Educația rescrie povestea. Fiecărui om!

November 10, 2017
SuperTeach

pic2

Elisabeta Grosanu, Managing Partner la compania Business Results – B2B direct marketing, partener Teach for Romania ne-a oferit un interviu cu ocazia conferinței “Educația rescrie povestea”.

De ce alegi să susții Teach for Romania?

Acum mai bine de 3 ani, o persoană dragă mie mi-a povestit despre un proiect, iar la vremea aceea, nu-mi puteam imagina că ar putea deveni realitate. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am spus că dacă va fi să se întâmple, voi face tot ce voi putea ca să îl sprijin. Era un proiect cu sens.

Să rescrii povestea educației – ce poate fi mai nobil și mai motivant? 

Să ai ocazia de a fi o fărâmă din acest vis mi s-a părut o binecuvântare.

Cum a schimbat educația lumea ta?

Din păcate, mai puțin decât mi-aș fi dorit. Totuși, datorită educatiei sunt astăzi ceea ce sunt. Și-ți explic imediat de ce.

Am crescut într-o familie de nivel mediu, din punct de vedere al resurselor de orice fel. Am avut o copilărie fericită, lipsită de griji, cu multă joacă și bucurie. Am avut parte de cei 7 ani de-acasă și apoi am primit o educație de nivel mediu. Am învățat câte ceva de la fiecare om din viața mea. Fiecare mi-a oferit cât s-a priceput, iar eu am luat cât am putut.

Am mers la școală și am învățat, ca majoritatea copiilor, pentru că trebuia, pentru note și pentru a-mi face părinții fericiți, nu pentru că înțelesesem valoarea educației și a cunoașterii în devenirea unui om. Nu pentru că descoperisem plăcerea de a cunoaște. Uram istoria, de exemplu, pentru că aveam un profesor care ne asculta la fiecare oră, ne scotea la tabla pe care înșira date calendaristice fără legătură, din toate lecțiile învățate până atunci, iar noi trebuia să le asociem evenimentelor istorice. Dacă din trei greșeam unul, cred că primeam nota 5. Iar șansele de a lua nota 2 erau foarte mari. Așa că în loc să citesc istoria cu placere, s-o gândesc și s-o înțeleg, o învățam ca un papagal. Chiar și acum mă trezesc uneori dimineața cu teama ca aș putea fi ascultată la istorie. Nu am avut pe nimeni în jurul meu care să mă scoată din buclucul asta. Sau poate n-am știut să cer ajutor.

Am înțeles târziu că a pune întrebari, de exemplu, atunci când nu înțelegi ceva sau când nu știi anumite lucruri, nu-i o rușine, nu-i un semn de slăbiciune, ci o oportunitate. Curiozitatea te ajută să descoperi și să înțelegi.

Târziu am început să învăț cum să învăț. Târziu, adica prin clasa a VIII-a, cred. Din păcate, până prin a VII-a, nu am descoperit în jurul meu oameni care să mă învețe cum să învăț.

Astăzi, îmi place mult mai mult să învăț decât acum 30 de ani. Norocul a fost că am avut multe cărți în jur și pe mama care citea mult. Prin clasa a V-a sau a VI-a am descoperit plăcerea cititului. Târziu, aș spune astăzi.

Prin a X-a am aflat răspunsul la “Ce vrei tu să te faci când vei fi mare?”, însă n-am avut curajul să merg în direcția aceea. Timid, am încercat să-i spun mamei ce aș vrea și nu m-a încurajat, iar eu pe-atunci nu aveam suficientă personalitate. Sau poate nu-mi doream suficient.

Eram în anul I, cred (de-atunci au mai trecut vreo 20 de ani), când am citit prima dată despre inteligența emoțională și rolul ei în viața noastră. A fost OAU! Revelație! Mi-am dat seama atunci ce mică eram și câte nu știam. Și tot atunci mi-am conștientizat valoarea și am început să am curaj în mine, în ceea ce pot.

Tot atunci am înțeles că mai important decât volumul de informații este felul în care le treci prin experiențele tale de zi cu zi. Atunci mi-am luat viața-n mâini cu adevarat. Atunci m-a apucat setea de învățat despre orice și din orice: despre viață, despre fericire, despre oameni, despre fapte, despre războaie, despre țări, lumi, mări, munți, dar mai ales din experiențe.

De-atunci tot învăț și reînvăț.

În ce fel ai simțit că implicarea ta ca om de business are impact în misiunea Teach for Romania?

Ca om de business nu-mi dau seama dacă am contribuit dincolo de faptul că am donat acel 20% din impozitul pe profit.

Ca specialist, mai degrabă am contribuit cu tot ceea ce știu și poate fi de folos Teach, împreună cu oamenii alături de care învăț în fiecare zi. Am oferit cât de mult posibil.

Ca om, am contribuit mult, în primul rând pentru că am crezut în cauză. Apoi, pentru că am vorbit altora despre ea și i-am încurajat să o facă și ei la rândul lor. Prin puterea propriului exemplu – nu este aceasta cea mai autentica formă de educație?

Cum arată lumea de business de mâine dacă nu se schimbă nimic în ceea ce privește accesul egal la educație de calitate?

Nu mi-o pot imagina. Asta înseamnă (cel puțin pentru mine) că va dispărea. Așa ceva nu se poate întâmpla.

Ce îți dorești pentru societatea de mâine? Cum poate educația să ne ducă pe toți acolo?

Să se întoarcă la valori. Și să fie autentică. Dacă fiecare locuitor al planetei ar învăța si ar înțelege cel puțin, dar fără excepție, alfabetul, adunarea, bunul simț, respectul față de orice și și-ar urma visul, cred că lumea ar fi mai frumoasă.

pic1

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>