O poveste despre „noua normalitate” cu Daniela Nenu, învățătoare

Daniela Nenu - logo

Având-o ca model pe mama sa, pe care o consideră un profesor desăvârșit, iubit și respectat de toți elevii care au avut șansa să lucreze cu ea, Daniela  susține că alegerea de a preda s-a născut din dragoste pentru copii. Își dedică fiecare zi pentru clădirea unei șanse mai bune la viață pentru copiii din medii vulnerabile, creionând astfel șanse egale la o educație de calitate. Pentru asta îi mulțumim și dorim să împărtășim și cu voi povestea sa.

Daniela și-a petrecut „primii” 24 de ani din activitatea sa profesională în domeniul comerțului, conducând diverse echipe. Anul trecut însă a simțit că acest traseu s-a încheiat și s-a îndreptat către “prima dragoste” – predatul. O zi de lucru înainte de pandemie începea pentru Daniela la ora 05:30. Petrecea patru ore cu copiii și două pe drumul spre școală și spre casă. În timpul navetei, recapitula în gând strategia din ziua respectivă, la întoarcere reflectând la ceea ce s-a petrecut la școală, la ce a fost bine și la ce a fost mai puțin bine, la ce îmbunătățiri poate să aducă și ce activități să mai facă. Progresul este o parte esențială, atât pentru ea, cât și pentru copii. E important să învățăm din greșeli.

Aviditatea copiilor pentru cunoaștere este un lucru care o surprinde mereu. Doritori să învețe și curioși de necunoscut, aceștia sunt, în cuvintele ei, precum „niște bureți care absorb fiecare cuvânt.” Potențialul este, așadar, semnificativ. Munca și determinarea, alături de răbdare și speranță în progres, alcătuiesc rețeta magică. Circumstanțele speciale ale unora dintre copii aduc o și mai mare grijă și atenție din partea profesorului, înțelegerea contextului lor fiind esențială pentru a stabili o legătură autentică, bazată pe sinceritate și încredere. Având la bază aceste valori și principii, s-au legat în timp chiar și prietenii atipice. Cel mai neastâmpărat elev a devenit acum prietenul colegilor, elevii luându-și apărarea între ei ori de câte ori este necesar. Daniela susține că unul dintre cele mai valoroase momente a fost atunci când colegii l-au acceptat pe acesta atât ca prieten, cât și ca partener de joacă. Mai mult decât atât, acest elev a devenit în timp mai ascultător și mai puțin violent. Așadar, se poate. Copiii cărora li se oferă în mod constant un sprijin și suport moral, se îndreaptă în timp către calități frumoase, care îi vor ajuta nu doar în băncile școlii, ci și în viață.

Tranziția în online este pentru Daniela o experiență interesantă, atât cu plusuri, cât și cu minusuri. Și-a îmbunătățit competențele digitale, însă timpul alocat activităților este mult mai mare, iar efortul pe măsură. Activitățile sunt solicitante, însă și frumoase. Spre exemplu, în timpul programului „Școala Altfel”, care s-a desfășurat în perioada 4-8 mai, Daniela a realizat cu elevii o serie de evenimente printre care – “Și eu trăiesc sănătos” – o activitatea menită să-i informeze pe micuți despre alimentele sănătoase și nesănătoase, importanța mișcării, a dansului și a gimnasticii pentru toate vârstele; activități culturale în care au dezbătut un film vizionat de toți; diseminarea și discutarea unor video-uri interactive și educative despre elemente din artă și ecologie.

Această „nouă normalitate” aduce cu ea și un nou contur al rolului învățătorului și al profesorului. Acum Daniela, alături de colegii săi, trebuie să fie „un adevărat lider în sprijinirea copiilor pentru a trece de această perioadă destul de complicată.” Astfel, ea încearcă să le mențină viu interesul pentru școală, prin îmbinarea jocului cu învățarea folosind diverse resurse.

Provocările se simt și în cazul copiilor cu cerințe educative speciale (CES). Aici atenția sporită, ajutorul specializat și implicarea familiei sunt semnificative. Daniela nu renunță și, în ciuda drumului anevoios, în fiecare zi, contribuie la egalitatea de șanse și la o educație de calitate și pentru acești copii. Pentru că educația contează și schimbă vieți. Pentru că nu trebuie uitați. Și pentru că, alături de elevii mai norocoși, și ei reprezintă viitorul mai bun pe care ni-l dorim cu toții. Fiecare elev contează.

Daniela Nenu face parte din generația a șasea de profesori susținuți de Teach for Romania și este sprijinită în cadrul parteneriatului strategic cu UiPath Foundation.

Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.

Daniela Nenu_1

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>