De la neputință la curaj

March 26, 2019
SuperTeach

Autor: Andrei-Bogdan Hultoană, profesor generația a IV-a susținută de Teach for Romania

37112599_1921586654547578_4832676327918141440_o

Eu sunt Dom’ Profesor. Și nu sunt de ieri, de azi, sunt dintotdeauna, îmi vine să zic. Mi s-a spus ”Dom’ Profesor” la serviciu, timp de zece ani, cât am lucrat în turism și în marketing, și de aproape doi ani încoace sunt, pe bune, Dom’ Profesor în școli adevărate .

Autobuzul plecă cu un sfert de oră întârziere. Prin întunericul din interiorul mașinii se întretăiau linii luminoase și umbre în mișcare, create de felinarele de pe stradă și de celelalte mașini din trafic. Andrei își trase gluga, își sprijini capul de geam, încercând să-și liniștească gândurile. Lângă el, doi bătrâni discutau despre meciul Simonei Halep. Ziceau că-i așa și pe dincolo. Urma să aibă ore la clasele primare în acea zi. Nu era mulțumit de ce pregătise pentru ore, dar se obișnuise să nu fie mulțumit. Ajunse repede în sat, mai repede decât și-ar fi dorit, căci aproape ațipise, așa sprijinit cum stătea. Autobuzul încetini, dar nu opri de tot, și coborî din mers, apoi o luă spre drumul către școală. Lacul înghețase, parcă nici n-ar fi fost vreodată acoperit de nuferi, așa cum îl găsise în vara din urmă. Soarele se ivea la orizont. Școala era tot acolo. O văzuse și din autobuz, se uita mereu când trecea peste pod, spre clădirea albă cu țiglă roșie de pe malul lacului. Parcă acea scurtă privire îi confirma în fiecare dimineață că el este profesor și se pregătea să intre din nou în clase.

Acum câțiva ani am scris repede într-un carnețel, ca să nu uit, o vorbă a lui Nichita Stănescu: ”Fii atent cum vorbești. Cuvintele atrag faptele.” M-am uitat la citat și avea sens, ba mai mult, am înțeles mai târziu să fiu atent și la ce scriu, căci cuvintele se ridică de pe foaie și se materializează. În data de 8 decembrie 2016 am scris într-un jurnal: ” Nu mai e nimic de făcut decât ceea ce trebuie să fac – vreau să acționez, asta-mi e dorinţa. Cred că-mi voi începe fiecare zi cu această formulare: Vreau să acționez! Acum am găsit programul acesta, Teach for Romania, nu ştiu dacă fac o alegere bună, dar asta e! Niciodată nu ştii cu adevărat. Mă încurajez singur, e al naibii de greu să te încurajezi singur. Vreau să fiu profesor la ţară, să-i învăţ lucruri folositoare pe copiii de la sate, să le dau o parte din viața mea. Iată unde sunt… Oare voi face în cele din urmă asta?”

20748114_1662873833722899_8958995965144781163_o

Satul se trezea la viață, un cocoș stătea cocoțat pe un gard, și, pe drum, două eleve pedalau încet către școală. Profesorul le răspunse la salut și le privi din urmă, cum înaintau prin plasa de ceață suspendată peste uliță. Până la școală mai avea de făcut câteva minute, timp în care se încuraja, ca în fiecare dimineață, că în acea zi va încerca să fie un profesor mai bun decât în ziua anterioară. Îl încuraja gândul că a reușit să ajungă până aici. Trecuseră mai bine de doi ani de la cuvintele scrise în jurnal.

Am ales să fac pasul spre educație așa cum face cineva un pas în afara plutonului: nesigur și, în același timp, hotărât. Mi-am zis că trebuie să merg la baza societății, acolo unde se construiesc de zor, într-un șantier nesfârșit, multiplele caractere ale umanității și să văd cu ochii mei ce se-ntâmplă. Eram angajatul uneia dintre cele mai respectate multinaționale din București, dar simțeam pe zi ce trece că trăiesc într-un glob de cristal, ferit oarecum de unele ”neputințe”ale societății. Însă mă mințeam, așa că mi-am scris într-o zi la birou, pe un colț de foaie, că vreau să rup din mine și să mă împart, să ies din visare și să cunosc realitatea, rece și nemiloasă și cum o mai fi ea, să ajut și eu cum pot, să inspir și să mă inspir, să educ și să mă educ, și poate chiar să-mi găsesc o nouă carieră. Una vocațională, poate. Bineînțeles, era o căutare personală, mi-am dorit să mă repoziționez către semnificație, pentru că simțeam că pierdeam măsura lucrurilor, încrederea în ceilalți, că nu mai știam să fac clar diferența dintre ce este bine și ce este rău.
Am avut norocul să intru în învățământ sprijinit de Teach for Romania și, astfel, să fac încrezător primii pași. Și când mă gândesc că am dat de Teach printr-o simplă căutare pe Google, căutând joburi în educație. Și asta în timpul orelor de program, când se adâncea în mine nevoia de răspunsuri, de semnificație, odată cu fiecare cerere solicitată de clienți.

Mai târziu în acea zi, un elev a început să plângă în timpul orei. Profesorul l-a întrebat ce a pățit, dar acesta nu se putea opri din plâns. A dat niște indicații clasei și a ieșit pe hol să vorbească cu el. Era foarte supărat că luase o notă mică la matematică și asta pentru că părinții nu-l ajutau la teme cum se întâmpla cu ceilalți colegi, credea el. Părinții lui erau plecați toată ziua la muncă, veneau acasă seara târziu, în timp ce el își făcea temele singur și, pe deasupra, mai avea grijă și de sora lui mai mică. Părinții lui, se plângea băiatul, nu aveau timp de el, abia apuca să vorbească cu ei dimineața când îl aduceau la școală. Profesorul a vorbit cu el acolo, pe hol, și elevul s-a liniștit. Când intră înapoi în clasă, cu mâna pe umărul elevului, Andrei privi spre clasă, spre fețele curioase, și un gând îl liniști și pe el… ”Am ajuns departe.”

Iar când te afli aici, în locul în care erai curios dacă vei ajunge cu adevărat, aproape că nu mai apuci să te miri.

20690039_1657875117556104_8762969919710101552_o

Mă gândesc că fiecare român ar trebui să încerce măcar doi ani meseria de învățător sau de profesor în țara lui. Cred că multe se vor trezi în el însuși. Va ști de ce România arată așa cum este astăzi, va afla lucruri despre sine însuși, pe care nu le știa – și bune și rele – își va pune problema semnificației în act, nu doar filosofic, va părăsi visarea pentru o perioadă și va experimenta realitatea de care de multe ori ne ascundem. Se va maturiza, se va disciplina, se va responsabiliza, va contribui la formarea unor caractere și va deveni mai curajos. Și dacă asta nu e de-ajuns, va afla că cei mici sunt o oglindă sinceră și că se va vedea în ei așa cum este el cu adevărat.

 *Andrei-Bogdan Hultoană este sprijinit în cadrul finanțării Fundației United Way Romania, iar în iunie 2019 devine Alumnus al programului Teach for Romania.

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>