Category Archive for "LSA 2017"

S-a încheiat Academia?!

August 25, 2017
SuperTeach

Punem punct. Rescriem povestea educației. Au trecut aproape 2 săptămâni de când am încheiat perioada practică și odată cu ea Academia de Leadership și Pedagogie Teach for Romania. Nu știm exact ce ne lipsește mai mult – tutorii, mentorii, trainerii,…

Read More

„S-o aplaudăm pe doamna!”

August 9, 2017
SuperTeach

Matematica și limba română, poate primele două materii asociate cu examenele naționale și poate cu stresul, introduse în Școala de vară, vor să schimbe paradigme.   Astăzi vi-i prezentăm pe cei care au inspirația să prezinte aceleași numere și operații…

Read More

O altă zi în Gârcin

August 8, 2017
SuperTeach

Cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete, așa se zice. În această privință ne sar în ajutor Diana Moisa, Ştefania Neaţă și Mircea Baciu, profesorii noștri dedicați alături de care copiii din Gârcin au aflat cine au fost geto-dacii sau cum?, unde?,…

Read More

Gârcini – un nou început

July 24, 2017
SuperTeach

În ziua în care am anunțat că vom organiza o școală de vară în Gârcini, Săcele, la numai 15 km de Brașov, cu profesorii Teach aflați în pregătire, s-au înscris 400 de copii într-o singură zi. Am înțeles atunci că…

Read More

Punct. Și de la capăt

July 23, 2017
SuperTeach

Punem punct. Rescriem povestea educației alături de o nouă generație de învățători și profesori Teach for Romania, formatori, o rețea de oameni pregătiți în a oferi ședințe de coaching pe tot parcursul celor 2 ani de program Teach for Romania,…

Read More

Gata cu acomodarea, hai la treabă și mai serioasă!

July 18, 2017
SuperTeach

Autor: Camelia Tiu, voluntar Academia de Leadership si Pedagogie Începutul săptămânii a doua din Academia de Leadership și Pedagogie prevestea cam patru-cinci pași înainte și în același timp venea cu o agendă care părea ușor de parcurs și care părea…

Read More

Despre comunicare, cu Paul Olteanu în LSA 2017

July 14, 2017
SuperTeach

Timp de 3 zile, Paul Olteanu ne-a fost alături pentru a ne reînvăța ce înseamnă comunicarea. Mihaela Vasilescu, viitor profesor Teach for Romania, ne povestește mai jos cum a fost! Am trăit mulți ani cu tristețea că nu mă simt…

Read More

Iată-vă!

July 14, 2017
SuperTeach

Prima săptămână a Academiei de Leadrship și Pedagogie ni l-a adus din nou aproape pe Andy Szekely, căruia îi suntem profund recunoscători pentru o zi minunată, plină de învățături și înțelepciune. Puteți citi mai jos ce înseamnă un astfel de…

Read More