Focul Viu din suflet. Povești cu Florentina Bărcăcianu, profesor Teach for Romania

December 19, 2016
SuperTeach
De ce ai vrut să devii profesor pentru copiii dezavantajați?
Inițial, îmi doream să devin profesor, însă ideea de a avea elevi din zone defavorizate sau chiar izolate mi s-a părut o provocare. Viziunea mea se potrivea perfect cu educația de acest tip.
Cum arată o zi din viața ta?
O să aleg ziua de joi:
La 6.30 dimineața sună ceasul. În timp ce mă pregătesc, mă dezmeticește mirosul cafelei proaspete, iau micul dejun și pornesc spre școli. Drumul de 40 de km fuge ca gândul, deoarece veselia, povestirile și planurile colegilor de cancelarie ne țin ocupați.
Ajungem în Andreiașu de Jos și așteptăm să ne adunăm pentru a urca cu mașina sau pe jos spre Andreiașu de Sus, aflat la o distanță de 3 km, pe un drum forestier ce trece prin Rezervația naturală Focul Viu.
Până la 10.20 am liber, timp în care mai schițez ceva la planurile de lecție, pregătesc materiale, fișe de lucru, verific mailurile. Încep orele în regim simultan cu cei 3 copii de clasa a cincea și 6 copii de clasa a șaptea, apoi cu 4 copii de a opta și 7 de clasa a șasea, iar la ultima oră, cu clasa a opta, se întâmplă o minune: cei mai mici rămân voluntar cu noi și completează fișe de lucru, colorează, fac hărți, vizionează filme. De cele mai multe ori, coborâm împreună pe jos, fiecare se oprește la casa lui, iar drumul meu se mai lungește un pic pe drumul forestier care-mi dă energia pentru încă 3 ore. Ehee …până spre seară mai e cale lungă! (Unul din copii mi-a garantat o navetă cu tractorul peste câțiva ani, când își va lua carnetul).
Ajung la Andreiașu de Jos în jur de ora 14:10, primesc îmbrățișările celor de la centru (uneori câte 20, 30 odată) și plecăm spre Odobești.
La 16 incep încă 3 ore cu clase mari și energice, de aproximativ 30 de elevi, exact pe nivelul energiei mele, să simt că termin o altă săptămână.
În drum spre casa reușesc un soi de reflecție, gândindu-mă la evenimentele importante din săptămâna care s-a finalizat, mă bucur de fiecare realizare și fac planuri pentru următoarea. S-a întâmplat să fiu atât de concentrată și absorbită de gânduri și să cobor în altă stație. Ajung acasă și pun totul pe hârtie sau pe e-mail, de cele mai multe ori.
Ce te-a surprins la copiii pe care i-ai găsit și la noul mediu?
Sinceritatea, nevoia de a fi ascultați, naivitatea și copilăria autentică. Copii care străbat două ore de mers pe jos pe drumuri forestiere și care absentează doar în cazuri bine motivate. Copii cu bătături în palme de la muncă și care se pricep la toate.
Care este situația copiilor tăi? Ce provocări personale sau în clasă au?
Situația este diferită în toate cele 4 școli în care predau.
O să aleg, totuși, una: trăiesc într-un sat tipic românesc, în zona seismică cea mai activă din țară, unde nu ajung mijloace de transport în comun, stația cea mai apropiată fiind la 3 km. În schimb, sunt în apropierea Rezervației natural Focul Viu, iar grădinile lor povestesc cum apar nămoluri mișcătoare, emanații puternice de sulf și gaze și bălți sărate.
Provocările sunt multe. În clasă, timpul de 50 de minute e prea scurt, fiind împărțit cu o altă clasă, datorită predării în regim simultan. Acasă, se pricep la toate – la adunat fân, la crescut animale, la ajutat părinții la treburile casnice, la tăiat și cărat lemne, dar și la învățat, chiar dacă timpul rămas e prea puțin.
Cu ce provocări te confrunți la clasă?
Limitarea opțiunii lor de a alege, predarea simultană și extremă – clase foarte mari, de 30 copii.
Oboseala copiilor și lipsa materialelor didactice – dar suntem creativi și descurcăreți.
Probleme familiale care îi afectează cel mai mult – ajung la școală supărați, dezechilibrați emoțional sau fără speranță că se poate.
Disciplina exagerată – să ceri voie să bei apă la ore, să ți se scadă nota la purtare fără să fii întrebat pentru lipsa consecutivă a temei sau alte motive care-i fac să devină mai revoltați.
Cât de mult contează pentru ei educația care ajunge la ei prin tine?
Mă pronunț prin acțiunile lor: au început să vină voluntar la ore, iar cei care au câte o oră pe săptămână aleg să rămână peste program și la a doua oră.
Am învățat multe împreună: ce presupune o echipă și cum să fim o echipă, să înțelegem informația și să ne punem întrebări, cum să dăm feed-back constructiv oricui, chiar și doamnei (fără supărare), avem libertate să alegem și să ne spunem punctul de vedere. Cu fiecare îmbrățișare a lor și cu fiecare zâmbet ghiduș îmi dau seama cât contează pentru ei ceea ce facem împreună.
Care e o realizare/bucurie legată de copiii tăi până acum?
Sunt multe…. De la a veni cu caietul la ore și a scrie (a se înțelege că e vorba de un copil care venea fără, doar pentru a atrage atenția), a împărți ceea ce au, a întreba în timp ce citesc ce înseamnă anumite cuvinte, a veni cu idei despre cum să ajutăm pe cineva din clasă.
Una recentă, care mi-a adus lacrimi în ochi și încredere că se poate: povesteam unei clase de gimnaziu despre copiii de la sat care au făcut o petrecere și au primit de la persoane cu suflet dulciuri și hăinuțe; aceștia, gândindu-se la nevoile lor m-au întrebat dacă pot primi și ei niște bani, telefoane performante, tablete… A venit un moment lung de tăcere, după care cineva din clasă: -Doamna nu putem face și noi niște pachete să mergem la ei? S-au mobilizat și așteptăm acum momentul și interacțiunea dintre cele două comunități total diferite.
Ce îți dorești cel mai mult pentru copiii tăi?
Să facă cu drag și cu sens tot ceea ce le face plăcere. Să-și pună întrebări constant, să-și dea seama că suntem diferiți, unici, să găsească energie și încredere pentru a-și îndeplini visurile.
Cât de relevantă este pentru dezvoltarea ta experiența Teach for Romania?
Multe, multe de zis pe acestă temă! Au trecut câteva luni și pot spune că am crescut exact cum visam și încă se mai întâmplă: reușesc să reacționez mult mai spontan, am zece ochi pentru a aduna informații și a le filtra pentru decizii importante, planific cu scop bine definit, îmi mențin echilibrul fizic, renunț la surplusuri care încarcă și aduc oboseală și – nu în ultimul rând – fac ce îmi place.
Sunt dese momentele în care vrei să renunți? Care a fost cel mai greu moment de până acum?
Nu prea! Copiii mă fac să alung aceste gânduri. O singură dată am ajuns punctul de a renunța, însă eu am fost cea care a invadat tertoriul altora, nu-mi era locul acolo: am avut zece copii navetiști care plecau din timpul ultimei ore, chiar dacă aveau și alternative. Am forțat limita și m-am crezut salvator/polițist sunând la autogări, discutând cu conducerea și adunând multe presiuni asupra mea. La un moment dat am realizat că motivația nu vine cu forța. Astăzi am doar 6 navetiști.
Povestește-ne despre o lecție neașteptată pe care ai primit-o până acum.
Primesc lecții de viață constant: am dat copiilor o sticlă de suc și pahare de unică folosință pentru fiecare să bea în pauza mare. La cinci minute după, au venit să aducă înapoi ce a mai ramas, au zis că lor le-a ajuns, să dau și la alții. Se mulțumesc cu atât de puțin, ba încă mai au și de dat.
Ai recomanda altor persoane să se înscrie în program?
Da cu drag și încredere. Nu ai timp să te plictisești. Este programul în care testezi, experimentezi în siguranță tot ce-ți trece prin cap și realizezi că o clasă este o miniatură a unei comunități.

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>