“Doamna, puteți să puneți filmulețele cu noi pe net, ca să mă uit de câte ori mi se face dor de școală?”

December 28, 2015
SuperTeach
Comments Off on “Doamna, puteți să puneți filmulețele cu noi pe net, ca să mă uit de câte ori mi se face dor de școală?”

Povestea Adei Barbu, învățător Teach for Romania în Ferentari, București. Fragmente preluate din articolul „De profesie învățător”, apărut în DOR #19. Îl poți citi integral aici.

Donează o lecție de calitate!

 

”Părinţii elevilor ei (Ada Barbu, profesor Teach for Romania), locuiesc toţi în cartierul Ferentari și majoritatea au studiat la aceeași școală la care sunt acum copiii lor; 80% dintre elevi au câte un părinte plecat la muncă în străinătate, iar majoritatea din cei rămași acasă lucrează ca paznici sau femei de serviciu. Unii copii sunt de etnie romă, dar numai o fetiţă vorbește romani. Unii povestesc la școală cu zâmbetul pe buze că sunt bătuţi de părinţi acasă. La ore vin îmbrăcaţi curat, iar fetele au ghiozdane roz și bluziţe roz și codiţe. Dacă vreunul dintre ei are câte o napolitană sau sticksuri sau gumă, le împarte cu ceilalţi. Dacă se mai iscă vreo ceartă, protagoniștii sunt de regulă aceiași doi‑trei băieţi, dar sunt despărţiţi repede de ceilalţi copii. În clasa Adei nu se intră pe geam și nu se iese pe geam, nu se trântesc uși și nu se izbesc pereţii, așa cum se întâmpla astă-vară la școala din Tărlungeni, lângă Brașov, unde Ada și colegii ei din TfR s‑au pregătit timp de o lună înainte de a‑și lua locurile la catedră. Cei mai mulţi dintre ei predau acum în comunităţi rurale izolate și sărace, unde principalele probleme sunt violenţa extremă, repetenţia, abandonul școlar și absenteismul și unde părinţii preferă să își ia copiii la muncă, decât să îi lase la școală.

Școala din Ferentari la care e Ada e o școală de cartier, ca mai toate din România, dar e încărcată cu prejudecăţile asociate unui cartier locuit preponderent de romi: indisciplină, infracţionalitate ridicată, dezinteres pentru învăţătură. Iar rezultatele unora dintre elevi reflectă asta, astfel încât școala a decis să îi separe pe elevii buni din clasele „A” de cei cu probleme, de la „B”. „Te mut la B” a devenit o ameninţare pentru cei care nu învaţă. În aceste condiţii, e ciudat pentru colegii din cancelarie că Ada a lucrat câteva ore voluntar cu elevii de la a VIII‑a B înainte de teza de română, la iniţiativa lor, și continuă să mai facă engleză cu ei: de ce ar vrea o învăţătoare nou‑venită să stea peste program și să lucreze gratis cu niște elevi care oricum n‑au nicio șansă să ia examenul de clasa a VIII‑a?”

E greu de imaginat că, în astfel de condiții, copiilor le-ar putea fi dor de școală. Însă Ada nu doar că lucrează cu ei, dar îi face pe copii să se trezească zilnic cu entuziasm pentru a merge la școală.

Poza Ada

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Robert, unul dintre elevii ei, este crescut de bunica lui. Mama lui a plecat încă de când s-a născut el în Italia, iar tatăl lui l-a părăsit înainte de a se naște. Bunica i-a spus că tatăl a murit salvând de la înec un alt copil.

Ada își amintește: „Când a intrat în clasă, Robert era mai măricel și mai isteț decât tot ceilalți copii, dar și foarte egocentric, individualist; voia să vorbească numai el, chiar și peste mine. Mă întreba constant: Doamna, dacă ar fi să alegeți un copil din toată clasa cu care să plecați pe o insulă, pe cine ați lua? – aștepta să spun că pe el. Mai spunea adesea, tot de față cu ceilalți copii, că ar vrea să se mute din clasa noastră pentru că se simte prea deștept și cuminte pe lângă ceilalți.

Încetul cu încetul, am început să dau provocări copiilor, provocări care dezvoltau comportamente de responsabilitate/grijă față de celalălalt. Stiind că Robert e competitiv în orice i-ai da de făcut. Bineînțeles, el a tot început să facă fapte bune ca să fie elevul cu cele mai multe provocări bifate la finalul zilei.

De aceea, în al doilea semestru, Robert a început să împartă absolut toate bunurile lui cu colegii, a început să își petreacă pauzele ajutându-i pe alții să înțeleagă relația cauză-efect, sau adunarea cu 6.

Atitudinea lui de îmi pasă a venit în ultimele zile de școală, când mi-a cerut permisiunea să se urce pe podiumul din fața tablei ca să facă un anunț: Dragi și stimați colegi, observ că în ultimele zile ați început să o luați razna din cauza căldurii. Doamna se chinuie să facă activități în echipe cu noi ca să fie pentru noi mai amuzantă școala, dar voi nu vă cumințiți. Avem nevoie de un președinte, un lider al clasei, un șef care să liniștească clasa asta. În pauză veți găsi lipită pe perete o foaie pe care să vă înscrieți candidatura și o cutie în care să puneți voturi. Vineri vă anunț cine e președintele.

Chiar și cel mai bun lider are slăbiciunile lui, mai zice el din când în când.

Părinții copiilor simt și ei că ceva îi copii lor se schimbă în fiecare zi. Recent, Ada a primit un mesaj de la părinții Cristinei, una dintre fetițe:

“Pentru mine a fost foarte important sa vad cat de fericita a fost fetita mea si sa aud cu cata dragoste a vorbit de dvs… eu va multumesc ca v-ati dat atat de mult interes pentru a-i face fericiti… este atat de important ca un parinte care isi trezeste copilul sa mearga la scoala, iar acesta sa se ridice din pat cu o mare placere si vineri seara la culcare sa-i para rau ca ziua urmatoare nu are ore… chiar daca nu stie inca mare lucru pt ca este micuta dar cel putin Cristina e bucuroasa sa mearga la scoalava multumesc.

Ada și copiii au nevoie de susținerea ta! Donează 10 EURO, echivalentul unei lecții de calitate!

Donează o lecție de calitate!