Home Academia de Leadership si Pedagogie 2019
vizual LSA 2019

Academia de Leadership și Pedagogie 2019

Construim modele pentru viitor

Ce este Academia de Leadership și Pedagogie?

Ajunsă la a VI-a ediție, Academia de Leadership și Pedagogie sau Leadership Summer Academy (LSA) este cel mai mare  bootcamp educațional din România, în cadrul căruia pregătim, timp de 6 săptămâni, Generația #6 de profesori și învățători lideri, capabili să ofere copiilor o educație de tip transformațional.
Construim modele pentru viitor – poveste
Academia este un program ce dezvoltă competențe de leadership prin intermediul unei experiențe de creștere și de învățare accelerată despre: sine, educație și forța unei comunități.

Când? Unde?

București, Academia de Studii Economice, formare teoretică: 1 – 19 iulie
Buzău, practică pedagogică: 22 iulie – 11 august

Academia Copiilor

Buzău, Școlile Gimnaziale Mihăilești și Costești: 25 iulie – 7 august
- 400 de copii
- 3 ore de curs/zi
- O masă caldă împreună
- Muuuultă educație cu dragoste și muuulte zâmbete

Descoperă cine sunt cei care ne susțin în Academia de Leadership și Pedagogie 2019

Ca în fiecare an, avem alături de noi traineri profesioniști, care au acceptat să ne ajute să formăm viitorii lideri în educație, cărora le mulțumim!

Lista este în curs de actualizare.

Traineri

Lila Vasilescu

Verita School

Alegerea Lilei de a susține Teach este „bucuria personală de a contribui la procesul de autocunoaștere și la o stare de bine a unor oameni care fac același lucru la rândul lor cu copiii cu care lucrează”. Consideră că „liderul în educație” este un profesor carismatic, care are curajul să schimbe, oriunde este, cu mijloacele de care dispune.

Iulia Pielmuș

Grow Yourself Space

Grow Yourself Space are la bază valori ca pasiune, perspectivă și scop, dar mai mult decât atât, are un fondator care este conștient de puterea oamenilor de a se ridica și ajuta unii pe alții, de a forma o comunitate sănătoasă în cadrul căreia fiecare persoană să își atingă potențialul. Iuliana Pielmuș se alătură Academiei de Leadership și Pedagogie pentru a ajuta profesorii noii generații să atingă cea mai bună versiune a lor.

Petruș Cindea

Petruș este de părere că „nu există succes în afaceri fără a investi în oamenii tai”, iar noi suntem de părere că nu există succes în educație fără a investi în profesori. Cu o experiență de peste 25 de ani în roluri de conducere din diferite companii românești, Petruș Cindea are răspunsurile la întrebările profesorilor ce vor forma următoarea generație de profesori și îi va îndruma pe aceștia în procesele de introspecție și descoperire de sine, pentru a putea ajunge la cea mai bună versiune a lor.

Paul Olteanu

People Dynamics

Specialist în comunicare, Paul Olteanu a acumulat deja peste 7500 de ore de livrare de training si coaching pe teme legate de psihologia comunicării, public speaking, personal branding. În prezent, folosește instrumentele neuroștiințelor pentru a evalua și transforma tiparele de gândire ale participanților la sesiunile sale.

Monica Anastase

Improvisneyland

Cred foarte mult în impactul real pe care programul îl are în comunităţile unde se desfăşoară şi am foarte multă admiraţie pentru cei care decid să facă parte din povestea aceasta.” Monica este actriţă, trainer în trupa Improvisneyland şi fondatoarea !MPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie. A jucat şi susţinut ateliere la festivaluri internaţionale precum cele din Tallinn, Goteborg, Dublin şi Amsterdam, şi a studiat alaturi de maeştri improvizatori precum Keith Johnstone, Joe Bill sau Jill Bernard.

Doina Antohi

Improvisneyland

Pasionată de teatru, muzică și educație, Doina și-a canalizat energia către lucrul cu oamenii și cu ea însăși ca actriță, regizoare, profesoară, trainer. Consideră că educația este cheia evoluției și crede în lucrurile făcute din chemare interioară.

Mădălin Mandin

Improvisneyland

„Teach for Romania reprezintă mentorul pe care eu nu l-am avut în școală, iar copiii de astăzi au posibilitatea să vorbească cu el, să crească alături de el, să gândească alături de el, să fie ascultați și nu în ultimul rând apreciați.”

Diana Ghindă

Training Cafe

Dianei îi place să cultive în ceilalți dorința de formare pe tot parcursul vieții. Din 2008, este coordonator de training în cadrul Institutului Român de Training. Una dintre cele mai importante realizări ale ei este cursul de formare pentru formatori.

Olimpia Meșa

Olimpia este designer-ul de curs care se află în spatele unor sute de programe corporative, educaționale de succes traduse în peste 20 de limbi. În paralel, în cadrul Book to Courses™ Corporate Learning School, ea livrează cursurile Creating Cutting Edge Corporate Courses dedicate trainerilor, consultanților și profesioniștilor în HR. Colaborarea cu Teach for România vine din dorința sa de a împărtăși oamenilor secretele neuroștiintei privind învățarea, secrete care speră că vor îndrepta cât mai mulți copii spre un viitor mai bun, prin intermediul profesorilor lor.

Ana-Maria Brezniceanu

Montessori Kindergarten of Bucharest

Ana este membru fondator al Montessori School of Bucharest – Școala Montessori București, director administrativ și responsabil de catedra de limbi străine. Împreună cu alți șase membri formatori, a reușit să pună bazele Asociației pentru Dezvoltarea Educației Montessori din România (A.D.E.M.R), singura organizație din România afiliată Association Montessori Internationale (AMI), cea mai prestigioasă asociație Montessori internațională.

Oana Dănilă

Cred și mă alătur Teach în ideea că profesia de educator/ invătător/ profesor este una a posibilitătilor infinite și că orice copil/om are dreptul să fie ghidat cu blândețe în universul cunoașterii!” Cariera Oanei s-a construit în jurul pasiunii pentru educația adulților atât în mediul universitar cât și în cadrul activităților de training. Activitatea sa îmbină rolul de psihoterapeut și de trainer, gravitând în jurlul a trei valori centrale: umanitate, non-judecare și iubire.

Andy Szekely

Trainer, Speaker, Autor, Antreprenor

„Aleg să fiu alături de Teach for Romania dintr-un motiv foarte simplu: ceea ce fac astăzi se datorează frustrării pe care simțit-o în școală. Am terminat școala punându-mi încă o întrebare: de ce am făcut-o? Văzându-i însă pe profesorii Teach for Romania la treabă, am rămas mișcat. Teach for Romania nu este doar o școală nu pentru copii, este o școală pentru oameni mari, întrucât profesorii de la Teach for Romania trec printr-un sistem de educație de doi ani de zile, în care este imposibil să nu te dezvolți ca lider.”

Claudia Ionescu

Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, Dâmbovița

„Cred în Teach. Cred în puterea sa transformațională. Îmi place și mă motivează tinerețea, entuziasmul și dorința de a învăța și de progresa a celor pe care Teach îi pregătește pentru a deveni lideri în educație. Am ales să susțin Teach și în acest an pentru ca aici învăț permanent, găsesc idei pentru școala mea și, mai ales, lucrez cu oameni minunați și dedicați educației cu care împărtășesc valori comune. Toți credem în puterea educației.”

Marius Luca

Verita School

Marius se regăsește pe deplin în viziunea, misiunea și valorile promovate și întrupate de echipa Teach for Romania. „Vin, așadar, să împărtășesc echipei Teach, viitorilor profesori, despre experiența acumulată în practica personală și în încercarea de a implementa mindfulness în școala Verita.”

Noela Zaharia

Noela are o experiență de 15 ani în HR și Talent Development, 8 ani de practică în professional high-potential coaching și 2 formări complexe în training experiențial, coaching profesionist și programare neuro-lingvistică. Ea crede în misiunea Teach de a forma adulții de mâine și este convinsă că învățarea nu se oprește niciodată.

Constantin Lomaca

Franconian International School (The-FIS)

„Lider în educație” include: „lider” la clasă, ca profesor/ învățător ce facilitează și monitorizează învățarea; „lider” ca membru al comunității ce are o responsabilitate în formarea personalităților indivizilor ce vor constitui noile generații; „lider” ca formator și inițiator de proiecte, nu numai școlare-academice ci și civice și sociale. Mă bucur că „am ocazia să pot face parte din această minunată inițiativă, cu care îmi identific majoritatea dorințelor și speranțelor mele educaționale!”

Maria Gheorghiu

Co-fondator și Director Executiv al Asociației OvidiuRo

Prima inițiativă a asociației OvidiuRo a fost Programul Fiecare Copil în Grădiniță, având scopul de a încuraja prezența la grădiniță a celor mai săraci copii, prin acordarea de tichete sociale. Apare, astfel, un program de interes național, finanțat de la bugetul de stat. În prezent, Maria coordonează programele OvidiuRo ce au ca scop crearea unei infrastructuri pentru educație de calitate în comunitățile sărace și susține ateliere de formare pentru profesorii preșcolarilor din medii defavorizate.

Raluca Mohanu

Executive Coach - Steps 4Change

Raluca susține Teach for Romania deoarece „am fost impresionată de calitatea umană și profesională a învățătorilor și profesorilor pe care i-am întâlnit. În cadrul L.S.A. vom aborda teme precum stările eu-lui: părinte/adult/copil; competențele unei relații echilibrate: a da și a primi/a cere și a refuza; jocurile psihologice în sala de clasă sau în cancelarie; cum le evităm și cum putem crea relațiile armonioase în școală.”

Artasia

Academia Artasia a apărut în urma unei pregătiri în China cu profesori și cercetători la Universitățile de Educație Fizică și Sport din Beijing și Shanghai și are la bază medicina și filozofia tradițională chineză. Aici sunt promovate sănătatea fizică și psihică prin diverse forme de mișcare, urmărind totodată, creșterea nivelului de educație prin schimburi culturale cu China.

Jean Baptiste-Manitou

Metoda Totem

Metoda TOTEM © utilizează instrumente de percuţie, elemente de teatru şi storytelling în educația non-formală, dezvoltarea profesională şi cea personală.

Laura Ierulescu

Laura este profesor de limba și literatura română la Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, București, pasionată de învățare sub toate formele ei, cu deschidere spre tot ce e nou, care învață cu aviditate despre sine și despre ceilalți. Consideră că locul ei este aici, în Academie. „Teach for Romania reprezintă un spațiu extraordinar de creștere și de învățare, iar eu sunt foarte fericită că pot face parte din povestea aceasta minunată.”

Millo Simulov

Regizor

Millo este regizor de film, scenarist, producător și realizatorul primului film interactiv din România, Kiddo. A obținut Premiul publicului în cadrul Festivalului de Film Internațional NeXt 2012 și a fost nominalizat la Premiile Gopo 2012, la categoriile „cel mai bun scurtmetraj” și „premiul pentru Tânăra Speranță”. Kiddo, prima producție cinematografică interactivă din România, ce oferă publicului șansa de a alege destinul personajelor, a fost prezentată la Cannes în 2012, iar după prima vizionare, publicul a solicitat o a doua seară de proiecție a peliculei.

Ana Marin

Senior Communication Consultant și Learning Designer la Academia PwC România

Ana este om de comunicare și trainer pentru Academia PwC România. Are peste 12 ani de experiență în zona de marketing și relații publice, și 8 ani de când a descoperit că trainingul oferă oportunități. Pasionată de educație, crede că schimbarea vine din interior și prin exemplu propriu. „Cred că profesorii susținuți de Teach for Romania fac ca țara noastră să se îndrepte spre un viitor mai frumos, oferindu-le copiilor șanse la o educație de calitate, creativă și bazată pe nevoia elevului. Și pentru că eu am avut profesori care m-au inspirat, acum e rândul meu să dau înapoi.”

Specialiştii noştri interni

Mirela Ștețco

Cătălina Leuca

Nicoleta Topoleanu

Cristina Constantin

Alina Andronescu

Agnes Țolescu

Mădălina Ursu

Ioana Terente

Mentori – Profesori și alumni susținuți de Teach for Romania

Nicoleta Bratu

G5

Am ales să fiu mentor pentru a oferi tot sprijinul meu celor care sunt la început de drum. Îmi doresc să împărtășesc din experiența mea colegilor din Generația 6 și în același timp să învăț de la fiecare. Sunt convinsă că au multe de oferit!

Aura Eftimie

Alumna

Am ales să fiu mentor pentru că mi se pare normal să și dăruiești, nu doar să primești. Este o experiență care pe mine mă inspiră și știu că este folositoare noilor colegi.

Constantin Cojocea

Alumnus

Decizia de a deveni mentor ar putea să atragă după sine o serie de evenimente, experiențe și provocări care ar putea să îți schimbe viața în bine. Atunci când ajuți pe cineva să se descopere, te vei descoperi pe tine însuți!

Monica Ploeșteanu

Alumna

Am ales sî fiu mentor ca să pot da înapoi o parte din ce am primit eu. Și ca să sprijin tânăra generație în procesul ei de învățare. Și pentru că acest proces și practica în sine sunt o super experiență pe care am ocazia acum să o descopăr dintr-un alt rol. Și va fi fascinant să pot ghida pe cineva în călătoria sa de învățare. LSA creează magie, se știe :)

Ioana Morar

Alumna

Am ales să fiu mentor deoarece este foarte important să ai pe cineva care să îți îndrume pașii atunci când treci pentru prima dată pragul unei clase. Mi-aș fi dorit să am și eu, în primul an de învățământ, pe cineva care să mă ajute să dezleg ițele acestei meserii sau care măcar să îmi spună că totul va fi bine.

Bianca Hurjui

G5

Am ales să devin mentor pentru a oferi o parte din ceea ce Teach for Romania mi-a dăruit: șansa de a învăța, de a colabora și de a crea împreună. Am ales să susțin Generația 6 pentru a dărui curaj și sprijin, pentru a cunoaște noua generație de lideri în educație și pentru a-i ajuta să se dezvolte.

Iuliana Prefit

G5

Interesul meu este de a mă perfecționa în învățământ, de a-mi putea consolida în continuare capacitățile și aptitudinile de învățător/profesor, de a împărtăși din experiența acumulată, cât și pentru a contribui la îndeplinirea scopurilor programului Teach for Romania.

Cristian Petrescu

G5

Am ales să fiu mentor în Academia de Leadership și Pedagogie 2019 pentru a învăța de la colegii mei și pentru a-i învăța ceea ce eu știu deja.

Andreea Barbu

G5

Două motive clare au stat la baza alegerii mele de a deveni mentor: iubirea pentru copii și dorința de a pune împreună bazele noii generații Teach for Romania. Deși viața la catedră nu este întotdeauna cea mai ușoară alegere, mi-aș dori să întorc ceea ce am primit la rândul meu anul trecut.

Diana Ilie

De ce mentor? În primul rând pentru că iubesc oamenii în toate formele lor de manifestare, mi se par fascinanți și știu că e o experiență win-win, nu e numai despre ce am eu de oferit, ci și despre ceea ce am eu de primit. Așa am simțit, poate bazându-mă pe experiența de 10 ani în management de vânzări, în care am făcut mentoring pentru mulți oameni din echipele pe care le-am format și coordonat și au făcut performanță. Poate pentru că am capacitatea de a mă detașa și a privi situațiile din exterior, obiectiv, fără a emite judecăți, știu să dau un feedback real, constructiv, sunt atentă la detalii, iubesc copiii și cred că ei sunt viitorul nostru ca nație.

Simona Zaharia

Alumna

Consider că experiența de 2 ani dobândită în Teach for Romania și lucrul cu copiii, în calitate de educatoare, învațătoare și profesoară, timp de 12 ani, sunt o resursă relevantă pentru colegii care sunt la început de drum în cariera didactică și au nevoie de îndrumare, încurajare și sprijin. Ceea ce am învățat împărtășesc cu drag mai departe cu fiecare dintre colegii Generației 6.

Adela Beca

Alumna

După un prim an de predare, reușite și provocări ca învățător (Clasa a II-a, albinuțele prietenoase din Cornetu), după un an în echipa Teach, am simțit o tragere de inimă să devin mentor pentru a purta mai departe tot ceea ce știu că știu, tot ceea ce cred că știu, tot ceea ce nu știu că știu.
Mai departe către colegii mei din G5, care pornesc pe un drum nou, plin de reușite și încercări, pe care am fost și sunt și eu aș vrea să ofer din reușitele și greșelile din care am învățat la clasă.

Claudiu Grigore

Alumnus

Vreau ca omul care începe această călătorie să simtă că poate să urce muntele și că are resursele necesare pentru a face asta. Ca mentor, îmi doresc să aduc siguranța și încrederea în oameni, să-i ajut să vadă cât de faini sunt și cum pot duce asta către copii.

Cristina Pisică

Alumna

Florentina Preda

Alumna

Am ales să fiu mentor din egoism. Consider că este o oportunitate de a mă perfecționa și de a învăța lucruri noi. Și pentru a vedea cum m-am schimbat de anul trecut, când eram în fața clasei, față de acum, când voi privi din spatele ei.
Cred că îi pot ajuta prin sinceritate și încredere. Prin a le povesti cu sinceritate momentele petrecute la catedră, prin a le da sfaturi din inimă și prin a avea încrederea totală că pot să reușească ceea ce și-au propus atunci când au vrut să devina profesori.

Raluca Strâmbeanu

G5

Am ales să fiu mentor pentru că îmi doresc să împărtășesc din experiența mea de anul trecut celor dornici să facă o schimbare.
Cunosc nevoia de a afla cât mai multe despre lucrurile pe care vrem să le realizăm și frustrarea de a nu ști cum. În calitate de mentor sper să îi ajut pe cei din Generația 6 să aibă încredere că știu ce au de făcut atunci când ajung în clasă, cancelarie și comunitate.

Livia Catinca

G5

Academia de Leadership și Pedagogie a însemnat pentru mine schimbarea vieții. În această călătorie am avut alături de mine un super-mentor care m-a ajutat să cresc și să mă schimb în bine. Simt că este momentul să fiu la rândul meu sprijin și partener în această călătorie.

Mugurel Savu

G5

Am făcut această alegere pentru că doresc să dau înapoi ceea ce am primit din partea comunității Teach for Romania și pentru a avea parte de un nou proces de învățare și dezvoltare personală!

Diana Moisa

Alumna

Am ales să fiu mentor pentru că este o ocazie pentru mine să experimentez un alt rol. De asemenea, îmi doresc să aduc o contribuție la comunitatea Teach for Romania, oferind, la rândul meu, o mică parte din ceea ce eu am primit.

Echipa LSA

Mirela Ștețco

Coordonator LSA

Cristina Constantin

Coordonator Training&Suport

Georgiana Curea

Coordonator Logistic

Ionela Munteanu

MC Learning

Giorgiana Aștefanei

Responsabil Comunicare

Paul Nechita

PM Operations

Alexandra Oprea

Asistent Comunicare

Mircea Baciu

PM LSA Kids

Anca Popa

PM Program

Alina Andronescu

Tutor

Nicoleta Topoleanu

Tutor

Voluntarii LSA

Cristina Gheorghe

Voluntar Școala de vară din Mihăilești

Andreea Bocâncă

Voluntar Școala de vară din Mihăilești

Mihai Ivașcu

Voluntar Școala de vară din Mihăilești

Alexandra Stroe

Voluntar Școala de vară din Costești

Alexandru Poterașu-Radu

Voluntar Școala de vară din Costești

Cosmin Poterașu-Radu

Voluntar Școala de vară din Costești

Bogdan Odică

Voluntar Școala de vară din Costești

Iulian-Robert Badea

Voluntar Școala de vară din Costești

Mădălin Costachi

Voluntar Școala de vară din Costești

Laura Udrea

Voluntar Școala de vară din Costești

Alina Bucur

Voluntar Școala de vară din Costești

Andreea Băceanu

Voluntar Marketing & Comunicare

Cred că educația de înaltă calitate este răspunsul pentru multe dintre problemele lumii noastre şi tot de copilă am avut norocul să am parte de ea. Drept mulțumire, am decis să ajut atât cât pot pe partea de educație – am predat engleza şi mi-am dedicat timpul liber voluntariatului la Teach for Romania. Sunt alături de ei din 2015, am văzut organizația crescând exponențial de la an la an şi mă bucur să ştiu că şi munca mea contribuie la misiunea lor. Încă n-am curajul să mă arunc în aventura de a fi profesor Teach for Romania, dar am învățat că “niciodată” vine mai repede decât m-aş aştepta!

Mădălina Matei

Voluntar Marketing & Comunicare

Sunt Mădălina și de-a lungul timpului am avut mai multe roluri: fiică, prietenă, elevă, studentă în sistem formal, dar și alternativ, sau voluntară. Dincolo de toate sunt un om care crede că în fiecare există ceva bun, oricât de ascuns ar fi. Am încredere în misiunea Teach for Romania pentru că reușește să scoată ce e mai frumos din oameni. Vede dincolo de aparențe, acționează cu profesionalism și ne aduce împreună într-un scop comun: educație de calitate pentru fiecare copil din România.

Flavia Militaru

Voluntar Marketing & Comunicare

Academia de Leadership și Pedagogie în cifre:

Ce înseamnă pentru participanți:

Academia de Leadership și Pedagogie a fost un proces intens și transformațional. Cu ajutorul trainerilor am redescoperit drumul pe care îl alesesem de ceva timp, cel al descoperirii de sine și al înțelegerii persoanelor ce mă înconjoară! Perioada de practică a fost foarte utilă pentru mine și în aceeași măsură a fost foarte folositor să avem mentorii alături, zi de zi! M-a ajutat foarte mult feedback-ul primit după fiecare zi de predare, să văd ce pot îmbunătăți și cum pot evolua de la o zi la alta, pentru a crea o experiență plăcută atât pentru copii, cât și pentru mine. A fost o experiență unică și într-adevăr am plecat de acolo cu multă încredere în mine și pregătit de drumul ales.
Gheorghe Buluc, Învățător G5
Academia de Leadership și Pedagogie, cunoscută și sub numele de LSA (Leadership Summer Academy) a însemnat pentru mine provocare și asumare deopotrivă. Au fost șase săptămâni foarte intense în care am ieșit cu totul din zona mea de confort. Șase săptămâni în care am învățat și am râs împreună. Am trăit de la agonie la extaz. Mi-am redescoperit puterile și am făcut pace cu demonii mei. A fost o experiență cu adevarat fascinantă.
Andreea Barbu, Învățătoare G5
Academia de Leadership și Pedagogie e acel loc în care zi de zi te descoperi, te așezi, te zăpăcești, te aduni și scoți tot ce e mai frumos din tine. Șase săptămâni în care înțelegi ceea ce se întâmplă cu tine și cu cei din jurul tău, în care înveți să fii atent la nevoile celuilalt și să fii tu. Dar nu în ultimul rând, înveți și înțelegi că educația de calitate nu constă întotdeauna în tehnologii și resurse de ultimă oră, ci în modul în care transmiți cu sens fiecare conținut, folosindu-te poate doar de o pietricică sau de un fir de iarbă.
Mirona Grigorescu, Alumna Teach for Romania
Pentru mine, experiența Teach for Romania a însemnat în primul rând o oportunitate de cunoaștere și dezvoltare personală, deoarece pe parcursul celor doi ani am crescut și eu împreună cu elevii cărora le-am predat. De asemenea, Teach a mai însemnat pentru mine șansa de a cunoaște oameni minunați în mijlocul cărora m-am simțit bine venită, apreciată și la locul meu, asta atât în cancelariile școlilor în care am predat, cât și în colegii de generație și nu numai. Aș recomanda din toată inima oricui interesat de învățământ să se implice, pentru că experiența este diferită pentru fiecare în parte, dar sigur rămâi numai cu multe lucruri bune de pe urma ei.
Andreea Gheorghe, Alumna Teach for Romania

Parteneri strategici

MEN
pepco
Foundation_logo_RGB

Parteneri

ase

Şcoala Gimnazială Mihăilești

 Judeţul Buzău

zizin
J_Walter_Thompson_JWT_LogoSig_CohnJansen_VERT_RGB-no background
Logo Corint Junior
Carturesti_logo-web
Logo_1Minute
PJ_logo
LOGO-QZINE-vectorial-82
papyrus-rgb
Bright
Scoala Gimnaziala Sf. Stefan Buzau
Primaria Buzau
logo - liceul program sportiv
Garden Restaurant Buzau
Carpatia Prima Cartour

Parteneri educaționali

Artasia
Constantin Lomaca
logo-improvisneyland
Logo Verita School International-01
Logo ABC cu nume nou - varianta orizontala - simplu (1)
mind learners-22
montessori
Logo-Ovidiu-Ro
Olimpia Mesa
Pinocchio merge la scoala
CREAS