Interviu cu doi profesori: Cum înclină balanța experienței cele două săptămâni de training?

July 15, 2018
Mina Gălii

Au trecut două săptămâni de când suntem împreună, de când parcă timpul se scurge lin, fără simțire, într-un spațiu ceva mai special decât Bucureștiul prăfuit. Ai zice că niște adulți care locuiesc în cămin, câte trei în cameră timp de șase săptămâni, care mănâncă împreună și învață împreună, ar fi supărați, obosiți, ar vrea mai repede în confortul casei lor.

Dar nu. După prima săptămână deja timpul stă. Parcă nu mai există; există doar oamenii dimprejurul nostru, doar conversații cu sens, o altă masă bogată, un alt curs care ne ajută să ajungem mai aproape de ideea de a fi printre copii, într-un mod structurat și creativ.

Am stat de vorbă cu Livia, profesor de limba română de șapte ani, respectiv cu Mugurel, profesor de religie de patru. Am vrut să aflăm ce anume adaugă/modifică ritmul de învățare intensiv la experiențele lor de predare.

Oana-Livia Catinca

  1. Ce este nou pentru tine în abordarea Teach?

Livia: în primii ani a fost foarte greu, făceam lecțiile singură acasă, dar nu am simțit că am învățat ceva la Psihopedagogie. Știam doar teoretic că trebuie să ating competențele, însă nu știam să măsor, nu aveam feedback. Ar fi util ca toți profesorii debutanți din sistem să aibă acces la un mentor căruia să îi pună întrebări.

Mugurel: Mi-am dorit foarte mult să fac lucrurile ok la clasă, dar credința mea e că omul este perfectibil, așa că am decis  să mă alătur Teach for Romania. Aici am învățat să mă cunosc mai bine și am învățat să privesc spre finalitatea actului educațional. Mă identific foarte mult cu predarea bazată pe atașament și cred că pot transmite ușor anumite valori copiilor prin materia pe care o predau (n.e. – religie).

  1. Cum simți că ai evoluat?

Mugurel: Am evoluat foarte mult, chiar dacă în aceste prime două săptămâni a fost o agitație foarte mare cu examenul de titularizare. Până acum în experiența mea, nu eram atent la obiective și la finalitatea procesului de învățare; acum știu că formularea obiectivelor este foarte importantă pentru a fi dezvoltate competențele.

Livia: Eu trăiesc, practic, o reconfigurare. Făceam și înainte lucruri, dar acum cred că abordarea anterioară nu era cea firească: mi-am dat seama că scopul era același dar nu aveam o cale. Am înțeles săptămâna asta ce înseamnă să faci copilul să gândească.

Dumitru-Mugurel Savu

  1. Ce ai vrea să știe toți profesorii din țară atunci când intră în sistem?

Mugurel: Ei nu au o bază pe care să se sprijine atunci când intră în învățământ. Fac practica la nivel formal, dar când merg la clasă nu știu cum să își atingă obiectivele. Păcat e că spre învățământ se îndreaptă absolvenții care nu sunt bine pregătiți. Așadar, pentru pregătirea profesorilor debutanți, Ministerul Educației ar trebui să facă programe de perfecționare constant. De asemenea, profesorii ar trebui să știe că nu e totul despre cunoștințe și că ar trebui să trebuie să le formeze gândirea elevilor și stima de sine.

Livia: Ar trebui să știe că în învățământ nu ești doar profesor de cunoștințe ci și educator. Aici am învățat că ar fi bine să îi îndrumăm pe elevi de mici să își facă o viziune de viață, să îi învățăm cum să treacă peste barierele socio-emoționale, să fie mai încrezători și să își dea seama că pot.

  1. Ce ai schimba la modul tău de predare când te vei întoarce la catedră din septembrie?

Mugurel: Aș păstra predarea bazată pe atașament, dar aș schimba modul de abordare a conținutului: fixarea mai clară a obiectivelor și, astfel, dezvoltarea mai țintită a competențelor elevilor (utilă în viață). Sper să reușesc anul acesta, prin Teach for Romania, să aplic la granturile Erasmus Plus prin care să dezvolt școala și comunitatea.

Livia: Eu aș vrea să schimb direcția de a motiva elevii intrinsec și nu extrinsec ca înainte. Cred că faptul că am reușit să abordez instinctiv predarea bazată pe atașament, m-a ajutat să îi învăț pe copii să lucreze în echipă, dar nu i-a motivat să își dorească din interior să învețe. Astfel, în ultimii ani am reușit să creez o relație bună cu elevii mei, au prins drag de mine, dar asta nu înseamnă că au prins drag și de limba română. Sper să schimb asta.

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>