Construim modele pentru viitor. Alături de Ivona Munteanu, alumnă Teach for Romania.

March 29, 2021
Comments Off on Construim modele pentru viitor. Alături de Ivona Munteanu, alumnă Teach for Romania.

Ivona este profesor de limba și literatura română la Liceul Tehnologic din Fundulea și, în paralel, se implică în diverse proiecte din domeniul educației: este trainer pentru profesori, moderator al unor cluburi de lectură și, cel mai recent, moderator al podcastului Educonect – sprijin și încredere pentru profesori.

În 2015 aplica în programul nostru, aflându-se la o răscruce de drumuri, în căutare de sens.

Când lucram în publicitate, spre sfârșitul perioadei, începusem să resimt din ce în ce mai mult lipsa unui rost mai înalt în munca mea. M-am implicat în câteva campanii umanitare și mi-au adus o mare satisfacție. Am început să fac voluntariat cu copii și întâlnirea săptămânală cu ei era bucurie pură. Mi se potrivea, munca mea avea sens pentru copii și scotea ce era mai bun din mine atunci. În paralel, începusem să observ că mă plâng mult de ce nu-mi convine în România și mă tot gândeam de unde ar trebui începută o schimbare profundă. Ce e de făcut încât să fiu parte din soluție, nu din corul celor care se lamentează. Răspunsul meu pentru toate dilemele mele de-atunci, a fost să devin profă. Deci, pe scurt, m-a atras ideea de a avea impact, la clasă dar și în societate.

În cadrul programului a învățat să se cunoască mai bine, să fie mai înțelegătoare cu ea, fără să renunțe la avea așteptări înalte, să-i înțeleagă mai bine pe elevi și contextul lor. În plus, și-a dezvoltat abilități de leadership, dar și de trainer, ceea ce o ajută foarte mult în prezent.

Ca profesor în program ai acces la o zonă a educației din România despre care mulți nu-și pot imagina că există. Predând acolo, în medii care se confruntă cu violență, sărăcie, inechitate, discriminare, lipsă de speranță și de oportunități, departe de promisiunile luminoase ale unei educații europene de secol XXI, înțelegi foarte bine care sunt problemele profunde ale sistemului și poți gândi soluții care chiar să funcționeze în viața reală, nu în cărți sau în discursuri ce dau bine. De aceea, intervenția alumnilor e oportună, pentru că pleacă de la experiențe interiorizate de ei în anii de predare, pentru că că pune pe masă probleme ale educației din România adeseori lăsate deoparte de discursul public, din comoditate sau din neștiință. Prin intervenția în zona de media, noi ne-am propus să schimbăm percepția asupra profesorului și asupra meseriei și să-i încurajăm pe profesorii care îndrăznesc să fie diferiți, să fie dornici să învețe. Schimbări profunde în educație nu se pot face doar cu o mână de entuziaști, ici-colo, e nevoie de viziune națională despre perspectivele educației și de intervenții la nivel de politici publice. Iar aici rolul alumnilor Teach este esențial.

Cu experiența celor 2 ani de program și cu un nou bagaj de abilități și competențe, absolvenții programului nostru sunt pregătiți să-și folosească experiența pentru a influența și mai mult sistemul educațional din diverse roluri strategice: în media, prin creșterea conștientizării în ceea ce privește importanța educației din România, prin influențarea politicilor publice, ca inovatori sociali și comunitari, prin formarea altor profesori sau chiar din interiorul școlilor, ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari.