Iulia Pielmuș

Chief Executive Officer

Iulia își amintește cu drag de primul ei job la 20 de ani, acela de profesor suplinitor. A predat matematica la școala din Dobra, județul Alba, în vârful muntelui. Această experiență a format-o ca persoană și i-a deschis ochii despre condițiile de viață extrem de diferite și de existența inechității sociale. Treizeci de ani mai târziu se întoarce în domeniul educației cu o viziune clară despre ce este de făcut și cu +20 de ani experiență în corporații, din care ultimii 12 în poziții de senior leadership. „Am făcut design și execuție de strategie, schimbare de direcție a organizației și managementul schimbării. Am avut șansa să îmi fundamentez experiența în proiecte complexe de transformare culturală și introducere de noi modele operaționale. Proiectele mele preferate au fost cele care au vizat nu doar modificări structurale, ci mai ales schimbări de mindset, creștere și dezvoltarea oamenilor cu ajutorul cărora se produce schimbarea. Acest lucru m-a determinat să-mi deschid propria mea companie a cărei misiune este să transforme oamenii și organizațiile, prin designul și implementarea unor intervenții de leadership sistemic. În paralel, am continuat pasiunea mea care este coachingul și mentoringul (am peste 1000 de ore) și am pus bazele propriei școli de formare în coaching.

„Mantra mea preferată este: nimic important nu se poate face de unul singur și am ales-o pentru că mă ajută să îmi reamintesc puterea maselor atunci când avem nevoie să producem schimbări sistemice.
Valorile care mă definesc sunt: învățarea continuă, creativitatea, curajul, autonomia, libertatea, integritatea și încrederea.”

Printre pasiunile și interesele Iuliei cea mai importantă este educația. Așa cum afirmă Iulia, „evoluția unei țări începe cu calitatea educației și accesul liber, nediscriminat la educație , pentru orice copil indiferent de mediul în care s-a născut și crescut.”

„Eu cred cu tărie că în fiecare om există un potențial enorm, care se manifestă doar într-un context potrivit. De aici si alăturarea mea în Teach, care formează profesori lideri care au ca misiune să scoată la suprafață și să încurajeze manifestarea acestui potențial în fiecare copil cu care interacționează.”

 

LinkedIn
Iulia Pielmuș_1.1