Istorie și tehnică la Școala Altfel

April 21, 2016
SuperTeach
Marți, pe 19 aprilie, elevii școlii Gheorghe Manu din Budești au avut parte de o zi plină de emoția descoperirii. Lângă ei a fost tot timpul Andrei Papadache, profesorul lor de istorie, care și-a dorit ca elevii lui să aibă parte de o experiență eliberată de toate tensiunile care se pot acumula într-un cadru instituțional precum este cel școlar.
„Pentru mine, experiența excursiei a fost o adevărată provocare pe care am primit-o cu brațele deschise. Am pornit la drum cu un entuziasm total și cu speranța că în urma celor văzute, copiii vor fi mai uniți și se vor raporta în mod diferit la cele înconjurătoare. Excursia a fost un minunat prilej de a-i observa pe elevi în cel mai autentic mod posibil. La întoarcere, deși epuizat, parcă îmi doream ca excursia să se prelungească, acest fapt dându-mi un imbold puternic pentru a repeta o experiență de neuitat.” (Andrei Papadache)

Copiii lui Andrei au vizitat Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea București și firma Claritech, fiecare dintre opririle lor având propria justificare și însemnătate. Muzeul de Istorie pentru că și ei trebuie să știe de unde vin (și cine ar fi fost mai îndreptățit să le arate acest lucru, dacă nu chiar profesorul de istorie), unde pot fi mai devreme decât se așteaptă (Universitatea) și încotro își pot îndrepta pașii într-un viitor care acum pare destul de departe pe axa timpului lor interior (o companie de top).
„Pentru elevi, excursia a fost ca o descătușare de pe băncile școlii, prin care au pătruns într-un spațiu liber, unde aceștia s-au putut exprima fără a fi etichetați. Excursia a fost de asemenea un spațiu sigur, în care fiecare copil s-a simțit parte a grupului. Pentru ei, vizitarea unor obiective precum Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea București și mai ales Firma Claritech a fost o ocazie pentru aceștia de a le stârni curiozitatea și interesul față de altceva decât se vorbește la școală. Întrebându-i despre utilitatea excursiei, unul dintre aceștia mi-a spus că „dacă se vor strica unele cabluri, acum vom ști cum se pot repara”. Entuziasmul elevilor a fost prezent pe toată durata excursiei și a culminat cu momentul în care gazdele pe care le-am avut la Claritech i-au învățat pe elevi cum se face un bilet de acces la muzeu, personalizându-l cu numele clasei lor. După numai o zi de când s-a terminat excursia, un elev m-a întrebat când îi vom revizita pe cei de la firma Claritech, întrucât s-au simțit foarte bine acolo.” (Andrei Papadache)

DSC_0022

Probabil că această excursie le va rămâne mult timp întipărită în minte elevilor lui Andrei și sperăm că îi va ajuta să își vadă mai clar obiectivele și, mai ales, posibilitățile infinite pe care le au în față.
Mulțumim prietenilor de la Muzeul Național al Istoriei României, celor de Universitatea București și specialiștilor prietenoși de la Claritech, unul dintre cei mai de încredere furnizori de echipamente pentru telecomunicații! Împreună, am reușit să realizăm o altfel de excusie – una cu un potențial uriaș de autocunoaștere și de explorare anticipată a viitorului!

 

1 Comment. Leave new

Va mai asteptam pe la noi! Ana – Claritech.

Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>