Despre un altfel de viitor, la OMV Petrom

Altfel a fost cuvântul care a reprezentat ziua copiilor din Şcoala Pitaru-Potlogi din județul Dâmboviţa. Însoţiţi de profesoara lor, Lavinia Niţă, vizita la sediul OMV Petrom din Bolintin-Vale le-a adus motivaţie, interes pentru carieră şi o altfel de perspectivă asupra propriului viitor, toate acoperite de distracţia si bună-starea Şcolii Altfel.

10

Elevii au intrat în sediul Petrom cu o uşoară emoţie, dar entuziasmaţi pentru ce urma să li se prezinte, un tur cât mai familiar şi pe placul lor, distractiv şi captivant: „Doamna Tudor a fost foarte draguţă şi RĂBDĂTOARE :), ceea ce este un lucru foarte important în colaborarea cu copii ca şi noi!”.
Răbdarea este una dintre calităţile pe care copiii le-au dedus în conducerea şi munca acestei firme, alături de munca în echipă, perseverenţă, hotărâre, integritate, chiar şi famile, aşa cum afirmă unul dintre elevi:
„În cele din urmă, firma PETROM ne-a invitat la o sedinţă unde ne-au prezentat stagiari, care ne-au povestit cum se comportă colegii lor superiori cu ei, dar ne-au prezentat pe scurt şi meseria de petrolist, din care eu unul am dedus că ei lucrează în echipă, nefiind în acelaşi neam, dar comportându-se ca o familie.”
Odată intraţi în sala de şedinţe, copiii Laviniei au avut parte de o experienţă unică: au fost invitaţi să ocupe câte un loc pe scaune,  loc ce indica câte o funcţie diferită din cadrul companiei (director de resurse umane, şef de sustenabilitate, director executiv ). Plini de bucurie şi interes pentru „noul lor loc de muncă” s-au implicat pe cât posibil în a remarca cum s-ar descurca într-o astfel de poziţie.
De asemenea, colaborarea cu adulţii şi ieşirea din obişnuitul cadru de învăţare şi-a pus amprenta, astfel încât s-a dezvoltat ideea de colectivitate, de încredere în grup şi de colaborare.
Profesoara lor, Lavinia Niţă, apreciază sinceritatea şi tot ceea ce au învaţat elevii săi.
„A fost prima excursie pe care am organizat-o şi m-am bucurat să primesc feedback pozitiv din partea elevilor. Acum pot să consturiesc pe principiile prezentate astăzi (lucrul în echipă, excelenţă, perseverenţă) şi cred că vor avea un mai mare impact, acum că au venit şi de la alte persoane. Astăzi, un elev de clasa a opta mi-a zis că simte că devine un om mai bun şi asta numai datorită mie!”

11

Sentimentele de apreciere si recunoştinţă au fost prezente pe tot parcursul vizitei, copiii recunoscând dorinţa de a deveni oameni mari si ambiţioşi pentru a ajunge în această firmă peste ani.
„Chiar aş vrea ca de acum încolo să mă implic şi eu mai mult! Am fost foarte impresionată şi dacă aş putea…de la vârsta de 13 ani aş vrea să lucrez acolo.”
„Chiar vreau…să fac parte… Când am intrat în acel bloc uriaş şi am pus piciorul pe gresia aceea şi am făcut PRIMUL PAS, îmi dădeau lacrimile de fericire. Şi la recepţie când a strigat doamna aceea numele meu, plină de emoţii am reuşit să scot pe gură Prezent!”.
 „Aş vrea să le transmit că apreciez munca lor şi că s-au străduit foarte mult pentru a ne explica toate aceste chestii greu de înţeles. Şi le mulţumesc pentru cadourile primite şi pentru că au putut să ne ofere o astfel de şansă. Şi să-mi păstreze un loc între directori! Mă pun pe învăţat pentru a ajunge acolo!”.
Copiii au remarcat şi și-au însuşit valori precum integritate, responsabilitate, răbdare, perseverenţă şi au experimentat ce înseamnă o astfel de slujbă, în care s-au implicat plini de entuziasm şi încântare, mai ales datorită oamenilor prezenţi în vizita de la OMV Petrom, cărora le mulţumim pentru găzduire şi pentru atitudinea caldă, părintească, pe care au avut-o față de elevii noştrii.

12

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *