra relaționării.

Un joc rapid de imaginație ne demonstrează că orice greșeală este remarcată imediat și sancționată. În școli, sancționată în note. Sau în râs. Sau în bullying.

Simona Costea a descoperit acest aspect târziu, la liceu. Orice greșeală părea notată în catalog, sub formă de notă sau marcată aspru prin glume nepotrivite în timpul orelor de curs.

A crescut în Fundeni, Călărași, acolo unde „copiii nu sunt atât de interesați de școală”, așa cum remarcă ea.

„La începutul liceului mi-a fost greu fiindcă purtam în minte gândul că eu sunt de la țară și nu am atât de multe posibilități ca și colegii mei de la oraș. Sigur, nu era un gând benefic, însă primul an așa a decurs. Am plecat din mediul meu și a fost greu. Vedeam, totuși, mai multă umanitate la mine la țară față de locul liceului unde am ajuns.

În 4 ani de liceu am văzut foarte multă răutate față de comunitatea de la țară. Colegii mei nu erau mai buni ca mine, nici nu trebuia să mă compar cu ei! Singura diferență care se face între 2 persoane din clasă este despre cât muncești. Nu contează cu ce avantaj pleacă cel de lângă tine. Mentalitatea mea a fost cea care s-a schimbat mult datorită a ceea ce am învățat în școala generală de la profesori”.

Sînziana Spistyak, Marius Maria, Emilia Dinică, Anca Popa au fost alături de elevii școlii din Fundeni, județul Călărași și implicit, de Simona, care sumarizează experiența din gimnaziu: „orele cu profii Teach for Romania erau ore de învățare prin relaxare. Nimeni nu era tensionat că greșește. Nu simțeam că unul dintre noi era avantajat față de altul. Eram egali. Aveam încredere în noi să greșim ca să învățăm, iar orele erau cum ar trebui să fie.

Poate că cea mai bună metodă pentru noi a fost că ei ne-au dat siguranță și au creat senzația că e normal să greșim. Senzația de familiaritate. Un lucru pe care, la liceu, nu l-am mai întâlnit fiindcă nu am mai avut profesori Teach. Aici, țoți profii erau obișnuiți cu metoda clasică de predare. Îmi era frică de ei. Aveam senzația că de la tot am trecut la nimic. A fost tulburător”.

„Oriunde mergeți, să vă faceți prieteni și să aveți grijă să vă faceți plăcuți, să aveți mereu grijă și la emoțiile celorlalți, oriunde o să fiți” – sunt cuvintele pe care Marius Maria, profesorul de fizică, le-a așezat la sfârșit de an școlar pentru clasa din Fundeni.

Simona Costea a finalizat liceul cu cea mai mare medie la Bacalaureat.

Pe toată perioada liceului, ea a făcut naveta din Călărași până în București, iar la întoarcere, spre casă, depindea de un autobuz și de trenul pe care mereu îl pierdea din cauza traficului din capitală.

Ambițioasă, a dat examen la Medicină și a fost admisă.

Simona este acel om care transmite mai departe „oriunde mergeți, să vă faceți prieteni și să aveți grijă să vă faceți plăcuți, să aveți mereu grijă și la emoțiile celorlalți, oriunde o să fiți”.

În momentul de față, ea dorește să ajute prin meditații, acei elevi care se pregătesc să susțină examenul de Bacalaureat, examene la biologie, la limba și literatura română sau chiar admiterea la medicină.

Simte că a primit mult în școală și vrea să dea înapoi ceea ce ea a învățat de la profesori.

Cu multă empatie.

Mihaela Bucșă: Cum vorbești despre viitor într-o comunitate în care nimeni nu își mai aducea aminte de ultimul copil care a mers la liceu.

Predau fizică de aproape doi ani la Crizbav, adică acolo unde nu se poate.

Și la Sânpetru, dar acolo “se mai poate”. Din prima zi de școală, colegii de cancelarie mi-au spus că nu se poate face nimic cu elevii ăștia, că vin de acasă cu tot felul de probleme și asta e… În clasă, copiii îmi spuneau că la noi, doamna, copiii e răi.

Da, sunt tot felul de probleme, de la comportament, intoleranță, la orice, o aparentă lipsă de empatie, până la copii care nu știu să scrie bine nici în clasa a VIII-a. Am încercat să înțeleg și mi-am dat seama că sunt foarte demotivați. Majoritatea copiilor nici nu îndrăznesc să viseze că ei ar putea continua școala după ce termină clasa a VIII- a. Cresc cu ideea că vor munci toată viața cu ziua pe unde se poate și că școala nu le folosește la nimic. Unii mi-au spus sincer că ei nu cunosc pe nimeni care să trăiască din ce a învățat la școală. Am fost foarte des în sat, în special în Cutuș – locul numit chiar de ei la țigani – să discut cu părinții copiilor care lipseau mult sau care abandonaseră școala. Realitatea văzută de acolo nu seamănă deloc cu ceea ce se vede din cancelarie sau din centrul satului.

Am întâlnit oameni care își iubesc copiii, care își doresc ca ei să aibă o viață mai bună, mulți înteleg că școala ar putea fi o șansă, dar nu au argumente. Nu își imaginează cum le poate folosi școala. Nu știu cum arată școlile profesionale. Nu știu ce meserii oferă. Nu au încredere că ai lor copii pot merge la școală în Brașov. Le este frică să nu se întâmple ceva rău pe drum, sau prin oraș. Le este foarte greu să creadă că se poate. Au multe mecanisme de eșec pe care nu le poți întelege în clasă, predând o materie cu 2 ore pe săptămână.

Lucrurile au început să capete sens pentru mine după ce am început să merg prin sat, să discut cu ei acolo, în mediul lor. În momentul în care au văzut că îmi pasă de ei ca oameni, de cum trăiesc, de problemele și de bucuriile lor, a început să le pese și lor de ce fac eu în clasă. Și s-a mai întâmplat ceva: 200 de copii au mers în excursii gratuite la Sinaia, București, Vâlcea, Zărnesti, Brașov și au început sa își facă amintiri frumoase, au vazut ca școala nu este numai despre stat în bancă și scris în caiete.

Acum, de când facem orele online, și am rămas în contact cu toți elevii mei, am putut să invit la ore oameni care le-au arătat copiilor foarte precis la ce folosește ceea ce învățăm în viața reală. Am avut invitat la clasă un cercetător de la Agenție Spațială Europeană și am vorbit despre fizică și explorarea spațiului. Și apoi am vorbit cu un inginer despre cum te ajută matematica să faci filmulețe virale pe TikTok.

Au început să își dorească să fie acolo. Nu toți. Nu mereu. Dar este un început. 20 de copii din Crizbav au reusit să meargă la școli profesionale și licee în Brașov. Asta a însemnat peste 200 de ore de muncă pentru mine doar în iunie și iulie 2019. Anul acesta sunt dirigintă la o clasă a VIII-a și am de scris și rescris 15 povești. Îmi doresc să fie cu inspirație. Cert este că toți copiii din clasa mea își doresc să continue școala și că am avut abandon școlar 0, ceva nemaiauzit pentru școala noastră. Deci se poate.

Cristina a intrat în scenă cu greutatea codului „Dv2”, care m-a anunțat: e ultima șansă să repete clasa a III-a.

O fată înaltă, timidă, care deja lipsea și pentru care nu mă simțeam pregătită. Cu inima cât un purice, am întrebat-o ce litere de tipar știe.

Ne-am blocat la o vocală, așa că am rugat-o să îmi scrie numele. Mi-a întins caietul și am citit CRAITIBSĂ.
Am luat-o de la început cu alfabetul și am profitat de mici momente să îi arăt că sunt atentă la munca ei. Pentru că i-am spus: este efortul tău.
A primit mesajul meu. A mers, când a putut, la orele de alfabetizare de la școală. Împrumuta cărți din biblioteca clasei.
A venit să îmi povestească cum repetă literele de pe o planșă acasă. A reușit. Când la ora de română a citit primul cuvânt și apoi prima propoziție, am aplaudat cu toții și cu inima. Doi dintre elevii mei de la clasa a V-a, care nu știau să scrie și să citească, repetenți din această cauză, au reușit să învețe alfabetul, să citească și să scrie după dictare. Chiar dacă aproape toți colegii mei susțineau că vor rămâne din nou repetenți, văzând progresul acestor doi băieți, au hotărât să le dea o șansă. Am lucrat individual cu aceștia, am scris litere, am citit pe silabe, am descifrat mesajele unor imagini.
Nu a fost ușor, dar am reușit.

Nicoleta Burcă, alumnă Teach for Romania

*Bogdan are 18 ani, iar în septembrie a intrat în clasa a 8-a

A repetat câțiva ani de școală, dar nu se lasă ușor. Acum jumătate de an, Bogdan avea dificultăți în a recunoaște toate literele alfabetului, nu știa să scrie și nici să citească cursiv.

Bogdan nu are nicio cerință specială de învățare, nici disgrafie, nici dislexie, pur și simplu a ratat momentul în care ar fi trebuit să învețe să scrie și să citească. Restul este doar inerție. Și ani întregi de zile în care el a stat în bancă, dar a fost invizibil. Până anul trecut.
În semestrul I, cât timp școala s-a întâmplat online, Bogdan nu a participat la ore din cauza lipsei conexiunii la internet și a aparaturii. În semestrul al doilea, când s-a redeschis școala, a reînceput să vină la ore. Profesorul lui de biologie, Andrei de la Teach for Romania, și-a dat seama într-o zi că Bogdan nu știe să citească. L-a întrebat dacă nu ar vrea să rămână după ore să lucreze împreună, iar răspunsul a fost afirmativ, chiar dacă uneori statul la școală după ore nu era un lucru tocmai simplu, pentru că Bogdan deja muncește de o vreme în construcții. Andrei fusese antrenat de colegii de la Teach și de prietenii noștri de la Fundația Noi Orizonturi despre ce este de făcut în astfel de situații: l-a evaluat pe Bogdan, au constuit împreună un plan de lucru, s-au văzut cu regularitate și au exersat cititul și scrisul. În iulie, Andrei a facut și o școală de vară la care Bogdan ajungea primul în cele mai multe zile. Când au început să lucreze împreună, Bogdan avea nivelul de literație al unui copi de clasa 0. Acum citește și tocmai ce și-a luat examenul auto. Este un vis devenit realitate.

*Numele elevului a fost schimbat.

În urmă cu doi ani, și Răducu era pe punctul de a renunța la școală.

Profesoara lui de fizică Mihaela Bucșa umbla prin sat pe la părinți să-i convingă să-și lase copiii la liceu.

Așa l-a câștigat pe Răducu, astăzi în clasa a X-a.

Băiatul i-a preluat modelul când a venit pandemia și profesoara nu mai reușea să dea de copii. Așa a devenit ambasadorul educației din satul lui. „Gândindu-mă acum, aș spune că 80% din ce a contat cât am predat la Crizbav a fost mersul ăla în sat și vorbitul cu familiile și doar 20% ce făceam în clasă. Dacă știi că răul cel mai mare e ca ei să abandoneze școala și dacă știi că trebuie să faci orice ca ei să meargă la școală, e altceva” spune Mihaela.

Profesoara a convins, ajutată în pandemie de Răducu, 42 de copii să-și continue studiile la școli profesionale sau la liceu, în „înspăimântătorul” Brașov. „Asta era cea mai mare teamă: părinții ziceau că la oraș copiii o să se apuce de prostii, o să se strice”, povestește Răducu Drăgan, care în fiecare zi era în bătătura lor.

Le arăta filmulețe cu ce face la practică și le povestea despre profesorii lui care în pauze dansează cu ei pe holuri. El a convins părinții a 15 dintre consătenii lui să mai dea o șansă școlii. În mod normal, maximum patru copii dădeau admitere la școlile profesionale din oraș

Cât despre liceu, niciun copil din sat nu își mai aducea aminte de ultimul licean din Cutuș. Cum am ajutat copiii și ce rezultate am avut 15 În 2020, Răducu a primit premiul pentru „Cel mai implicat elev în comunitate din învățământul profesional și tehnic” în cadrul Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Elevilor.

În același an, profesoara lui de fizică din clasa a VIII-a, Mihaela Bucșă, a câștigat premiul I la Gala Societății Civile pentru incluziune.

Povestea lui Răducu a fost documentată de Andreea Archip, de la Școala 9, și se găsește integral pe scoala9.ro.