Incursiune în bubele programei școlare; un risc asumat de decapitare ideatică

January 20, 2017
SuperTeach
Mina Gălii este învățătoare a clasei a II-a C din Gălbinași, jud. Călărași. În urmă cu câteva zile a fost invitată în emisiunea Ancăi Grădinaru la Europa FM unde s-a discutat despre educația atât din mediul rural, cât și urban. Articolul de față a pornit de la o afirmație pe care au susținut-o în emisiune atât Mina Gălii, cât și învățătoarea Claudia Chiru de la școala nr. 195, București, anume că programa nu ar trebui să fie un subiect de controversă printre învățători. 

Mina este susținută în cadrul proiectului NEWTT, finanțat prin Erasmus + al Comisiei Europene. http://teachforromania.org/newtt/

Patru luni, măi. Sunt patru luni de când mi-am luat catedra și catalogul în brațe și de când am așezat fețișoarele și numele copiilor în cel mai plastic locșor pe care l-am găsit în memorie (știți voi, eram cu urechile atât de ciulite în primele zile de școală pentru a învăța lucruri despre ei, încât ajungeam acasă frântă de oboseală de la atâta efort).
După aceste patru luni care mi-au fost un bun educator despre cum pot fi eu, la rându-mi, un bun educator, mi-am format niște opinii despre sistem care, poate, pe această treaptă a uceniciei, pot fi ușor subiective. Îmi asum, însă, acest micuț risc ca să pun pe masă lupta dintre perspectivele pe care le văd în ultimele zile. Ba mai mult, cu această ocazie să-mi aduc mie însămi niște claritate în plus.
Vinovăția unei perspective închise
„Mina, chiar i-am zis mamei mele: să te uiți ce zice fata asta despre programă; dacă zice că programa e proastă înseamnă că nu știe nimic și nu ar trebui să fie în învățământ. Mă bucur că am fost pe aceeași lungime de undă, totuși!”
În urmă cu o săptămână cam așa încheiam întâlnirea cu Claudia Chiru, după ce amândouă fuseserăm invitate în emisiunea Ancăi Grădinaru de la Europa FM. Se înțelege că, atunci când am ajuns la subiectul programei școlare, am susținut amândouă cu fervoare că bubele educației nu vin nicicum dintr-o programă „prea încărcată”, expresie care nu mai e demult parte a jargonului dăscălesc, ci e în arsenalul de cuvinte aruncate cu ușurință de oricine, în orice context tangent cu vreun colț de marele subiect: educație.
Am văzut reacții pozitive printre ascultători care, auzind înflăcărarea din vocile noastre, și-au pus speranța în sistemul românesc. Ei bine, ăsta e un lucru bun. Eu, de altfel, susțin în continuare ceea ce am spus: programa nu-i miezul problemelor sistemului educațional. De fapt, mai precis…
Programa nu e miezul problemelor învățământului. PRIMAR. (momentan)
Așadar, vinovăția care mă ține legată de-o săptămână provine de la faptul că nu am fost suficient de specifică. Și, pentru că vreau să-mi explic punctul de vedere pe îndelete, voi studia programele materiilor de Matematică și Comunicare în limba română pe parcursul celor patru ani de ciclu primar (fiindcă cele două sunt, de cele mai multe ori, subiectul controverselor), urmând ca, într-un articol viitor, să analizez pe îndelete și programele unor materii mai statice din gimnaziu. Cum spuneam, totul pentru un pic de claritate pentru mine și, de ce nu, și pentru cei care citesc.
Ce e, de fapt, micul „monstru” de pe buzele tuturor?
Spre deosebire de alte țări europene, România are obiectivele educaționale definite uniform în Legea Educației Naționale 1/2011, art. 64. Dar hei, înainte de a trece România sub imperiul prejudecății, am dat peste o clasificare a țărilor europene care definesc aceste obiective în lege și a celor care nu o fac (deci care se opresc la direcții strategice).
 extras-3074

                                                                       Cedefop (2016). Application of learning outcomes approaches across Europe: a

                                                                       comparative study, page 65. Luxembourg: Publications Office. Cedefop reference

                                                                       series; No 105. http://dx.doi.org/10.2801/735711
În decembrie 2006, UE a definit opt competențe-cheie pe care orice om care a finalizat studiile obligatorii ar trebui să le aibă. Din cercetările mele, majoritatea țărilor europene au adoptat aceste competențe cheie și și-au format documentele strategice pe baza lor.
La un moment dat, când făceam o analiză comparativă a competențelor-cheie din România cu cele ale altei țări (Finlanda), m-am scandalizat observând un mare hău valoric între sisteme, fără să știu că România a integrat competențele-cheie recomandate de UE în 2006 (vă spuneam eu mai sus de prejudecăți gratuite – lucru pe care, sincer, l-am lămurit zilele astea odată cu documentarea pentru articol).

 extras-tema

                                                   Finnish National Board of Education. (2016, August). Retrieved from Finnish National Board of

                                                   Education: http://www.oph.fi/english/education_development/current_reforms/curriculum_reform_2016

Fiindcă v-am explicat că majoritatea țărilor europene merg pe același sistem valoric (aceleași opt competențe-cheie), sper doar că am scăpat România de niște prejudecăți. Aceste opt competențe au fost sparte, în cazul nostru, în planuri-cadru (acele documente care reglementează numărul de ore/disciplină/săptămână pe fiecare clasă) și în programe școlare pe discipline.
Pe exact același calapod de competențe-cheie, Franța a creat, tot în 2006, acest SocleFrumusețea din el este că tot ceea ce conține sunt obiectivele în linii mari pe care trebuie să le atingă toți elevii care finalizează învățământul obligatoriu, fără să fie sparte pe ani de studiu. Pentru calibrare, profesorii se folosesc periodic de un Livret personnel de compétencesîn care evaluează dacă elevii au atins obiectivele din Socle și în ce măsură au făcut-o.
Bine, bine, dar… cum de am îndrăznit să spun că programa românească e ok?
Și, mai ales, să îndrăznesc să alătur sistemul educațional românesc de cele francez și finlandez…?
Povestea programei, așa cum o văd eu cu ochelarii de profesor puși pe nas, seamănă un pic cu o hartă. Programa nu e monstrul care-mi spune cum să predau adunările și scăderile sau ce texte trebuie să citească elevii mei de clasa a II-a, ci îmi direcționează atenția asupra ceea ce trebuie să știe un copil care a încheiat clasa a II-a.
La o conferință Teach for Romania din vara anului 2016, era un elev al unui profesor Teach pe scenă care spunea: „Eu nu vreau să gândesc cu capul altora, ci vreau să gândesc cu capul meu”. Din păcate, am auzit oameni plângându-se gratuit de programă fără să fi răsfoit vreodată una, ci doar pentru că au auzit profesori făcând asta (și, sinceră să fiu, mai astă-vară mă număram și eu printre primii; iată cum mă surclasează în înțelepciune și gândire critică un copil de gimnaziu).
Apoi mi-a picat în mână programa și perspectiva mi s-a schimbat un pic. De exemplu, programa de Matematică și Explorarea Mediului pentru clasele pregătitoare, I și II arată cam așa. Utilizarea numerelor în calcule elementare este una dintre competențele generale care se dezvoltă pe parcursul celor trei ani, ea fiind spartă apoi în competențele specifice (vezi 1.1 de la fiecare clasă). Ce scrie sub competența specifică sunt doar exemple de activități, pe care eu, ca profesor, le pot prelua. Sau nu, dacă am idei mai bune.

extras-programa

Pe ce nivel cognitiv trebuie să se afle un elev la finalul clasei a II-a, de exemplu?
Conform programei de Matematică și Explorarea Mediului, toți copiii care termină clasa a II-a trebuie să știe:
  • să facă adunări și scăderi în concentrul 0-1000 (asta însemnând că trebuie să înțeleagă cum se formează numerele, să le citească, să le compare și ordoneze) și înmulțiri și împărțiri de bază;
  • să numească formele și corpurile geometrice, știind particularitățile fiecăreia (pe lângă asta, să poată numi jumătate, sfert ș.a.m.d. dintr-o formă/corp și să le grupeze astfel după criterii date);
  • să recunoască pattern-uri în mediul apropiat (șiruri cu un anumit model repetitiv, investigații în natură – Sistemul Solar, formele de relief, cauzele unor boli comune, etc.);
  • să identifice semnificația datelor unei probleme și să facă legătura cu operația matematică (a dat, a primit, etc.);
  • să măsoare și estimeze mase, lungimi și capacități (metru, litru, gram);
  • să schimbe un grup de bancnote cu una sau mai multe alte bancnote/monede.
Programa nu specifică metoda pe care eu o pot alege să îi învăț pe copii adunările și scăderile în concentrul 0-1000. Dacă, de pildă, am materiale disponibile, îi pot provoca la un joc de Darts pe o parte dintre ei, timp în care ceilalți se ocupă de un alt joc. Astfel ei pot avea NEVOIE să știe să facă adunarea corect și vor apela la mine și/sau vor învăța unii de la ceilalți. Sau pot să aduc boabe de fasole și să pună în două sticle de plastic atâtea boabe câte cere operația, numărându-le ulterior. Creativitatea învățătorului e responsabilă de metode aici.
Ar mai fi argumentul conform căruia elevii din România sunt suprasolicitați cu atâta informație condensată la vârste așa mici și că în străinătate nu e la fel. Vă invit să citiți paginile 107-112 ale The National Curriculum in England. Veți vedea cât de asemăntoare sunt obiectivele de învățare pentru clasa a II-a.
Desigur, limitele creativității învățătorului sunt de ordin material; probabil nu oricine are la îndemână o tablă de Darts sau o oportunitate apropiată de a obține una. De aici, după părerea mea, vine cauza adevărată a problemelor profesorilor: manualele.
Ce treabă au bietele manuale?
Au. Multă. Dar țin neapărat să specific: nici manualele nu sunt în totalitate buba. Ele sunt construite ca instrumente auxiliare profesorului, mulate perfect peste programă și care, fiind urmărite în întregime de profesor, ar putea avea outcome-ul așteptat. În opinia mea, manualul este instrumentul de subzistență al educației.
Manualul e departe de a fi ideal și departe de a satisface curiozitățile copiilor. Este util și binevenit în pregătirea unor lecții, însă utilizarea lui exclusivă depărtează copiii de școală și de plăcerea învățării.
Manualul propune lecții care să poată acoperi întreaga paletă de outcomes descrisă de programă, însă apare adesea situația în care un învățător dă greș în a le transmite copiilor informația în timpul pe care și l-a alocat, lucru care atrage întârzierea cu câteva săptămâni a planificării inițiale și o reorganizare a metodelor de lucru. Aici apare constrângerea: „Am opțiunea de a sta pe subiect și a le explica copiilor pe îndelete sau pe cea de a trece mai departe, fiindcă rămân în urmă și nu termin manualul până la sfârșit.” (situație reală; am întârziat față de planificarea anuală cu vreo trei săptămâni).
Tocmai alipirea unui profesor de lecțiile manualului este dăunătoare, întrucât obiectivele din programă sunt sparte în bucăți mici pe lecții care îl obligă să asculte de manual în loc de copii. Nu e vina nici a profesorului; de multe ori nu are cum să facă rost de materiale pentru a fi creativ prea des.

ce e iubirea

Arătam mai sus, așadar, un extras din programă. Ați văzut și voi, „cu capul vostru”, cum programa nu-mi impune niciun fel de limită și, dacă eu consider că elevii mei au capacitate, pot anexa mai multe informații (care în manual sunt sparte pe mai multe lecții) într-o singură lecție creativă și atractivă pentru copii. Totul e la mine.
Mitul programei încărcate: demontat. Doar pentru ciclul primar
Am spus și mai sus, dar repet. Afirmația mea din emisiunea radio a fost mai degrabă țintită spre învățători care nu ar trebui să se plângă de programă, fără să am intenția de a pune la zid toți profesorii, inclusiv de liceu și gimnaziu, unde nu știu la fel de bine cum stă treaba. Îmi promit mie, însă, că voi analiza și programele de gimnaziu și voi discuta cu profesori pentru a-mi contura o părere amplă și coerentă despre bubele programei, în general.
Acestea fiind spuse, mă supun cu asumare decapitării ideatice. O aștept, de altfel, că poate mai văd perspective pe care le-am omis. Până atunci, însă, vă urez să „gândiți cu capul vostru” și să îi învățați și pe ceilalți să facă la fel, din aproape în aproape, înainte de a vărsa orice furie gratuită.

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>