Bunitorii, avioanele şi actorul (sau despre cum m-am schimbat altfel decât eram înainte)

July 6, 2016
SuperTeach

Marţi, 28 iunie, dimineaţa pe la 6:30. Alerg val-vârtej spre Piaţa Sudului, cu ochii cârpiţi de somn. De la Piaţa Sudului iau microbuzul spre Budeşti. E deja vacanţă pentru copii, dar pentru profesori şcoala nu s-a terminat şi la mine urmează o excursie cu elevii de-a VII-a la care mă gândesc de săptămâni. Am emoţii mari. Sunt clasa mea cea mai provocatoare, cu un comportament care m-a pus adesea în dificultate în clasă.

Ştiţi genul şapca pe ochi, cozoroc la spate, nu vreau, nu mă interesează, hai mai bine să facem un tărăboi să ne distrăm un pic? Cam aşa sunt cei mai mulţi elevi de la a VII-a. Dincolo de comportament, ochi vii de isteţime şi chef de încercat lucruri noi,  curiozitate, fragilitate şi potenţial cât Casa Poporului. Motivaţie şi încredere în educaţie – 0, la cei mai mulţi dintre ei. Şcoala e prilej de socializare şi de făcut poante cu băieţii, restul sunt poveşti.

Cu excursia aceasta mi-am propus să schimb ceva. Nu doar să vizităm locuri şi oameni. Îmi doresc să-i scot din mentalitatea de nu se poate, la ce bun?. Am ales aeroportul şi avioanele ca să îi încurajez să viseze cât mai sus. Pentru cineva, cândva zborul nu a mai părut o idee imposibilă, oricât de nebunesc a părut, a îndrăznit să creadă în visul lui şi a reuşit. În plus, mi se pare o experienţă neobişnuită, care să-i uimească şi să-i scoată din ei înşişi.  Îmi doresc să le ofer ocazia să întâlnească nişte oameni care şi-au descoperit şi îndeplinit visul prin educaţie şi prin muncă cinstită.

20160628_105138

Îi văd cum intru în curtea şcolii şi simt că deodată mi se duce somnul şi mi se umple inima de bucurie.  Sunt nerăbdători şi foarte veseli. Au ajuns cu o jumătate de oră mai devreme şi vor să plecăm înainte de ora stabilită, ceea ce chiar se întâmplă, în curând, pentru că suntem toţi. În microbuz zumzet şi glume. Pe măsură ce trecem prin satele spre Bucureşti, aud : „Doamnaaaa, vă place vila mea? Doamnaaaaa, asta e fabrica lu` bunicu! Ăsta e unul dintre merţanele mele!! ”

Încep şi miştourile pe seama colegilor. Le propun să îşi ia cineva dintre ei rolul de a le atrage atenţia când vorbesc urât şi când îşi jignesc colegii.  Se oferă Mache să le atragă atenţia să fie buni. Mache e un copil care vine rar pe la şcoală, extraordinar de chinestezic, descurcăreţ şi mereu plin de iniţiative. Şi cum să se cheme rolul acesta? Eu o să fiu bunitor, doamna! Bunitorul îşi ia rolul în serios şi o vreme toată lumea e mulţumită de implicarea lui. Vlad, un copil cu o gândire critică foarte bine dezvoltată, comentează tot ce vedem. Analizează replicile colegilor. Răsuceşte totul cu umor şi inteligenţă. Îl întreb ce rol îşi doreşte şi propune să fie el naratorul excursiei. Şi uite aşa, din rol în rol, din glumă în glumă ajungem la aeroport, conduşi de un domn şofer foarte înţelegător.

Ne aşteaptă minunatul copilot Alex, care ne-a ajutat cu organizarea acestei vizite. Alex are lipici instantaneu, le vorbeşte cu naturaleţe, îi inspiră, le stârneşte imaginaţia şi copiii sar cu întrebări. Dezinvoltura cu care exprimă fel de fel de dileme legate de zbor, de avioane, curiozitatea,  felul cum le scapără ochii mă încarcă pentru o vară întreagă în care n-o să-i mai văd. Nu am nevoie de confirmări suplimentare, dar sunt sute de momente care îmi confirmă că sunt unde trebuie şi că un an în şcoală e de departe cea mai intensă  şi mai frumoasă experienţă profesională din viaţa mea.

20160628_105513

Ajungem în hangar, unde suntem întâmpinaţi foarte primitor de  personalul din aeroport. Alex şi colegii lui fac turul hangarului cu multe explicaţii captivante despre avioane şi motoare, despre ce pregătire au avut nevoie pentru a ajunge să lucreze acolo. Dintre întrebările de la copii: doar bărbaţii se pot face piloţi? Şi doar femeile pot deveni stewardese? Unde se bagă cherosenul? La ce înălţime zboară?  Toată lumea răspune cu atenţie şi răbdare şi întrebările tot curg.

Pe fundal, dincolo de hangar, melancolic (pentru mine) spectacolul avioanelor care decoleaza sau vin pe pistă. Avem noroc şi reuşim să vizităm două avioane. Cabina piloţilor fascinează şi stârneşte planuri şi visuri! Copiii ascultă, privesc, pipăie obiectele, sunt uimiţi, comentează între ei informaţiile. Primesc diplome de mici piloţi din partea Tarom şi sunt entuziasmaţi. Regulile care li s-au explicat ferm de la început nu le stârnesc revolta cu care tratează de obicei regulile. Ascultă cu atenţie poveştile despre cum lucrează piloţii în echipă şi despre ce înseamnă echipa între inginerii care asigură reparaţiile avioanelor. Despre cât de mult contează detaliile şi încrederea în colegi. Matematica, fizica şi engleza, materiile obligatorii pentru a avea un job bun în aeroport devin deodată mai interesante, pentru că le înţeleg rostul, din poveştile oamenilor.

20160628_105732

Urmează masa într-un restaurant în aeroport şi mă topesc văzând cât sunt de dezinvolţi într-un loc pe care îl văd prima oară. Exersăm politeţea cu domnii care ne aduc mâncarea la masă. Michele descoperă că nu am primit pâine şi preia iniţiativa să meargă să ceară la casă. Imaginea lui, întorcându-se victorios cu tava plină de pâinici, mândria din privire, sentimentul pe care îl transmitea că a făcut o treabă bună şi îşi ajută colegii, sunt nepreţuite pentru profa căzută în admiraţie! Dan îi urmează firesc exemplul când se termină pâinea.

Iată un alt spectacol care i-a pus pe gânduri, dincolo de ferestrele imense ale restaurantului. În apropiere de terminal avioanele sunt manevrate de nişte maşini care de la distanţa par de jucărie! Maşinile astea aşa mici sunt atât de puternice încât mută din loc avioane care cântăresc tone!

Spre parcare, o nouă replică memorabilă. Vlad, naratorul, zăreşte un avion vechi în iarbă. Mă întreabă ce e cu el. Nu apuc să răspund, că aud propriul lui răspuns: „De fapt, probabil ca nici dumneavoastră nu aveţi de unde să ştiţi. Nu ştiu de ce copiii când nu ştiu ceva întreabă adulţii, poate nici ei nu ştiu toate răspunsurile!”.

Am ajuns la sediul Teach for Romania, unde ne aştepta Mădălin Mandin, actor de etnie romă la Teatrul Naţional. Dincolo de asta, un om generos cu ceilalţi, cu o poveste frumoasă! Alte vorbe, alte uimiri. A fost o dezbatere ad-hoc despre ce înseamnă să fii rom, despre visuri, despre oameni care au ajuns departe chiar dacă au provenit din familii cu posibilităţi reduse…i-am văzut căzând pe gânduri, argumentând păreri în contradictoriu, descoperind idei pe care nu le luaseră în calcul. Mădălin nu le-a vorbit ca unor copii, pe care îi mângâi pe creştet. Li s-a adresat ca unor persoane în gândirea cărora are încredere, a pus întrebări inconfortabile, i-a provocat, nu i-a lăsat să rămână în primele răspunsuri care le veneau în minte, acelea care fac plăcere părinţilor şi profesorilor.

S-a sfârşit totul cu un exerciţiu de improvizaţie care a stârnit foarte mult entuziasm. La final au primit cărţi de Jules Verne, oferite de Farmaciile Dona şi truse de badminton de la Farmexpert.

Pe drumul spre casă – veselie şi stat la poveşti. I-am simţit recunoscători şi mulţumiţi. Au povestit despre faptul că poţi să reuşeşti chiar dacă eşti sărac, despre ce frumos e când cineva se poartă prietenos, despre decizii pe care le-au luat în legătură cu şcoala. M-am schimbat altfel decât eram înainte, m-a anunţat Dan. „La Mădalin mi-a plăcut felul cum ne explica şi Alex m-a surprins că era copilot şi că ne povestea de viaţa lui”.  De la Michele am aflat că: „Înainte aveam o minte foarte închisă, dar acum aş vrea să îl iau pe Alex drept model. Mădălin ne-a dat nişte sfaturi foarte bune şi ne-a ajutat să înţelegem viaţa”. Florin mi-a spus că :„Înainte gândeam pur și simplu. Acum gândesc lucruri frumoase.”

20160628_114512

Denisa mi-a transmis că a impresionat-o foarte mult povestea lui Mădălin.

Cum a ajuns el aici fara nicio posibilitate ca toţi ceilalţi copii…şi povestea aceea că atunci când nu avea ce mânca, el mânca pâine cu gem cu toţi colegii de cameră… La mine s-a schimbat şi părerea despre ţigani. Adică nu mai contează ce spune lumea despre noi. Despre romi aveam o părere cam rea. Despre romii care stau în şatră. Acum gândesc că nu contează cum eşti, cum arăţi, eşti un om….şi asta contează. De la Alex am învăţat că dacă înveţi şi mergi mai departe poţi ajunge undeva….chiar dacă parinţii nu l-au mai lăsat un timp…şi încă ceva, de la dumneavoastră am învăţat cum să ne purtăm… Tot ceea ce am învăţat de la Madalin şi de la Alex, voi folosi cu drag… A fost o experienţă de neuitat… Mulţumesc…!

Costel a descoperit ce este un aviator şi cu ce se ocupă o stewardesă. A fost de asemenea foarte impresionat că toţi oamenii pe care i-a întâlnit vorbeau frumos.  Vlad şi-a dat seama că:

Eu ştiu doar 1% din ce se poate face pe această lume şi aş putea deveni o persoană de succes învăţând, căutând ceea ce vreau”. I-a plăcut şi „deoarece am învăţat unele chestii despre aeroport, aviaţie, mecanică pe care nu cred că puteam să le aflu fără sa merg în excursie şi vă mulţumesc încă o dată. Pe viitorul apropiat, dacă aş vrea să dau la mecanică/aviaţie, pot spune că ştiu deja 15% despre ele.

20160628_110538

Andreea a fost impresionată de „Alex şi cum a devenit el pilot dintr-un copil care avea vise mari a devenit ceea ce şi-a dorit. Am învăţat că viitorul meu este cel mai important şi mă voi documenta mai mult despre ceea ce vreau să devin”.

La rândul ei, doamna a învăţat că oricât ai crede că îţi cunoşti clasa, e loc mereu de surprize foarte plăcute. Că răbdarea, consecvenţa cu care le transmiţi copiilor anumite mesaje şi îi expui unor anumite situaţii chiar dacă luni la rând ţi se pare că nu se schimbă nimic, dau roade în final, cu siguranţă.

La sfârşit rămân copleşită şi recunoscătoare de toată frumuseţea de descoperit în ei, de curajul, de dezinvoltura, de politeţea lor, de isteţime, de prospeţimea şi inocenţa atâtor uimiri, de potenţialul lor de a fi bunitori şi în viaţa de zi cu zi. Toate – cadou –  de la clasa mea cea mai dificilă, de la care am ieşit adesea cu inima fărâmiţe.

Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această experienţă frumoasă: conducerea şcolii care ne-a susţinut şi ne-a pus încă o dată la dispoziţie microbuzul şcolar, domnul şofer Vali, răbdător şi atent, Alex, aviatorul şi echipa lui din aeroport care ne-au depăşit aşteptările cu organizarea vizitei,  Mădălin, actorul care i-a electrizat pe copii, oamenii din Teach for Romania, pentru găzduire, idei şi sprijin, Farmaciile Dona şi Farmexpert pentru cadouri.

Text de Ivona Dumitrache, profesoară Teach for Romania la școala din Budești.

Cu ajutorul tău, mai mulți copii pot avea parte de astfel de experiențe transformaționale!

Donează aici!

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>