„Comunică și s-a rezolvat!”. Un interviu cu Laura Hobincă, învățător Teach for Romania (partea a doua)

January 9, 2017
SuperTeach
În prima parte a interviului, Laura ne-a povestit cu deschidere despre copiii clasei a doua și despre provocările și reușitele lor zilnice. Acum, povestea ei ajunge la capitolul transformărilor propriei persoane, la ciocinirile cu mentalitățile locale și la gânduri pentru viitor.

Laura este susținută în cadrul proiectului NEWTT, finanțat prin Erasmus + al Comisiei Europene. http://teachforromania.org/newtt/

 

Cât de relevantă este pentru dezvoltarea ta experiența Teach for Romania?
Pentru dezvoltarea mea e ca o renaștere, pentru că e ceva total nou, de la cultura organizației până la meseria în sine și tocmai pentru că e dificil contextul școlii, știu că voi îmbunătăți abilități de comunicare, de adaptare, de încredere că se poate orice prin muncă. E un pas mic, spre o cărare mai mare. Mă încântă să fiu în mijlocul problemei, chiar dacă, zi de zi, nu ăsta e gândul meu principal. Dar când îmi dau timp și fac doi pași mai în spate și mă uit la poveste, știu că pantoful care îmi vine perfect îmi intră greu în picior: îmi vine povestea asta, chiar dacă mi-e greu în ea.

Scoala Garceni_152

Sunt dese momentele în care vrei să renunți? Care a fost cel mai greu moment de până acum?
Cel mai greu moment a fost acela în care o bunică vulcanică m-a acuzat că „ce tot atâta iubesc toți cerșetorii”, referindu-se la faptul că bag în seamă și copiii mai necăjiți din clasă. Cumva, povestea cu egalitatea între copii a căpătat o notă ofensatoare pentru ea. Și m-a durut, pentru că mi-am dat seama ce valori diferite avem. Adică, pe românește: unde dai și unde crapă. Și am înțeles atunci că într-adevăr, dacă ei văd așa ceva acasă, asta fiind un exemplu dintr-atâtea, aripile lor nu au mereu curaj să zboare. Te lupți cu mentalitatea comunității, care nu e obișnuită să muncească pe cât e de obișnuită să primească și care se fofilează de la asumarea minusurilor, scăldându-se într-un trai rudimentar. Copiii nu au nicio vină acum, însă te întrebi unde se rupe lanțul, pentru că și ei au fost cândva copii, iar acum sunt adulții care fracturează destinul copiilor lor. Și da, nu au avut mereu contexte de învățare, nu știu altă realitate, însă uneori nici nu vor să se integreze.

Scoala Garceni_148

Povestește-ne despre o lecție neașteptată pe care ai primit-o până acum.
În principiu, aceea că poate la început le-am subestimat un pic capacitatea de înțelegere. Și mi-am dat seama că pot să aspir mai sus. Și că nevoia mea de liniște la ore e doar nevoia mea, nu și a lor și mă străduiesc să nu mai confund zumzetul constructiv cu gălăgia.
Pe lângă asta, m-a surprins grija lor față de mine. M-au servit o dată cu pufuleți și am luat și de atunci mă trezesc în fiecare zi cu un maldăr de chipsuri pe catedră, pe care le împart apoi cu ei. Sunt amuzanți când mă întreabă „doamna mea, da’ sunteți supărată pe noi?” Le spun că nu, apoi recunosc singuri „Ei, bine, da’ nici cuminți n-am fost!”. Autenticitatea lor este ceva fantastic!
Au primit de curând pachetele din străinătate, prin Shoebox. Au vrut să împartă ceea ce ne-ar fi folosit, au adus la școală cretă și rechizite să le folosim împreună. Generozitate din partea unor copii care cunosc lipsa lucrurilor materiale mai bine ca oricine!
 Ai recomanda altor persoane să se înscrie în program?
 Și dacă nu aș recomanda eu direct, ar recomanda-o patosul meu cu care povestesc despre asta. Însă, aș recomanda să cerceteze bine contextul, să se cunoască, să se ducă la job shadowing, să facă multe exerciții de imaginație și apoi să îndrăznească. Da, clar aș recomanda, dar, cerându-mi lipsa de modestie, pot să zic că simt cui aș putea recomanda. Adică, aș calibra sugerarea de a cunoaște programul pe cum simt omul din fața mea. Poți recomanda Teach for Romania, nu musai pentru a fi învățător, ci pentru a fi voluntar, donator sau măcar pentru a aduce la cunoștință celorlalți că există și alte realități.

Scoala Garcini_243

Ce mai vrei să ne povestești și nu te-am întrebat?
Că e foarte important pentru un profesor să se ducă onest și optimist în colectivul de colegi, fără prejudecăți, fără asprime și să fie deschis să învețe tot ce e nevoie și de la celelalte cadre didactice. Spre exemplu, pe mine m-a ajutat foarte mult colectivul de profesori, fiindcă am mai vorbit cu alte învățătoare și mi-au zis de la început că de mine ține să îi pun să se spele, fiindcă altfel nu se întâmplă, mi-au mai explicat situațiile lor și i-am înțeles mai bine.
Pentru că, din fericire, sunt oameni peste tot. Trebuie să vrem să îi vedem!

 

Poți susține și tu schimbarea!

Donează pentru o educație de calitate Înscrie-te în programul Teach for Romania

No comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>