„Doamna, îmi vine să plâng!”. De vorbă cu Anca Popa, profesor Teach for Romania

December 15, 2016
SuperTeach
Continuăm seria interviurilor cu o poveste culeasă de Oana Brătilă tocmai din Fundeni, județul Călărași. Povestitoare ne este Anca Popa, care predă engleză în școala din localitate și face parte din cea de-a treia generație de profesori Teach for Romania.
La ce te așteptai când ai început să predai și ce ai găsit la fața locului?
Recunosc că atunci când am auzit că o să predau în Fundeni, am fost extrem de fericită. Auzisem că este una dintre cele mai dificile comunități, dar chiar nu îmi imaginam ce înseamnă dificil – am plecat cu gândul că vreau să fac o diferență. Ştiam că multe dintre şcolile din România sunt rămase în secolul trecut, dar să simt eu asta, să trăiesc asta, a fost dezamăgitor şi supărător si cred că am simțit chiar şi furie. Dar, în acelaşi timp, am simțit că sunt în locul care trebuie.
Am simțit o nedreptate față de copiii care vin mereu la şcoală, dar nu de drag, ci pentru că trebuie, pentru că-i obligă părinții.
Am văzut profesori care lovesc elevi; elevi care nu au curaj să răspundă la ore, „că poate e greşit”. Și cel mai şocant este că ei, profesori şi copii, cred că este normal. Nu mă aşteptam la o aşa lipsă de motivație, de ambele părți, unde principala mentalitate este  să dăm bine, să arătăm bine – adică să ascundem cine suntem cu adevărat.

Anca Popa - Fundeni (1)

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până acum în calitate de profesor Teach?
Din cauza sau datorită faptului că predau pentru prima dată, îmi aduce câteva provocări. Printre primele, aş enumera managementul clasei și predarea în sine. Am realizat că este uşor să te pierzi în programă.
Pe un alt nivel, aş pune ca provocare lipsa de motivație a elevilor şi cum aş putea să-i fac să creadă în ei şi în visuri sau în viață.
La toate acestea se adaugă violența, care ocupă un loc major în Fundeni, unde bătaia, insultele şi jignirile sunt parte din viața lor şi din normalitate.
Mai mult decât atât, provocarea este să crezi că acești copiii sunt pierduți şi nu vor să facă nimic, ca si cum „ți-ai pierde timpul ei”.

Anca Popa - Fundeni (2)

Te-ai gândit vreodată să renunți?
Sincer, în fiecare zi îmi pun întrebarea – „pentru ce fac eu asta?” – dar nu din deznădejde, ci pentru a-mi aminti în fiecare zi că orice copil are dreptul la o educație de calitate, are dreptul la iubire, înțelegere şi ascultare, are dreptul la cunoaştere şi la recunoaştere şi asta mă face să merg mai departe în fiecare zi.
Ştiu că nu-mi iese întotdeanua, că nu dau mereu 100%, dar sunt conştientă de rolul pe care îl am şi încerc să mi-l asum cum pot mai bine.
Doar incapacitatea fizică de a nu mai putea ajunge la şcoală m-ar face să renunț.
Cum te-au primit inițial copiii și ce s-a schimbat între timp?
Copiii au fost curioşi la început, avuseseră tot o profesoară Teach de engleză și au iubit-o foarte mult. La un moment dat, mă simțeam intrusă, ca şi cum am luat locul cuiva şi eu sunt motivul pentru care a plecat „Teach” (aşa îi spuneau). Acum lucrurile stau puțin diferit, am clarificat că nu am venit să înlocuiesc pe nimeni, că poate voi aborda lucrurile diferit, dar în esență reprezint acelaşi lucru.
A contat foarte mult să le arăt că îmi pasă cu adevărat, să vadă ei, să simtă şi apoi lucrurile au devenit mai bune.
Ce te bucură cel mai mult în orele petrecute în Fundeni?
Cel mai mult mă bucură momentele lor de sinceritate necontrolată sau momentele lor de „aha”, când se bucură autentic. Mi s-a întâmplat de câteva ori să se termine ora și ei să spună „Nu, nu, cum a trecut timpul? Putem să mai stăm?” sau ultimul lucru pe care l-am auzit, un copil de clasa întâi – „Doamna, îmi vine să plâng.” „De ce?”, l-am întrebat. „E aşa frumos!”.
Atunci ştiu că imi fac cu adevărat treaba şi mi se confirmă că totul merită!

Anca Popa - Fundeni (3)

Poți susține și tu schimbarea!

Donează pentru o educație de calitate Înscrie-te în programul Teach for Romania

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>