Despre Explorator în educație sau ce-am făcut cât am tăcut

June 6, 2019
SuperTeach

Autor: Vasile Brașovanu, Alumnus generația a II-a susținută de Teach for Romania

E o zi de vineri, iar afară cerul pare că vrea să se răzbune peste bucureșteni. Sunt la fundație. De la ferestre văd micul parc din apropiere de Piața Romană, ce e înconjurat de castani bătrâni. Unul din ei nu a mai avut putere să treacă peste iarna destul de lungă, așa că, acum stă cu ramurile uscate în bătaia soarelui și a palelor de vânt. De câteva zile îmi tot spun că trebuie să termin un articol despre un eveniment petrecut acum ceva vreme. În sfârșit mă mobilizez și asta pentru că aseară ceva ce aveam nevoie să se întâmple s-a petrecut.

54433871_2379161632094112_5251425537515061248_n

E 5 aprilie. Suntem în Brașov, la margine de oraș, aproape de locul în care atunci când circul vine în oraș, acum pajiștea verde, devine neîncăpătoare pentru sute de copii și părinți. Am ajuns cu trenul în oraș. Cum m-am oprit în gară, m-am urcat în autobuzul de Sânpetru și am luat-o spre comuna de lângă orașul de la poalele Tâmpei. Vremea e de astă dată senină. Peste sat e liniște. Din când în când, mai trece câte o mașină. Cobor la biserica ortodoxă și o iau pe uliță spre școală. Pe drum mă gândesc dacă e oare nevoie să pun ceva semne ajutătoare, care să-i direcționeze pe participanții de mâine spre locul conferinței Explorator în educație.

Ajung la școală, e deja trecut de ora 15:00. Sala de sport e plină cu copii. Din ce aud îmi dau seama că au dansuri. Îl sun pe Daniel, omul care dincolo de titlul de director e personajul care aduce speranță și îi unește pe oameni într-o echipă foarte faină, care lucrează extraordinar cu copiii din comunitate. Povestim cum și ce-am mai făcut și ne apucăm de trebă. Cot la cot, așezăm băncile și scaunele din cele 6 săli de clasă, unde mâine peste 100 de profesori din vreo 7 județe vor veni și vor explora felul în care putem face educație și altfel decât recurgând la metodele clasice. Obosim, bem câte o sticlă de suc de mere donată de cei de la Tymbark, timp în care sala de sport se golește, iar noi putem așeza băncile din lemn pentru întâlnirea comună de dimineață.

În tot timpul ăsta, în sălile de la etaj am dat peste copii care au rămas după ore să ajute îngrijitoarele la făcut curățenie în clasă. Fie că lipeau materiale căzute de pe pereți, fie că ștergeau praful, am putut observa cum nu era nimic regizat sau special pregătit pentru faptul că niște oameni străini vor veni în acel spațiu.

La cazare o parte dintre colegele traineri au ajuns deja. În scurt timp vin și colegele din fundație care aduc o parte dintre materialele pentru conferință. Ne adunăm cu toții într-o mică bucătărie, desfacem cutiile și pregătim mapele pentru participanți. Camera devine plină de culoare de zici că un curcubeu s-a revărsat peste noi. Mape, pachete de creioane colorate, post-it-uri, cărți donate de cei de la Cărturești și Humanitas pentru tombola de la finalul zilei, badge-uri. Terminăm pe la 9 seara, moment în care o parte dintre noi își mai pregătește o parte dintre materiale.

Ieșim în oraș să mâncăm, ocazie cu care ne descoperim obiceiurile mai mult sau mai puțin ciudate din locurile în care ne-am petecut copilăria, râdem cu gurile până la urechi și revenim la pensiune încrezători pentru cum are să fie ziua de mâine.

E 6 dimineața și nu mai pot dormi. Le trezesc pe colege, încărcăm mașina cu tot felul de materiale și plecăm spre Sânpetru. Ne deschide portarul, școala e încă goală. Ne dezmeticim și așezăm mapele participanților, încercăm să-i dăm de cap unei cafetiere, niciunul dintre noi nefiind băutor de cafea. Vine Daniel, directorul școlii, și văzându-l îmi spun că sigur totul va ieși ok astăzi. Încep să se adune oamenii. Unii vin de la sute de kilometri. Fie s-au pornit cu noaptea în cap, fie au înnoptat undeva în apropiere. Nu apuc să vorbesc cu prea mulți dintre ei căci perfecționistul din mine vrea să se asigure că totul e pregătit ca la carte. Fac multe drumuri între parter și cele 2 etaje, vorbesc cu colegele traineri pentru a vedea dacă au nevoie de ajutor, mă asigur că zona de coffee break e funcțională, văd chipuri cunoscute pe care apuc să le salut destul de repede și timpul trece, trece.

S-a făcut 09:30 și sala de sport e plină cu oameni, aproximativ 100 de profesori sunt aici. Le chem pe colege pe hol, ne urăm succes și intrăm toți, aliniați în șir indian, în sala neîncăpătoare acum. Toți sunt așezați iar eu trebuie să vorbesc. N-am apucat să mă gândesc foarte serios la momentul ăsta. În planificarea de acum 2 săptămâni mă gândeam că fiecare trainer se va prezenta și va spune câteva cuvinte despre atelierul pe care-l ține. Mă uit la colegele așezate pe prima bancă din față și-mi fac semn să continui căci e mai ok să vorbesc doar eu. Îmi zic să fiu cât mai scurt și să nu-i plictisesc pe oameni, vin câteva aplauze și mergem spre săli. Acum simt și eu că pot să respir liniștit. Sunt în locul unde am cea mai mare siguranță atunci când sunt în context profesional. Cu o grupă de oameni pregătiți și dornici să învețe, să-și exploreze sinele și să caute răspunsuri la întrebări.

Urmează 7 ore pline, cu vreo 35 de oameni ce au trecut prin cele 2 sesiuni de atelier, cu sarmale de post și mămăliguță mâncate în mai puțin de 10 minute la pauza de prânz în ciuda pieptului de pui fript, cu o prăjitură, cum nici acasă în Moldova n-am mâncat, pregătită de gazdele noastre de la școală, cu oameni curioși și puși pe treabă.

Ne regăsim fiecare trainer, colegele din organizare de la Fundația Seeding Knowledge, cu Daniel care s-a asigurat că tot ce ține de școală e funcțional, în holul de la parter. Cu greu ne vine să credem că ziua e pe final, că mai bine de 100 de oameni au trecut prin 2 din cele 6 ateliere pregătite pentru această conferință. Deși sunt obosit găsesc putere să zâmbesc și să fiu fericit atunci când văd că ochii oamenilor din jur sclipesc și că, deși ne apropiem de ora 18:00, nimeni nu zice că vrea să plece.

Sala de sport redevine neîncăpătoare. Deschidem larg ferestrele, aducem pachetele cu cărți pregătite pentru tombolă, nu înainte însă, de a lua feedback de la participanți. Stau și mă întreb dacă totul a fost ok și la celelalte ateliere, dacă de ambele părți există satisfacție și sentimentul că a fost o zi pentru care s-a meritat efortul. O doamnă director pe care o cunosc din vremea când lucram în stafful echipei Teach for Romania se ridică și ne spune tuturor cât de încântată e că a putut învăța astăzi de la o fostă colegă și cât de norocoasă e pentru faptul că ne-a întâlnit.

Din cum și din ce ne povestesc oamenii în sală se simte că ziua de azi a fost înainte de toate un moment în care să ne dăm seama ce iese bine în sala de clasă, în școală și unde mai avem de învățat, de acționat, de reflectat.  Profesorii ne spun cât de confortabili s-au simțit, faptul că au observat că ne-am poziționat în parteneri egali de învățare și nu de experi lipsiți de empatie.

Mai jos redau o parte din feedback-ul scris de participanți:

„Am apreciat răbdarea și buna dispoziție. Disponibilitatea pentru dialog și pentru împărtășirea cunoștințelor din partea formatorilor.”

„M-a surprins faptul că organizatorii au fost atenți la toate detaliile de organizare. M-a impresionat prietenia și abordarea organizatorilor.”

„Atelierele au fost utile pentru că le pot aplica la rândul meu. Au fost totodată relevante pentru că au răscolit în mine lucruri importante pe care apoi le-am reașezat mai bine. Pe formatori i-am simțit aproape.”

„Vă mulțumesc din suflet! Astfel de ateliere mă motivează și mă inspiră să fac mult mai mult! Ați fost extraordinari J

„Formatori foarte bine pregătiți, sesiuni fluente, obiective bine stabilite și, consider eu, îndeplinite. Exemple practice, concrete, ancorate în realitatea școlii.”

Aseară am avut întâlnire de follow up cu cei interesați să ne reauzim și revedem. După o oră și jumătate de discuții și împărtășire de experiențe, una dintre profesoare a încheiat seara spunând că vrea să mai avem astfel de întâlniri online de monitorizare pentru că o ajută tare mult.

Mă ajută și pe mine, și pe colegele traineri. Iar pentru că această experiență a fost pentru noi un succes suntem tot mai motivați și motivate să ne punem din nou resursele și energia împreună pentru un nou Explorator în educație.  Iar pentru asta vă invit să ne fiți aproape.

Trainerilor Alexandra Vlad, Angela Dimișcă, Aura Popescu, Ioana Morar, Ivona Munteanu, Sînziana Badea și Sînziana Spistyak, toate alumne ale programului Teach for Romania, le sunt recunoscător pentru deschiderea de care au dat dovadă, pentru blândețea și responsabilitatea pe care au arătat-o în interacțiuni, pentru faptul că au adus energia și resursele lor într-n eveniment în care fiecare dintre noi s-a implicat pro bono.

Nu închei înainte de a mulțumi colegelor din Seeding Knowledge, care au muncit în tot ce a ținut pe partea de organizare, Teach for Romania pentru că ne-au sprijinit și Romanian American Foundation, plus tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la reușita acestui eveniment!

56384092_2362866960398408_8950990927543926784_o

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>