Alexandra – profesoara de biologie și de orice din Prejmer

March 12, 2021
SuperTeach
Comments Off on Alexandra – profesoara de biologie și de orice din Prejmer

De un an de zile, copiii din Prejmer nu și-au mai văzut clasa. Școala e tot în scenariul roșu. Așa a fost de la început. Băncile au devenit chenare în întâlnirile online. Totuși, pentru elevii de clasa a VI-a o profesoară a găsit o soluție: centrul de zi, unde se întâlnesc în fiecare vineri. Aici fac temele și rezolvă fișele și exerciții la toate materiile. Îi ajută Alexandra, profesoară de biologie și diriginta lor. În fiecare săptămână, Alexandra colectează fișele de la ceilalți profesori, iar vinerea, timp de câteva ore, le explică și rezolvă exercițiile cu toți copiii. În timpul școlii online, Alexandra a fost profesoară de orice, cât și punctul copiilor de legătură și stabilitate cu școala. Copiii se bucură că există o posibilitate să fie împreună, așteaptă cu mare entuziasm ziua de vineri și sunt din ce în ce mai interesați de școală. Profesoara lor a reușit să îi responsabilizeze și să le arate cât de important este să înveți. Iar toate acestea într-o comunitate în care abandonul școlar e prezent în fiecare familie. 

Până a ajunge în punctul acesta, Alexandra a lucrat foarte mult la construirea relației cu elevii ei și părinții acestora. Când a acceptat provocarea Teach for Romania de a se muta într-o comunitate vulnerabilă nu știa ce o așteaptă, o clasa de 13 copii, clasa a V-a, toti provenind din medii defavorizate. În primele săptămâni, Alexandra a simțit pe pielea ei schimbarea și tot ce a putut să facă mai bine a fost să acționeze ca un observator printre noii elevi. A aflat ce îi deranjează, cât de acceptabilă este agresivitatea verbală dintre ei și care sunt mecanismele prin care se poate comunica. A aflat multe despre comunitate, despre tradiții, despre cum arată normalul în fiecare familie, despre povestea fiecăruia și despre modul în care se poate apropia de ei, de niște copii care au zero condiții de învățare acasă, care nu au cărți sau caiete și, în unele cazuri, nicio susținere din partea familiei. 

Alexandra Matei este sprijinită în program Teach for Romania de către PEPCO Romania. Împreună continuăm să #ConstruimModelepentruViitor.

#PepcoSustineEducatia #PEPCOsiTeachforRomania #PEPCORomania

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.