Ce este frica și ce facem (bine) cu ea?

April 7, 2020
SuperTeach
Comments Off on Ce este frica și ce facem (bine) cu ea?

acasa-episod-4-05-05

Cristina este tutor la Teach for Romania și alumnă a programului – a predat timp de doi ani în comuna Fundeni, Călărași. Cristina este omul din spatele antrenamentului pe care îl oferim profesorilor noștri ca să facă față emoțiilor copiilor din clasă. În acest episod, Cristina și Mara discută despre ce este frica și cum o gestionăm cu folos, părinți și copii, în această perioadă.

Ce este frica?

Sunt două lucruri de menționat de la bun început. Întâi este util să facem o distincție între frică și anxietate. Dacă frica este o emoție de bază, o stare adâncă de tulburare cauzată de un pericol real sau imaginar, („îmi e teamă de câini, de întuneric”), anxietatea este o teamă fără obiect, manifestată prin neliniște, o stare puternică de alertă față de un pericol iminent și nedeterminat. Această distincție este utilă pentru că primul pas în a ne gestiona constructiv emoțiile (noastre și ale copiilor) este să le putem identifica. Apoi, este util de notat că în principiu, copiii și adulții sunt înclinați să recunoască frica, dar au dificultăți în a-și identifica anxietatea.

Apoi, e important să reținem că nu există emoții pozitive și emoții negative. Oamenii se uită la frică și o identifică fiind o emoție negativă, însă asta este mai degrabă un mit. Frica este mecanismul evolutiv ce ne-a menținut în viață în decursul timpului. Este o emoție primară și intensă, care corespunde nevoii noastre de siguranță, o nevoie fundamentală, legată de mecanismele noastre instinctive de supraviețuire. Nu este constructiv să ne uităm la frică din perspectiva că nu este o emoție bună și că nu trebuie trăită. Contează foarte mult ca atunci când experimentăm această emoție, adulți și copii, să ne putem da seama ce simțim și ce ne semnalizează – un pericol existent sau inexistent. A o recunoaște este un proces foarte util față de situația: „am această stare de agitație și nu știu ce să fac cu ea”.

Și anxietatea?

Același principiu se aplică și pentru anxietate. Dacă ar fi să îi dam o față anxietății, putem vorbi despre următoarele manifestări fizice: palpitații, inspir dificil, respirație superficială, tremurături, dureri musculare, transpirație, gură uscată. Anxietatea prelungită se poate asocia cu tulburări de somn, concentrare insuficientă și iritabilitate. Nu toată lumea simte anxietatea în același fel sau la aceeași intensitate.

În perioada aceasta, mai mult ca niciodată anxietatea își face simțită prezența în viețile noastre și, ca adulți, avem responsabilitatea de a o așeza la masă și de a sta de vorbă cu ea. Nu cred că există metode general valabile în a face față anxietății, dar fiecare dintre noi poate să afle ce i se potrivește și cum poate face față mai bine acestei emoții, deloc confortabile. Cel mai simplu și la îndemână instrument pentru gestionarea anxietății este propria respirație. Un exercițiu foarte simplu este să inspiri în patru timpi. Ții respirația pentru 7 timpi, apoi expiri în 8 timpi. Pentru unii oameni funcționează tehnicile de mindfulness și meditația. Sunt alții care au nevoie de exerciții fizice. Scrisul este un alt instrument la îndemână, foarte de ajutor în această perioadă. Procesul de a pune pe hârtie ce simți, cum simți, ne scoate din energia elefantului. (vezi articolul anterior despre gestiunea emoțiilor). Nu contează ce tehnică alegem, important este să știm ce ne face bine, ce ne relaxează și să ne facem o rutină din a avea grijă de noi, adulții, și de emoțiile noastre. E ca în avion, mai întâi trebuie să ne punem noi masca de oxigen și apoi să o punem copiilor noștri.

Un alt doilea mit este legătura dintre frică și învățare. Multi dintre noi am crescut cu ideea că se poate învăța și de frică. Învățarea este un proces rațional, care nu se poate întâmpla cu adevărat dacă elefantul (vezi episodul anterior) conduce. Copiii pot memora atunci când le este frică sau când sunt anxioși – e un mecanism de supraviețuire –, dar nu pot învăța (vom discuta despre ce înseamnă pentru un copil să învețe într-un episod următor).

Ce înseamnă că unui copil îi este frică? Cum ne dăm seama?

Ne dăm seama după reacții. În principiu, frica are trei răspunsuri instinctive, atât la copii, cât și la adulți.

Îngheț – copilul nu poate răspunde provocării, toată energia sa psihică se mută în sistemul limbic și blochează orice răspuns comportamental. Înghețul poate să fie fizic, copilul nu poate reacționa, sau poate să fie mental, copilul nu poate să preia nicio informație din jurul său. Asta se întâmplă foarte des în învățare. Atunci când copilului îi este frică, nu mai poate reda nici măcar informațiile pe care le știa înainte.

Fuga – care poate să fie manifestată extern (vezi un câine și treci pe partea cealaltă a străzii), copilul se retrage la el în cameră. Copiii care nu pot evada fizic, evadează mental, se retrag în imaginar, nu te mai aud, nu te mai văd, adultul devine invizibil.

Lupta – răspunsul cel mai puțin tolerat de adulți. Copilul intră într-un joc de putere pentru a-și recâștiga confortul și stabilitatea emoțională și poate reacționa fie prin respingere („Lasă-mă în pace!”), fie prin comportamente opoziționale („Nu vreau!”).

Un lucru interesant în interacțiunea dintre adulți și copii în acest context este că reacția instinctivă la frică este un mecanism care se propagă – devine un joc de ping-pong între copil și adult. În noi ca adulți, aceste reacții opoziționale ale copilului declanșează diverse mecanisme greu de controlat. De exemplu, reacția opozițională „Nu vreau să fac asta!” încalcă nevoia de autoritate, de statut a adultului.
Ca adulți, ne este mai ușor să reacționăm cu empatie atunci când identificăm un copil speriat, dar empatia dispare atunci când dăm de comportamente opoziționale. Comportamentul de luptă al copilului declanșează în adulți reacții puternice, care nu le mai permit să răspundă cu aceeași empatie cum ar răspunde dacă ar ști că la celălalt capăt al comportamentului este un copil speriat, care trăiește o emoție puternică de frică și anxietate.

Cum răspundem la manifestările copiilor la frică? 

Primul pas este ca adultul să își dea seama atunci când copilului îi este frică, sau are o stare de anxietate. În spatele fiecărui comportament stau emoțiile. „Copilul nu este recalcitrant ca să mă enerveze, pentru că are ceva cu mine, reacționează în acest fel pentru că nu poate gestiona altfel ceea ce simte. Efectiv, nu știe cum.” Copilul nu poate spune „sunt speriat” sau „mi-e frică” pe moment, nu are capacitate de reflecție precum adulții, el doar va reacționa.

De aceea, mesaje care apelează la rațiune de tipul “te rog să stai cuminte”, „te rog să te calmezi”, „te rog frumos să îți revii”, nu funcționează. Primul pas este să dai spațiul necesar elefantului să își revină. Ajută mult ca adultul să oglindească emoția copilului, „văd că ești foarte agitat”, și să folosească niște mecanisme simple de autoreglare precum exerciții de respirație, de concentrare a atenției. După ce copilul își revine, abia apoi poți să ai o discuție, să înțelegi practic ce s-a întâmplat.

Cum vorbim cu copilul despre frică? 
Cu multă empatie și descriptiv. De exemplu: „Am observat că ai reacționat așa, ajută-mă să înțeleg, ce s-a întâmplat cu tine, ce-ai simțit, unde ai simțit?” Copiii mai mari, pot identifica frica și stimulii care le creează această emoție, însă nu știu cum să vorbească despre anxietate. Mai toți copiii pot să descrie ce simt în corp. Iată câteva întrebări ajutătoare:
  1. Cum se simte emoția asta în corp? Cum se simte în stomac? Dar în mâini și în picioare?
  2. Dacă ar fi să desenăm emoția, cum am desena-o?
  3. Dacă ar fi să ne imaginăm că ne împrietenim cu ea, cum crezi că am putea face asta?
  4. Dacă ar putea să vorbească, ce crezi că ar zice?
Care sunt patru idei principale cu care să rămânem în minte? 
  • Unu. Nu ne putem ajuta copiii, dacă nu se ajutăm pe noi să facem față stresului și anxietății din această perioadă
  • Doi. În spatele comportamentelor copiilor care pentru noi, adulții, sunt intolerabile sau dispruptive, recalcitrante, sunt emoții și este important să ne dăm seama de asta și să le identificăm. Ne va ajuta să reacționăm mai bine și să le fim de ajutor copiilor.
  • Trei. Răspunsurile instinctive la frică sunt îngheț, fugă și luptă.
  • Patru. E important să nu ne așteptăm ca atunci când copiii sunt într-o stare emoțională copleșitoare (cum este frica sau anxietatea) să răspundă la instrucțiuni raționale.

Acest articol face parte din campania Acasă împreună cu copiii cu sfaturi și resurse pentru părinții în auto-izolare acasă alături de copiii lor în această perioadă. Cei care își doresc să afle sfaturi și idei educative de la noi, se pot abona aici. Împreună suntem mai puternici!