Povestea lui David, copilul scriitor

September 1, 2019
SuperTeach
Comments Off on Povestea lui David, copilul scriitor

Autor: Iasemin Agi Murat, învățătoare generația a 6-a

Era prima zi a școlii de vară (n.r. partea practică din Academia de Leadership și Pedagogie 2019) la Școala Gimnazială Costești, Buzău. Noi, cele trei profe din programul Teach de la clasa a II-a (n.r. Iasemin, Daniela Nenu și Alexandra Văduva), eram foarte emoționate, copiii, în schimb, foarte încântați. Toți, mai puțin el, David. Un copil blond, tare frumos. Era foarte retras. Evita contactul vizual cu noi și răspundea scurt la orice cu „da” sau „nu”.

La începutul zilei l-am prezentat pe Cățelușul Bubu, o marionetă. Așa m-am gândit eu să le captez atenția. Le-am spus și o foarte scurtă poveste despre Bubu: s-a rătăcit și a ajuns în satul lor, unde nu cunoaște pe nimeni. Copiii, foarte încântați de el, s-au oferit să îl ajute, să îi fie prieteni. L-au mângâiat, îmbrățișat și apoi l-am așezat în fața clasei.

Am început orele. La prima oră a trebuit să alegem un nume pentru clasă și să realizăm împreună viziunea clasei. Surpriză! Copiii au propus numele „Clasa lui Bubu” și îndemnul a fost „Împreună reușim!”. Dacă până atunci am avut emoții, în acel moment s-au risipit și totul a decurs de la sine.

I-am anunțat pe elevi că vom face orele de Comunicare în Limba Română (CLR) împreună, timp de o săptămână și jumătate, și că în această perioadă vom învăța să scriem povești. Ne-am așezat în cerc, l-am luat pe Bubu și am propus să-i creăm o poveste în lanț. Eu am spus începutul poveștii, cel pe care îl prezentasem dimineața, și ei au adăugat, pe rând, unul după altul, o întâmplare. Povestea a fost minunată: Bubu, după ce a ajuns în satul lor, și-a făcut un prieten, Cristi, un om singur, au locuit împreună și au trecut prin multe întâmplări. Asta e varianta foarte scurtă a poveștii.

Cam așa a fost prima noastră zi în școala de vară cunoscută și sub numele de Academia Copiilor din programul de formare organizat de Teach for Romania.

În următoarele zile, Bubu se așeza în fața clasei și învăța împreună cu noi la orele de CLR cum se creează poveștile.

Fiecare zi se termina cu îmbrățișări de la toți copiii, mai puțin de la David, care stătea timid în bancă și ne mai dăruia un zâmbet din când în când.

În a treia zi, miercuri, stăteam în spatele clasei și așteptam să termine colegele mele orele pentru a începe CLR. La prima oră îl aud pe David întrebând-o încet pe colega mea, Dana, când e ora cu doamna Iasemin pentru că are să îi arate ceva. I s-a răspuns: „mai târziu”. La a doua oră o întreabă și pe cealaltă colegă, Alexandra. Primește același răspuns.

În pauză îl iau de mână și îl întreb:

– David, vrei să vorbim?

A lăsat capul în jos și mi-a spus:

– Da. Am ceva pentru tine, dar nu e gata, nu am terminat.

– Nu este nimic. Te ajut dacă ai nevoie. Despre ce e vorba? îi spun eu.

– Am scris Povestea lui Bubu, dar mai am de scris, nu am terminat. Am început-o doar.

În acel moment am simțit că s-a creat acea conexiune între noi. Declicul a avut loc. Am uitat de managementul timpului al orei și i-am propus să citească povestea în fața clasei la ora de CLR. Nu mai conta că nu mă voi încadra în timp să fac tot ce mi-am propus la oră. Era un moment unic, ce trebuia sărbătorit și încurajat de întreaga clasă.

A citit povestea iar colegii lui, colegele mele și mentorul nostru erau toți cu ochii mari, sprâncenele ridicate și zâmbetul pe buze. Aplauzele au fost zgomotoase urmate de prima îmbrățișare de grup a lui David. El era cel îmbrățișat. După cea de grup am primit și eu o îmbrățișare de la el.

Au trecut zilele și el mă întreba mereu când se termină școala de vară.

În fiecare oră de CLR adăugam ceva nou la poveștile noastre. Într-o oră am învățat care este structura unei povești, în alta ce sunt formulele tipice, în alta ce sunt personajele, întâmplările, ce sunt poveștile încurcate, cum schimbăm tonalitatea atunci când povestim, am învățat să creăm povești.

A trecut săptămâna și David era din ce în ce mai activ și mai sociabil. Nu trecea zi fără îmbrățișare.

A venit și ultima zi din școala de vară. A fost o zi de celebrare. Copiii au participat la un spectacol cu tobe africane cu Jean Baptiste Manitou, ba chiar s-au bucurat de instrumente, am făcut poza de final ce a reprezentat un infinit creat din noi toți, copii și profi, și am pregătit împreună festivitatea de încheiere.

Când ne pregăteam noi în clasă pentru festivitate și așteptam părinții, am trecut pe lângă David. M-a prins de mână, m-a tras înapoi și mi-a sărit în brațe. Sunt anumite momente care ne rămân acolo, în suflet, și acesta este unul dintre ele. Ne-am îmbrățișat strâns și am continuat să pregătim sala pentru festivitate.

Au sosit părinții. Eu și colegele mele am prezentat ce am făcut în acea perioadă și am spus câteva cuvinte despre fiecare elev. La final David a citit în fața colegilor și părinților „Povestea lui Bubu” la care ajunsese la final adăugând aproape zilnic câte ceva. În timp ce o citea a început să îi tremure vocea și a ridicat ușor caietul până și-a acoperit ochii. M-am dus lângă el și i-am pus mâinile pe umeri. Au început să îi curgă lacrimi. L-am întrebat dacă vrea să ia o pauză, mi-a răspuns că nu și a continuat să citească. Aproape toți cei din sala de clasă aveam ochii umezi.

Povestea lui Bubu a avut un final fericit și s-a terminat cu o îmbrățișare foarte strânsă între noi doi.

La plecare, mama lui mi-a mărturisit că se întreba cum și dacă vom reuși să ajungem la el. Iată că a ajuns el la noi.

El este David, scriitorul, elev în clasa a II-a.

A scris „Povestea lui Bubu”.

Iasemin Agi Murat face parte din generația a 6-a de profesori din programul Teach for Romania.

🌟 Ajută-ne să aducem mai mulți profesori și învățători ca Iasemin în școlile din România, donează.

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.