Pășește cu grijă ca să nu deranjeze liniștea din școală. Aproape de ușa clasei în care urmează să intre, parcă trage aer în piept și oftează mai mult pentru sine. Dintr-o dată, toată energia lui invadează sala de clasă, iar elevii îl salută ca pe cel mai bun prieten. Nu îl scapă niciun elev din ochi! Zâmbește și glumește cu fiecare.
Suntem la ora de limba și literatura română susținută de profesorul Marian Ghiță. Știe exact cum să îi apropie pe elevi de disciplina pe care o predă, fără a părea o oră comună: evaluăm împreună temele pregătite, unii dintre elevi sunt extraordinar de încântați și nerăbdători să citească din caiete temele documentate pe internet și în manual, alții aproape că stau cu mâna ridicată la fiecare întrebare ce necesită răspuns, iar alții își exprimă dorința de a avea o părere „altfel” față de ceea ce s-a răspuns până acum în clasă.
Marian îi încurajează pe elevii lui să se exprime liber și să folosească, acolo unde se poate, tehnologia ca să se informeze. Cu atât mai mult, ora de limba și literatura română pare ora în care istoria, geografia, literatura, dezvoltarea personală, matematica, toate, se imbină transdisciplinar. Se discută despre insule, eseuri, despre eroi, despre personaje fictive și reale. Se discută și despre posibilitatea pe care a verbalizat-o o elevă „dar dacă personajele fictive au fost cândva reale și noi nu știm asta fiindcă nu avem nicio sursă care să ateste asta?”.
Fiecare întrebare ce necesită răspuns pare că naște un fel de poveste în care participă cu toții, din curiozitate, din prezența lor activă acolo, în sala de clasă.
Se întâmplă la școala nr.2, Jilava. La ora de limba și literatura română. La ora profesorului care a învățat, pe propria piele, despre discriminare, abandon școlar și determinare. Profesorul care are ajutor deplin și din partea conducerii școlii pe care o reprezintă.
Marian a fost crescut de bunici, timp în care părinții erau plecați în Spania ca să muncească.
Povestește că provine dintr-o familie care nu cunoștea importanța școlarizării, aspect ce l-a afectat o perioadă de timp, deoarece nu considera că este un elev bun și nici nu avea modele în familie pe care să le urmeze.
În școală, când era elev, a simțit că este discriminat, descurajat și fără sens. La decesul bunicului, a fost nevoit să se mute cu părinții, în Spania. Nu s-a acomodat, așa că s-a întors în România. Aici și-a dat seama că vrea să reia studiile.
O profesoară l-a întrebat la ce liceu vrea să studieze mai departe și l-a încurajat să încerce, să nu abandoneze școala. Încrederea profesoarei l-a determinat pe Marian să nu renunțe, optând mai departe de liceu, pentru Facultatea de litere, secția română-spaniolă.
Pasionat de poezie, scria încă din clasa a șaptea, însă interesul a fost alimentat de către profesorii din facultate, așa că, anul trecut, primul său volum de poezii „Ezita” a fost publicat cu ajutorul Centrului Național de Cultură a Romilor.
„E foarte simplu să scrii ceva, dar să nu aibă sens. Dar dacă vrei să faci artă din cele mai simple cuvinte, trebuie să citești mult. Sunt recunoscător că în facultate am fost susținut de doamna Ioana Pârvulescu și de domnul Emanuel Ulubeanu. M-au încurajat și au crezut în mine. A fost ceea ce a contat mai mult!”.
Cu aceste modele de profesori în minte, Marian a ales să se implice în educație și să fie profesor Teach for Romania. Vrea să ofere o șansă la educație de calitate tuturor copiilor. Știe ce înseamnă discriminarea și își dorește ca elevii lui să aibă parte de o viață mai ușoară datorită educației pe care și-o formează.
Observă că aici, în comunitatea din Jilava, cea mai mare problema este sărăcia și acest factor influențează uneori prezența elevilor la școală, cît și resursele pentru învățare pe care nu le au de acasă.
Marian simte că e greu uneori să aducă la clasă motive reale, practice, actuale pentru a își motiva elevii să vină la școală deoarece, în comunitatea lor, adulții își câștigă altfel traiul, chiar și fără educație.
„În prima săptămână am lucrat cu elevii la dezvoltarea lor, la dezvoltarea stimei de sine și la a înțelege că și eu sunt de etnie și că educația și studiile m-au ajutat în viață și fără aceste instrumente, nu aș fi fost aici. Mă bucur acum când ma sună părinții și îmi spun că ai lor copii învață și îmi mulțumesc că i-am atras la școală”.
Aduce la clasă poveștile personale, experiențele prin care Marian a trecut ca să le creeze elevilor un context de înțelegere favorabil.
„Niciodată nu mi-am dorit să fiu apreciat pentru lucrurile pe care nu le-am făcut, dar pe cele pe care le-am făcut, consider că meritam apreciere. Dacă eu mi-am dorit ceva vreodată, a fost să fiu tratat în mod egal cu ceilalți”. Iar acest lucru se vede la clasă. Dincolo de ceea ce poate capta ochiul. Se simte.