Săptămâna „Școala Altfel” cu Pete Motanul. „Prezenți în clasă. De acasă” cu Carmen Văduva, învățătoare în Gârcini

Zilele trecute am întrebat-o pe Carmen Roxana Văduva, învățătoare în Gârcini, județul Brașov, cum e pentru ea și elevii ei întreaga situație. Ne-a povestit că a reușit să se conecteze cu 18 elevi din clasa ei de 25. Dar e dificil.

Nu au calculator sau telefoane foarte performante, așa că, am reușit să-i ajut să își descarce WhatsApp. Încerc să ofer îndrumări, informații, le trimit fișe de lucru, primesc teme și dau feedback. Am încercat prin intermediul altor părinți să trimit mesaje și către copiii fără telefon.

Copiii noștri și mai ales părinții lor trebuie să știe că sunt importanți, că stă în puterea noastră ca împreună să continuăm procesul de educare. Va fi o oportunitate să comunicăm dincolo de rezultatele copiilor și să creăm legături durabile care vor da roade mai târziu. Cred că putem să trezim și spiritul civic din părinți, să-i ajutăm să ințeleagă că sunt o comunitate și că se pot ajuta pentru binele copiilor lor.”

Acum, de „Săptămâna Altfel”, ne spune că este multă energie printre copii:

Noi suntem clasa pisicuțelor curajoase, iar săptămâna trecută am citit povestea cu Pete Motanul, care este și mascota noastră. De aici ne-am apucat să confecționăm din hârtie și să colorăm ochelarii magici ai lui Pete, la fel și pălăria lui, și ne-am deghizat în detectivi. Ieri am făcut facilitare grafică, copiii au desenat un detectiv, iar azi am investigat dispariția jucăriilor și evident, aducerea lor la locul potrivit, dar și ingredientele din micul dejun. În plus, am dansat dansul pisicuțelor curajoase și ne-a rămas ca temă investigarea preferințelor muzicale ale părinților.

Carmen Văduva face parte din Generația a 6-a de profesori și învățători ai programului Teach for Romania și este sprijinit în cadrul parteneriatului nostru strategic cu NN Romania.

„Prezenți în clasă. De acasă” este seria de povești despre cum păstrează legătura copiilor cu școala, cât și ce resurse de e-learning folosesc profesorii și alumnii din Teach for Romania. Citește despre cum își organizează profesorii rutina zilnică și orele în online pe blogul nostru sau pe Școala pe Net, platforma cu resurse pentru profesori lansată alături de Centrul de Resurse in ComunicareAsociația Techsoup Romania și Seeding Knowledge Foundation. Împreună se poate.

Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.

1

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>