Construim modele pentru viitor. Alături de Costin Enache, generația a 7-a Teach for Romania.

March 12, 2021
Comments Off on Construim modele pentru viitor. Alături de Costin Enache, generația a 7-a Teach for Romania.
Costin este de profesie ecolog, cu experiență în cercetare și în consultanță de mediu și în prezent studiază pentru un doctorat în ecologie. Este în primul an la catedră, ca profesor de biologie pentru copiii din Sânpetru și Tărlungeni și a aplicat în Teach cu un gând clar – să aibă un impact real în comunitățile rurale.
 
Cred că dacă continuăm să repetăm aceleași greșeli, problemele care ne urmăresc în prezent se vor agrava în viitor. Sper ca prin educație să rupem acest cerc vicios.
Își dorește tare mult ca prin orele de biologie să le poată oferi elevilor săi o viziune asupra bogăției naturale cu care se înconjoară, a potențialului acestor zone rurale în care trăiesc și a responsabilității lor în ceea ce privește conservarea și creșterea acestui potențial. În plus, după finalizarea programului, are în plan să înceapă un program de educație non-formală în comunitățile rurale, știind că acești copii au nevoie de învățare prin experiență, de noțiuni mai puțin abstracte și mai vizibile.
 
Cred că un program de educație în aer liber le-ar da oportunitatea de a înțelege mai bine concepte științifice, de a observa atât potențialul zonelor în care trăiesc, cât și impactul antropic. Totodată, le-ar dezvolta capacitatea de rezolvare a problemelor și ar construi o relație mai bună cu educația, diferită de cea de la clasă. Dar cel mai mult cred că ar conta oportunitatea ca acești elevi să formeze mici comunități, să iasă din mediul lor, din zona lor de confort și să viziteze locuri noi.
Cu experiența celor 2 ani de program și cu un nou bagaj de abilități și competențe, absolvenții programului nostru sunt pregătiți să-și folosească experiența pentru a influența și mai mult sistemul educațional din diverse roluri strategice: în media, prin creșterea conștientizării în ceea ce privește importanța educației din România, prin influențarea politicilor publice, ca inovatori sociali și comunitari, prin formarea altor profesori sau chiar din interiorul școlilor, ca profesori, directori, metodiști sau inspectori școlari.