[Podcast] Teach la fața locului – episodul 1

Înapoi la școală, absenteism și cum recuperăm ce am pierdut în ultimul an de școală.

8 februarie e ziua în care ne întoarcem la școală. După o perioadă de aproximativ un an de online sau hibrid, cei mai mulți profesori și-au așteptat astăzi elevii înapoi în clasă. De 7 ani, Teach for Romania, pregătește și susține financiar profesori inspiraționali care aleg să predea în cele mai vulnerabile școli publice din țară. În acest an, sunt peste 160 de profesori Teach la catedră care aduc educație de calitate pentru aproximativ 14.000 de copii din 22 de județe din România.

Adrian a început școala cu 25 e copii înscriși, acum sunt 31 

Acum câteva zile, l-am însoțit pe Adrian la Frumușani, în județul Călărași, locul în care din septembrie este învățător la clasa pregătitoare. S-a întors în țară acum un an, după ce mai multe uși s-au închis din cauza pandemiei. În comunitatea în care predă, nevoile familiilor sunt multe, iar școala online pentru cei mici nu a funcționat întotdeauna la parametrii maximi, chiar dacă elevii au primit tablete de la minister. 

A început anul cu 25 de copii înscriși în catalog, care veneau pentru prima dată la școală. Ușor-ușor, Adrian i-a  învățat cum stă treaba cu distanțarea socială, cu îmbrățișarea în aer și cu salutul victoriei. Își spun „Exploratorii” și în cele două luni de mers la școală au învățat de la domnu’ învățător cum să fie învingători. Apoi, școala s-a mutat în spatele unor tablete. 

În ultima săptămână de școală offline, Adrian s-a bucurat să primească un nou elev.  Chiar dacă avea 10 ani și era cel mai înalt din clasa pregătitoare, Vasile i-a spus învățătorului că el vrea să învețe carte. „Domnu’, eu chiar vreau să știu să citesc când mă duc la magazin sau la farmacie”.  A venit la școală împreună cu fratele lui, mai mic cu doi ani. S-au integrat rapid în colectiv și chiar au început să aibă grijă de colegii mai mici. 

Adrian ne-a făcut cunoștință cu Mario, un puști de 6 ani care nu a fost până acum la școală. Situația din familie nu e tocmai bună. Adrian și Mario s-au văzut de foarte puține ori față în față, dar au ținut legătura în online.

Până acum, Mario a învățat literele „A” și „M”  și cifrele până la 4. Ne arată un patru desenat în aer și caietul lui plin de litere și cifre, unde răzleț sunt și câteva note de 10, pentru că a scris bine. Mama ne spune că e dificil pentru el să ajungă zi de zi la școală, pentru că stă într-o parte a satului unde drumul nu e foarte bun. Pentru un copil de șase ani care are de parcurs singur tot drumul, mai bine de 30 de minute, e câteodată imposibil.

Adrian are acum în clasă 31 de copii în catalog (unul dintre ei a venit prin transfer, iar cinci sunt pentru prima dată la școală). Riscul de abandon pentru unii dintre ei se află pe un fir fragil, care oricând se poate rupe. Dar învățătorul continuă să fie în strânsă legătură cu fiecare dintre ei și cu părinții lor. Astăzi, în prima zi din semestrul al doilea, au venit la școală 21 de elevi. Adrian e optimist și crede cu tărie că dacă există comunicare, se poate face orice.

La Cernica, copiii prezenți offline, dar absenți online

Livia este trainer în gândire critică pentru candidații care dau admitere la magistratură. După un an de voluntariat la Teach for Romania, s-a înscris în program, iar din toamna lui 2020 predă fizică și matematică la școala gimnazială din Cernica, județul Ilfov. De când școala s-a mutat în online, Livia a încercat să țină legătura cu mare parte dintre elevii ei. Însă nu întotdeauna i-a și reușit. Din vizitele în comunitate sau din discuțiile cu elevii, a constatat că nu doar lipsa unei  tablete și a unei conexiuni la internet sunt obstacolele pentru a nu fi prezent la ore. Copii care în toamnă veneau zilnic la școală, au fost acum absenți. 

De exemplu, un băiețel din clasa a 5-a, cel mai bun la algebră, a început să absenteze de când cu orele în online. Ultima dată când a intrat, stătea într-un șopron, lângă cușca câinilor, pentru că, zice el, acolo avea semnal. După ce s-a interesat mai bine, Livia a descoperit că de fapt puștiul împărțea singura camera din locuință cu mai mulți frați, iar mai târziu,când nu a mai intrat deloc, a aflat că tableta i-a fost spartă în joacă de o soră mai mică.

Ce urmează: un semestru cu recuperări, incertitudini și lipsuri emoționale?

Un nou semestru de școală a început astăzi. Pentru cei mai mulți față în față sau respectând cele 3 scenarii. E un semestru fără predictibilitate, care ar putea demotiva atât profesorii, cât și copiii și părinții. Pentru cât timp ne întoarcem în clasă? Și mai ales ce putem face pentru cei care nu au fost prezenți în online, pentru a recupera decalajele create?

Pentru profesorii susținuți de Teach for Romania, urmează o perioadă importantă în care trebuie să își dea seama de nivelul fiecărui elev, după toate aceste luni de școală online sau de lipsă de școală, pentru unii. Luând în calcul și faptul că școala online este mai slab calitativă decât educația sincron, profesorii vor trebui să prioritizeze și să înceapă recuperarea, mai ales la clasele mici unde există lucruri importante de învățat, precum scrisul, cititul sau aritmetica de bază.

Pentru unii copii, perioada online a fost o lungă perioadă de absenteism. Cu siguranță, ne  așteptăm să vedem cazuri noi de abandon școlar. Studiile arată că pentru 40% dintre copiii din mediul rural, școala s-a închis în timpul pandemiei. Mulți s-au distanțat de școală, au plecat în străinătate alături de părinți sau contribuie la creșterea fraților mai mici.

Pe de altă parte, perioada online a adus școala mai aproape de părinți, indiferent de mediul social din care fac parte. Urmează o etapă de intervenții remediale. La Teach for România asta am făcut întotdeauna, am lucrat cu fiecare elev în parte, indiferent de nivelul de cunoștințe, pentru ca nimeni să nu rămână în urmă.

În România, rata abandonului școlar în mediul rural în învățământul primar este de 2,2% pe când în învățământul gimnazial este de 2,6%. (Sursa INS, Starea economică și socială a României 2017-2018)

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.

 

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *