32.7.20.6
Diferența este semnificativă între numere, așa cum este și în catalog: 32 de elevi în catalogul clasei I la începutul anului școlar, 7 elevi plecați în străinătate care nu s-au prezentat deloc la școală, 20 de elevi vin constant, iar 5 – ocazional.
La începutul anului școlar 2020, Bianca Boia a organizat o primă ședință cu părinții elevilor; au venit 3 părinți, însă la o următoare sedință au venit 17, iar 5 părinți au anunțat-o pe Bianca despre faptul că nu pot fi prezenți din anumite motive. După 1 an de zile, părinții înțeleg acum importanța școlarizării și fac tot posibilul să îi trimită pe copii la școală.
Aici, la Gârcini, în clasa Biancăi, numele și prenumele copiilor notați în catalog se întâmplă să nu coincidă cu prezența elevilor la clasă, așa cum se întâmplă să aibă în clasa a II-a elevi de vârstă mai mare, de 12 ani, elevi ce repetă clasa din motive de absenteism.
Ne gândim că 110 absențe sunt multe. Dincolo de numărul lor, ele arată o realitate cu care elevii se confruntă: fiecare copil trebuie să aducă un venit, iar a recunoaște asta este dureros.
„Am apelat la ajutorul mediatorului școlar în momentul în care m-am hotărât să merg în comunitate ca să aflu motivele pentru care elevii nu vin la școală. Copiii absentează din cauză că sunt bolnavi, însă nu aduc scutire, iar părinții nu sunt interesați de educația propriilor copii fiindcă nu văd oportunitățile la care aceștia ar putea avea acces. De cele mai multe ori, copiii devin îngrijitori pentru frații mai mici, iar timpul pentru școală este dedicat lor, timp în care mama este la muncă. Acești copii sunt lăsați singuri acasă și nimeni nu mai rămâne alături de ei să se preocupe de școlarizare. Alteori, îi văd în fața magazinelor.”, ne declară Bianca.
Ca să îi aducă și menține în școală, Bianca a obținut un parteneriat pentru activități extra-școlare, oferind copiilor ateliere de pictură pe sticlă: „ elevii sunt mult mai determinați să își finalizeze sarcinile de lucru corect și complet.
Văd cum atenția la detalii și simtul estetic se dezvoltă cu fiecare întâlnire.
F. a fost și este un elev silitor, ascultător și responsabil când vine vorba despre învățătură. Cu toate acestea, se frustra atunci când întâmpina situații noi și pe care nu le putea gestiona singur. Acum, de când participă la cursul de picture, observ că acum nu mai are tendința de a renunța atunci când se întâlnește cu o sarcina greu de rezolvat. Ba mai mult, reușește să-și exprime controlat emoțiile și asta nu poate decât să mă bucure. C., de asemena, este o elevă silitoare si dornică de a învața. Pe parcursul anilor de școală a întâmpinat dificultăți la învățare, mai ales la matematică. Participarea ei la aceste ateliere au ajutat-o să-si dezvolte, în principal, simtul estetic si apoi și dorința lucrului bine făcut.
Așezarea și orientarea corectă a textului în pagină, precum și dorința de a nu renunța atunci când greșește sunt noile ei calități”.
Uneori, posibilitățile unui cadru didactic de a aduce copiii la școală sunt limitate de către familie sau comunitate. Alteori, de efortul personal. Fiecare profesor face mai mult decât a fi în fața copiilor, la clasă, face mai mult decât consideră că poate. Uneori, depășește barierele proprii pe care considera că le are.
Educația se face și dincolo de ușa școlii și se continua acolo, pe teren, în comunitate.
Educația se face cu blândețe, cu reziliență, cu inovație. Continuu.