Provocări de anvergură – săptămâna a 5-a

August 9, 2016
SuperTeach
Comments Off on Provocări de anvergură – săptămâna a 5-a

Provocări de anvergură

Zilele trec, provocările cresc, dar și entuziasmul. După prima zi de lucru cu copiii din Potlogi și Românești, județul Dâmbovița, ne-am gândit că vom măsura cât de mult le-a plăcut copiilor în funcție de câți dintre ei mai vin și în zilele următoare. Surpriza (sau nu) a fost că a doua zi au venit chiar mai mulți. Fiecare zi cuprinde câte două ore de predare, experimente, ateliere și după-amiezi cu reflecție și concluzii despre ce facem mai bine a doua zi. Copii frumoși, dar care ne provoacă emoțiile și gândirea. E mai greu decât părea, pentru mulți dintre viitorii profesori Teach for Romania, dar cine a zis că e ușor să devii lider în educație?

Suntem norocoși pentru fiecare persoană care a ales să contribuie la experiența copiilor și a profesorilor în Academia de Leadership Și Pedagogie 2016. Avem alături 43 de viitori profesori extraordinari, ghidați de mentori și tutori Teach for Romania, avem voluntari dedicați, dar avem alături și traineri care, din timpul lor prețios, au ales să dedice 10 zile experienței Teach for Romania. Printre ei, Adela Militaru, Adela Militaru, Lead Trainer in Education for Sustainable Development la ARCADIA: Romanian Association for International Cooperation and Development și Oana Vuculescu, care are un PhD in Managementul Problemelor la Aarhus University, Danemarca.

 

Iată ce ne spune Corina Paraschiv, viitor profesor Teach for Romania, despre experiența ei în prima săptămână:

„Prima săptămână de practică s-a încheiat și ne pregătim de a doua, dar și de ultima din perioada de formare. În această săptămână am făcut cunostință cu elevii de clasa a VIII-a de la școala din Potlogi de la care am învățat cât de importantă este familia în viața lor, că orice supărare trece, am dansat, am cântat și am reușit să ne cunoaștem aflând ce pasiuni avem, ce lucruri în comun pot exista între noi și că putem face schimb de cunoștințe. Am descoperit în clasă un amalgam de vise ce așteaptă să fie indeplinite: medic, polițist, dansator profesionist, cântăreață, avocat.

Pe lângă elevii de clasa a VIII-a, cei de clasa a VI-a sunt la acelasi nivel. Provocarea a fost să realizăm un robot în două săptămâni, acesta fiind construit complet din hârtie, astfel ne folosim imaginația și învățăm origami. În anumite momente energia lor este invers proporțională cu a mea, dar țin pasul, mă agăț de fiecare întrebare a lor pentru a fi prezentă și alături de ei.

Pentru cele două clase ziua se închieie cu aplauze vesele: începem să batem ușor din palme, apoi din ce în ce mai tare, până când energia tuturor este egală ca să putem să o aducem și a doua zi pentru a descoperi lucruri noi și a învăța.

Provocarile apar zilnic, ne adaptam la fiecare moment al zilei si incercam sa oferim tot ce avem mai bun. Decupam, coloram, scriem ca si cand noi suntem elevii si dorim sa avem lectia pregatita in caz ca suntem ascultati.”

 

 

Mihaela Gălii ne-a împărtășit și de această dată gândurile ei legate de această primă săptămână.

Era joi seara când, după ziua care urma același tipar ca toate celelalte din această săptămână (predare de la 9 până la 12:30, debriefing cu mentorul-profesor al unei generații anterioare 14-15, plan de lecție 15-19, cancelaria Teach 20-21 și construire materiale 21-X) eram cu toții pe terenul de lângă căminul liceului Iancu C. Vissarion, unde ne-am strâns pentru ceea ce numim Cancelaria Teach / Community Circle. Era târziu, aproape ora 21, iar eu nu reușisem să am nicio idee de plan pentru următoarea zi. Mă simțeam pierdută printre toate informațiile pe care le aveam, printre metode și idei. Mă ustura gâtul de la nodul care se chinuia să-mi țină lacrimile-n frâu. Mirela Ștețco, directorul de Training & Support, întreabă: „Cine simte că e cu energia jos de tot și că nu mai poate?” Mai mult instinctiv, am ridicat mâna. Eram prima care a răspuns și imediat mi-au scăpat câteva lacrimi silențioase dar dureroase, fiindcă trecusem de la un om entuziast la unul care se pierduse pe sine în numai 3-4 zile de predare.

IMG_2345 copy copy
Photo credits: Felicia Simion

După Community Circle m-am întors la planul de lecție. Intrasem în nivelul 2 de stres la gândul că nu am nimic pregătit pentru următoarea zi. Mirela a venit, mi-a pus mâna pe umăr și m-a întrebat ce e cu mine. După ce mi-am lăsat emoțiile să își facă de cap și să mă lase să revin la un echilibru, Mirela mi-a spus: „Nu ne pierdem în metode. Noi suntem aici pentru a încerca marea educației cu degetele și pentru a merge mai departe, mai sus”.

Cumva, de când am intrat în Teach for Romania, am auzit de nenumărate ori cvasipropoziția asta: „Experiență la nivelul ierbii pentru a crea lideri în educație” și am crezut că am înțeles-o, dar se pare că am înțeles-o abia când mi-a fost explicată printr-o criză.

M-am calmat, mi-am amintit pentru ce sunt eu aici și m-am apucat de treabă. Totul a curs normal și fără întârzieri. La ora 1 eram cu toate pregătite pentru o nouă zi.

Povestea abia acum începe…

… odată cu conștientizarea că o relație cu o mână de copii nu o poți construi în 3 zile. Nici măcar în două săptămâni, însă așteptările nerealiste pe care mi le-am setat de la mine însămi au însemnat îmbolnăvirea mea. Știu, e la mintea cocoșului, însă sabotorul perfecționist din mine mă încearcă în fiecare zi.

Dar azi s-a întâmplat ceva magic. Am simțit cum, deodată, copiii au devenit mai receptivi la ceea ce le propun. Am simțit cum încep să coopereze și să fie curioși. Mi-am început dimineața cu mari emoții la gândul că voi fi singură cu ei pentru două ore, că activitățile mele trebuie să fie scurte pentru a le reține atenția, dar suficient de consistente pentru a-i învăța ceva, că orice activitate trebuie să includă mișcare pentru că sunt destul de kinestezici…

Astăzi au colaborat, au contribuit la toate activitățile și, mai mult decât orice, am avut și mici surprize: doi dintre copiii care mereu se joacă și se luptă în clasă fiindcă nu sunt interesați de activitățile propuse, fiind pedepsiți să rămână înăuntru pentru că nu au lucrat cu ceilalți, au reușit să iasă. Dar au ieșit numai pentru a se spăla pe mâini și nu pentru a se juca fotbal, cum ar face în orice pauză normală. Sau când, după cele 10 minute de atenție pe care le-am primit de la ei, au început să fredoneze un cântecel pe care-l știau dintr-un energizer, iar eu am reacționat cât se poate de corect când am intrat în jocul lor și i-am dat curs:

IMG_3374 copy copy
Photo credits: Felicia Simion

O altă fetiță care de obicei nu se alătură niciunui joc pentru că i se pare plictisitor, a fost atât de prinsă de ideea de a asambla cuvintele în propoziții și a le copia apoi pe caiet (majuscule de tipar), încât mi-a mai cerut două seturi de propoziții pentru acasă, ca temă.

O altă fetiță, pe când mi-a cerut să o învăț cum se scrie numele ei cu litere de mână, mi-a zis cu mare patos: „Doamnaaaaa, aș sta cu tine toaaaaată ziua!” Toate astea, bineînțeles, alături de zilnicele bucățele de hârtie pe care scrie „Doamna, te iubesc” sau „Love” sau chipul meu într-o inimioară and so on…

w (25)

Fabrica de planuri de lecție

Așa-mi place mie să numesc sala cea mare a căminului în care noi lucrăm până noaptea târziu la planurile pentru următoarea zi. Este minunat să observi cum fiecare stă cu laptopul în brațe, dar poveștile de după orele din următoarea zi referitor la metodele pe care le-au folosit pentru a transmite conținut… sunt WOW! (despre asta mi-am propus să scriu un alt articol, după ce reușesc să culeg cât mai multe astfel de povești).

13918673_10208431275674199_151688217_o

Mai am doar 3 zile în care mai am de făcut planuri de lecție și doar vreo 6 zile din experiența asta awesome de 6 săptămâni. Iar astea 3 zile… sunt suficiente să îmi amintesc cât de privilegiată sunt că am parte de suportul pe care-l am din partea echipei Teach, fiindcă dacă aș fi fost singură, pierdută printre planuri, metode și managementul clasei, probabil că aș fi renunțat deja.”