Construim modele pentru viitor. Alături de Ioana Ghiga, alumnă Teach for Romania.

March 22, 2021
Comments Off on Construim modele pentru viitor. Alături de Ioana Ghiga, alumnă Teach for Romania.

Ioana este psiholog clinician format în analiză tranzacțională, traducător și profesor format în mediul privat, pe noile tehnologii. Acum 3 ani, însă, se înscria în programul nostru și făcea trecerea către sistemul public de învățământ.

Experiența de a fi profesor în trei școli din medii vulnerabile din Argeș, vreme de doi ani, pentru câteva sute de copii, a fost de departe una dintre cele mai intense și pline de învățăminte din viața mea de până acum. Mi-a plăcut atât de tare, că am rămas și al treilea an ca profesor, consilier educativ și coordonator de Centru after-school „Nouă ne pasă”, în școala mea de bază din Poienarii de Argeș, în ciuda provocărilor de tot felul, care au fost tot atâtea oportunități de creștere pentru mine.

 

Dacă am intrat în sistem cu ambiția de a învăța să lucrez cu grupe mai mari de copii decât cele cu care lucrasem până atunci, pe măsură ce făceam acest lucru am descoperit cum se pot transforma mediul de învățare și spațiul fizic al unei școli, cum cancelariile școlilor românești pot fi un adevărat mediu de dezvoltare personală și profesională, cu puțină organizare, o viziune comună și o abordare strategică, și am descoperit o mare nevoie de formare a profesorilor, neacoperită de cursurile organizate de către diverse instituții.

Așa a ajuns ca, în ultima vreme, să se dedice formării de formatori, sprijinind, cu experiența și cunoștințele sale de psiholog, profesor și dezvoltator de comunități, și alți colegi din sistem suficient de curajoși să-și asume participarea la programe de formare transformaționale, profesioniste și personalizate pe nevoile fiecărei comunități. Deși impactul ca trainer este mult mai mare, reușind să ajungă la zeci de profesori și directori de școli și, implicit, la mii de copii, Ioana ne mărturisește că izvorul său de energie continuă să fie întâlnirile pe care le are la clasă cu cei 73 de elevi de gimnaziu cu care lucrează anul acesta.

A fi părinte și a fi profesor sunt, de departe, lucrurile cele mai dificile și mai revelatoare pe care le-am făcut vreodată.

Cu experiența celor 2 ani de program și cu un nou bagaj de abilități și competențe, absolvenții programului nostru sunt pregătiți să-și folosească experiența pentru a influența și mai mult sistemul educațional din diverse roluri strategice: în media, prin creșterea conștientizării în ceea ce privește importanța educației din România, prin influențarea politicilor publice, ca inovatori sociali și comunitari, prin formarea altor profesori sau chiar din interiorul școlilor, ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari.