„Am ajuns atât de departe ca să mă întorc acasă, la ai mei și să împărtășesc ce am văzut acolo” – despre transformare și misiune cu Iuliana Horvat

December 1, 2021
SuperTeach
Comments Off on „Am ajuns atât de departe ca să mă întorc acasă, la ai mei și să împărtășesc ce am văzut acolo” – despre transformare și misiune cu Iuliana Horvat

Zâmbește mereu și povestește cu multă reziliență despre copiii ei de grădiniță, copiii din Dărmănești, Bacău. Și ea a crescut la țară și știe ce înseamnă prejudecățile sau lipsa motivației pentru învățare. Mama ei îi spunea mereu „ asculta-mă, tu poți să scapi de eticheta asta doar dacă înveți”. Și a învățat, însă nu îi plăcea deloc când profesorul îi ruga pe elevi să copieze lecția din carte, simțea că nu așa trebuie să aibă loc învățarea la școală. De prejudecăți nu a scăpat pe toată perioada școlii, ea fiind „aia de la țară”.

La 19 ani, Iuliana Horvat a plecat dintr-un mediu familial în care nu se mai simțea confortabil. A finalizat studiile în Londra, a lucrat 2 ani ca manager de evenimente corporate, apoi ca agent imobiliar. Ultimul loc de muncă i-a asigurat veniturile ca să plece din Londra și să își dedice timpul acțiunilor de voluntariat din America de Sud. Voia să cunoască rutinele oamenilor, să învețe limba, să traiască în comunitatea de acolo și să cunoască mai mult.

A fost surprinsă de relaxarea oamenilor din Argentina, ei primind-o voluntar la ei în casă. A fost momentul ideal pentru Iuliana să învețe chiar la firul ierbii despre comunitate și aici a simțit că are un sens.

A făcut voluntariat, a construit case din pământ, a învățat limba și simțea că aparține locului. Vedea cât sunt de uniți oamenii acolo și cât de implicați, așa că și-a cumpărat o bucățică de pamânt în Cortaderas, Argentina pentru a construi, alături de localnici, case din pamânt ce urmau a fi date în folosință gratuită celor care doresc să vină în comunitate.

Perioada pandemică nu i-a mai permis Iulianei să își ducă la bun sfârșit proiectul din Cortaderas și nu s-a mai întors în Argentina. Timp de un an, Iuliana a dormit în cort și a făcut voluntariat pentru copiii din Brazilia. A fost perioada despre care povestește cu drag, deoarece a simțit că reușește să trăiască simplu, făcând ceea ce îi face placere și căuta mereu. Făcea ceva cu sens, însă departe de România. Îi era dor de mama ei, iar după 12 ani departe de ea s-a hotărât să se întoarcă în satul natal și să îi fie alături.

A fost uimită să își descopere orașul și comunitatea mai frumoase ca niciodată.

Iuliana vedea copiii din sat și își dorea să se implice și aici, în România și să construiască, alături de copii, o altfel de educație, mai practică și mai echitabilă decât avusese ea parte, însă simțea că nu are resursele și nici oamenii cu care să pornească la drum.

Sora ei i-a povestit despre Teach for Romania despre care citise pe internet. Iuliana nu auzise până atunci despre organizație, așa că a căutat și imediat s-a identificat cu nevoile ei. A aplicat la program și a fost admisă, iar azi, ea este doamna educatoare pentru 19 copii Iuliana nu cunoscuse comunitatea, aflată la capătul satului, dar urma să descopere că nimeni de aici nu vorbește românește.

Nu au speriat-o cele 6 ore de navetă cu mijloacele de transport în comun, nici persoanele din jurul ei care îi spuneau să renunțe, dar nici reticența oamenilor de a înțelege că aici ea capătă sens. A știut de prima data că aici a trebuit să ajungă.

Primele zile au fost mai grele fiindcă ea, vorbind românește, nu reușea să se facă înțeleasă. Imediat a găsit soluția: trebuie să învețe și ea limba romani, așa că a apelat la ajutorul elevilor de gimnaziu: și-a luat notițe pe un caiet, a scris cele mai uzuale expresii și cuvinte și a făcut desene pe care le folosește ca să se facă înteleasă, dar și ca să îi învețe pe preșcolari limba română. Întrebată despre motivația interioară și despre ce anume o determină să meargă mai departe, în ciuda tuturor violențelor de la clasă și a provocărilor, Elena spune că s-a întors în România fiindcă „ oamenii din comunitatea mea au nevoie de mine și eu de ei – experiențele mele m-au făcut să fiu ce sunt azi, aici”. Nu se gândește niciodată la cât de greu poate fi, ci vede provocările ca oportunități de creștere, iar aportul pe care ea îl poate aduce în comunitate reprezintă o poartă de interes pentru copiii pe care îi educă.

Iuliana își dorește să se mute în comunitate, acolo, lângă cei care acum sunt parte din viața ei și să deprindă cât mai multe din cultura lor. De multe ori, îi este greu să verbalizeze ce simte, însă îi este mult mai ușor să arate și astfel, alege să se implice pentru copiii din România, fiindcă „ai nevoie de tine și de încă o persoană ca să începi o comunitate”.

Spune despre ea că încă învață și va învăța toată viața de la cei din jurul ei, fie copii, fie adulți: „vreau ca oamenii să înțeleagă cât de faină e lumea asta și câte mai avem de văzut! Dacă eu cu povestea mea reușesc să schimb puțin, doar puțin, ceva la oameni, înseamnă că mi-am făcut datoria ”.

Viitorul copiilor din mediile defavorizate depinde de deciziile pe care le luăm noi, astăzi, și de șansa lor la o educație de calitate. Vrei să faci o schimbare în educație, pornind de la catedră? Fie că faci deja parte din sistem sau ești pregătit să intri acum în învățământ, suntem aici să te susținem!

Află mai multe și hai alături de noi: https://bit.ly/tfr-inscrieri.