Adriana Măgirescu, profesor implicat în proiectul Prof21

Adriana Magirescu1Continuăm seria de povești cu profesori care fac parte din grupul de beneficiari ai activităților de formare, Teaching as Leadership și mentorat, în cadrul proiectului Prof21 (POCU/73/6/6/105288).

Din anul 1991, Adriana și-a investit timpul, cunoștințele și determinarea în învățământ. Totul a pornit din dorința sa de a-și ajuta copilul, care are nevoie de tot suportul său. Astfel, din 1999, Adriana este profesor titular de psihopedagogie specială la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Victoria. Din dorința de a le oferi copiilor un cadru cât mai larg de sprijin, Adriana a ales să studieze Administrația Publică și să devină profesor de cultură civică. Consideră că a contribui la recuperarea acestor copii reprezintă doar o parte a procesului, cunoașterea și apărarea drepturilor lor, cât și formarea valorilor și a principiilor fiind, de asemenea, esențiale.

Tranziția în online este oarecum imposibilă, din diverse motive. Fără interacțiunea zilnică de la ore, sprijinul oferit punctual, coordonarea mâinilor copiilor pentru a putea scrie, lucrurile sunt anevoioase. Munca Adrianei este specială, cu atât mai mult cu cât ea lucrează cu fiecare copil individual în funcție de particularitățile psihologice ale fiecăruia. Lipsa dotările necesare pentru învățare este, de asemenea, un factor care împiedică desfășurarea activităților.

Deoarece situația este mai delicată în ceea ce privește copiii cu dizabilități severe, Adriana reușeste să își desfășoare activitatea pe baza unor povești și prin vizionarea diferitelor piese de teatru pentru copii. Lucrează pe diferite grupuri, însă lucrul pe diverse platforme este presărat cu multe obstacole.

Emoțiile, frustrările și provocările sunt numeroase pentru toți învățătorii și profesorii din această perioadă, cei care lucrează cu acești copii fiind cu atât mai mult puși în dificultate, deoarece în aceste cazuri interacțiunea autentică și conexiunea din fiecare moment dintre copil și dascăl sunt cruciale în progresul lor.

În ciuda acestor obstacole însă, Adriana consideră că este important ca fiecare dintre cei care au această profesie să meargă mai departe și să facă ceea ce se poate, acolo unde se poate. Este de datoria noastră, a tuturor, să ne aducem contribuția la creionarea unui viitor mai bun pentru fiecare copil – deoarece fiecare dintre ei merită șansa unui viitor mai luminos!

Proiectul „Prof21 – Dezvoltarea competențelor profesorilor și managerilor școlari pentru o școală atractivă și incluzivă” (POCU/73/6/6/105288) îşi propune să aducă o contribuție semnificativă la dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din 23 de școli din județele Brașov, Mureș, Vaslui, Călărași, Ialomița, Prahova, Dolj, Olt, Vâlcea și Hunedoara de a implementa programe educaționale inovatoare care să conducă la îmbunătățirea calității educației și la accesul echitabil la educație pentru copiii cu un grad ridicat de risc educațional.

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice, personalului de sprijin şi managerilor şcolari din unităţi de învăţământ publice defavorizate de a implementa programe educaţionale inovatoare care duc la îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi la accesul echitabil la educaţie pentru copiii cu un grad ridicat de risc educaţional.

Proiectul beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) în parteneriat cu Asociația REPER21, Fundația World Vision România și Asociația Teach for Romania.

Abonează-te la newsletterul nostru aici pentru a afla ce mai facem în Teach for Romania.

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>