„În clasa I m-a așezat în ultima bancă. Simțeam că nu mă place. Îi favoriza pe cei care dădeau cadouri. Aș fi dat și eu, dar ai mei nu aveau posibilitate financiară. Eram timidă, așezată în ultima bancă, evident că, ușor-ușor, colegii au început să mă marginalizeze, să îmi vorbească urât, să facă glume pe seama mea. Deși familia mea nu a fost foarte implicată în educația mea, în primul an de școală am luat premiul I”, povestește Elena Chirnogeanu, elevă în clasele gimnaziale a doi profesori alumni Teach for Romania, Nina Jipa și Camelia Brișan.
Azi, Elena Chirnogeanu este studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și educator la o grădiniță de stat din București. Din cei 6 frați, ea este singura cu studii.
Amintirile din clasele primare nu sunt deloc plăcute, mai ales că, în clasa a III-a, Elena era bătută cu arătătorul de către cadrul didactic de atunci, tot ea, lăsând-o și repetentă. A repetat clasa a III-a. Nu vorbește aproape deloc despre această perioadă din viața ei de copil, încă simte furie și nu înțelege de ce lucrurile s-au întâmplat așa.
Situația neplăcută s-a schimbat imediat ce a ajuns în ciclul gimnazial: „din clasa a V-a până în clasa a VIII-a am reușit să iau premiul 3, iar în clasele finale, doamna Jipa Nina și doamna Camelia Brișan m-au ajutat să iau evaluarile naționale. Având modelul dânselor, foarte calme și implicate, am vrut și eu să învăț mai departe la un Liceu Pedagogic, așa că mi-au oferit încredere că eu pot face lucrul acesta. Dânsele m-au determinat să ma înscriu la studii de pedagogie, au reușit să facă rost de susținere financiară ca să pot avea cazare la cămin, mi-au asigurat practic, un viitor.
Tatăl meu s-a bucurat foarte mult că măcar eu am ales să merg mai departe, să studiez. Între timp, tata s-a despărțit de mama și de atunci nu mai știu nimic de ea”.
Cu toate pregătirile și susținerile din partea Ninei și Cameliei, Elena a fost admisă la un liceu pedagogic din capitală. Acomodarea în cămin a fost îngreunată de faptul că Elena nu avea prieteni, iar aici, în capitală, într-un mediu nou pentru ea, nu se simțea confortabil „din cauză că nu eram înstărită, nu prea ieșeam în pauze”, iar ea era nevoită să trimită banii de bursă acasă, la tatăl și frații ei care nu aveau niciun venit.
Nevoia de independență financiară i-au adus Elenei 2 locuri de muncă care o solicitau foarte mult, iar de aici a fost o linie foarte fină care a dus la abandon școlar. Anturajul nesănătos, independența financiară, relația distantă cu membrii familiei au fost elemente importante care, spune Elena, au condus-o să renunțe la școală și la viitorul ei în care crezuseră atât de mult cele două cadre didactice.
„Am repetat clasa a XI-a, m-am ținut de treabă, am învățat, dar am avut mare noroc cu doamna Brișan și doamna Jipa că au fost cu mine peste tot, m-au încurajat. În noua clasă am cunoscut colege care mă înțelegeau și ne-am potrivit foarte bine. Nu mă mai simțeam inferioară că vin de la țară, din Călărași. M-au ajutat și m-au motivat să merg la școală. Am avut susținere să termin școala și din partea soțului meu. Așa am terminat clasa a XII-a. Am luat și bacalaureatul, iar acum sunt anul II la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, la Universitatea București”.
Elena este unul din acei copii din mediul rural care nu s-au gândit să studieze mai departe de ciclul gimnazial. Este rezultatul muncii unor cadre didactice care au investit dragoste și pasiune pentru copii, cadre care au dat mai departe această pasiune, cadre model.
Și Elena a abandonat, dar a avut susținere continuă să se întoarcă la școală, să își finalizeze studiile. Avea nevoie de încurajare, de validare, atât de lipsită încă din ciclul primar!
Ea oferă câteva sfaturi celor care cred că nu pot, celor care se simt descurajați și simt că nu sunt pe calea prielnică lor: „Fiți atenți la cei din jurul vostru, la anturaj, la prieteni și feriți-vă de persoanele toxice! Când simțiți că nu mai puteți, vorbiți cu cineva drag vouă. Nu învățați pentru note, învățați pentru voi, pentru viață!”.
Acum, cadru didactic și soție, Elena realizează cât de mult a însemnat pentru ea implicarea doamnei Jipa și a doamnei Brișan, profesoarele ei din școala generală: „Cred că dacă nu ar fi fost doamnele mele profesoare, acum aș fi fost tot la țară și nu aș fi cunoscut viața aceasta de oraș, cu atât de multe opțiuni. Fără implicarea dânselor, nu aș fi fost aici, acum”.
