Despre comunicare, cu Paul Olteanu în LSA 2017

Timp de 3 zile, Paul Olteanu ne-a fost alături pentru a ne reînvăța ce înseamnă comunicarea. Mihaela Vasilescu, viitor profesor Teach for Romania, ne povestește mai jos cum a fost!

Am trăit mulți ani cu tristețea că nu mă simt iubită, cu toate că omul de lângă mine îmi spune asta în cuvinte. Au fost reproșuri și suferință din partea mea, dezamăgiri din partea lui, nervi pe care niciunul dintre noi nu îi știam gestiona, confuzia că după astfel de perioade urmau altele foarte bune și că atunci când credeam că lucrurile merg bine totul se năruia în câteva minute, aparent fără niciun motiv.

Mi-am dorit adrenalină și provocări, am trăit voluptatea lui „a face”, am fermecat oameni de dragul de a străluci, am obținut cele mai ciudate lucruri doar fiind șarmantă și de acolo, de pe scena pe care străluceam, de neînțeles pentru ceilalți, tot eu mi-am dorit familie și ăsta a fost cel mai de preț lucru ani de zile, până când cel mai important lucru a devenit să mut munții din loc având ca motor, toiag și ideal valorile mele, aceleași dintotdeauna, dar pentru care până acum nu făcusem mare lucru.

De neînțeles pentru prietenii mei, aceeași fată care chefuia prin cluburi nopți la rând, care a făcut scubadiving, care cucerea pe oricine și-și transforma cei mai aprigi dușmani în parteneri loiali, care a renunțat la lucruri mari pentru familie, este acum în L.S.A., la Teach for Romania, nerăbdătoare și hotărâtă să fie mâna întinsă unor copii dintr-o comunitate vulnerabilă, fără cluburi, fără aventură, cu doar puțin timp pentru familie. Pare o nebunie să las totul în urmă fără regrete și să susțin o cauză pentru care până acum am avut gânduri bune, dar nu și resurse.

Și în contextul ăsta apare Paul Olteanu, care mă privește cu încredere și-mi spune că nu numai că este normal ce se întâmplă cu mine, ci și că pot și este de dorit să fac asta.

Încredere este cuvântul pentru Paul, omul care timp de 3 zile a stat în fața a peste 50 de oameni și a vorbit pe limba tuturor, în condițiile în care noi vorbim foarte multe limbi și nu mă refer la engleză sau spaniolă, nici la dialectele moldovenesc sau ardelenesc, ci la limba fiecărui tip de personalitate, ăla care ne face să vedem lucrurile atât de diferit.

Desigur, este năucitor să mi se faciliteze accesul la Process Communication Model (PCM), instrumentul cu ajutorul căruia s-a făcut ani de zile recrutarea la NASA, dar mai profund decât atât este să mi se ofere liniștea și siguranța că sunt un om normal, aceeași eu, scafandru, mamă, om vesel, dar și cea care se oferă unei comunități vulnerabile. Este important să știu ce s-a întâmplat cu mine, de ce mă aflu aici, ce resurse am și ce va urma. Este pace când pot să-i privesc pe cei din jurul meu cu îngăduință, să le înțeleg și să le vorbesc limba, să le întind o mână care să-i ridice în loc să-i car ca pe niște pietre de moară din abisurile în care chiar eu îi adânceam uneori, nu din răutate, doar din neștiință, să știu că mama mă iubește la fel de mult cum îmi iubesc și eu copiii, chiar dacă eu nu am înțeles asta până acum, să le pot spune copiilor că îi iubesc și ei să înțeleagă ce le spun, să fiu tristă fără ca omul de lângă mine să se simtă vinovat pentru ce simt eu.

Despre asta este PCM, un model de proces de comunicare pe care Paul l-a împărtășit cu noi, ușurându-ne munca de viitori învățători și profesori. De ce a făcut asta? Pentru că, odată ce ai înțeles cum comunică oamenii, este greu să rămâi în paradigma de om bun/om rău, om deștept/om prost, se schimbă ceva în tine și începi să vezi oameni diferiți și valoroși, ajungi să-ți dorești să vadă și ei asta, să vadă toată lumea, să ai încredere.

Asta mi-a dat Paul, încredere!